Jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, locul 22 WTA, a fost operată la încheietura mâinii stângi şi nu va mai evolua în 2019, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Operaţia a fost făcută. Totul a mers bine, aşa că trebuie să mă odihnesc acum. Sezonul 2019 este terminat pentru mine, dar abia aştept să revin. Să ne revedem cu toţii sănătoşi în 2020!", a fost mesajul sportivei, postat pe Instagram.

Vondrousova, finalistă la Roland Garros, nu a mai jucat niciun meci după ce a fost eliminată în turul I al turneului de la Wimbledon.

Jucătoarea de 20 de ani a învins-o de două ori în acest an pe Simona Halep, la Indian Wells şi la Roma.