Simona Halep (6 WTA) va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Alexandrova (39 WTA), în turul al doilea al turneului Premier Mandatory de la Beijing. Rusoaica a învins-o în trei seturi pe americanca Bernarda Pera (81 WTA), venită din calificări, scor 5-7, 6-2, 6-4.

Ekaterina AlexandrovaFoto: wtafinals.com

Alexandrova s-a impus după o oră și 56 de minute de joc.

Partida dintre Halep și Alexandrova va avea loc luni și va începe în jurul orei 10:30 (ora României). Confruntarea a fost programată a treia pe terenul Moon, după partidele Elise Mertens vs Petra Martic și Dayana Yastremska vs Kiki Bertens. Primul meci de pe acest teren începe la ora 07:30.

Singura întâlnire anterioară dintre Halep și Alexandrova a avut loc în luna august a acestui an, în turul doi de la Cincinnati. Românca a câștigat după un meci de două ore, scor 3-6, 7-5, 6-4.

În turul întâi de la Beijing, Halep a trecut fără emoții de suedeza Rebecca Peterson (53 WTA), scor 6-1, 6-1, după o oră și 13 minute de joc.

Tot luni va evolua la Beijing și Bianca Andreescu (5 WTA). Jucatoarea canadiană de origine română o înfruntă în primul tur pe Aliaksandra Sasnovich (51 WTA). Partida va începe după ora 09:00 (ora României).

China Open se dispută în perioada 28 septembrie - 6 octombrie la Beijing, pe hard, are premii totale în valoare de $8,285,274 și face parte din categoria Premier Mandatory. Ultima campioană este Caroline Wozniacki (2018).