Bianca Andreescu (5 WTA), campioana de la US Open 2019, a decis să se retragă de la turneul de la Osaka (Japonia), programat în perioada 16-22 septembrie, din cauza unei accidentări la piciorul drept.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Îmi pare rău să ratez ediţia din acest an a turneului de la Osaka. Ştiu că e cel mai important eveniment de tenis feminin din Japonia şi sper că voi juca în viitor acolo”, a transmis Andreescu, citată de wtatennis.com.

De asemenea, alte două nume importante de pe tabloul principal feminin au decis să se retragă de la Osaka, din cauza unor accidentări. Este vorba despre Belinda Bencic (10 WTA) şi Marketa Vondrousova (22 WTA).

Beneficiarele celor trei retrageri vor fi Alison Riske, Yulia Putintseva şi Monica Puig, care vor intra pe tabloul principal. De asemenea, în calificări vor evolua Ayano Shimizu şi Leylah Fernandez.

Turneul de la Osaka, dotat cu premii totale în valoare de 823.000 de dolari, debutează pe 16 septembrie şi se încheie pe 22 septembrie. Campioana en-titre este Karolina Pliskova, informează Mediafax.