Câștigătorul US Open, Rafael Nadal (2 WTA) a declarat că numărul sporit al accidentărilor l-a făcut la începutul anului să se gândească să nu evolueze în acest sezon.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nadal a început sezonul cu o operație efectuată la glezna dreaptă. Anterior, Nadal a avut probleme cu genunchii și mușchii abdominali.

Rafa a ajuns în finala de la Australian Open, dar a fost învins fără drept de apel de Novak Djokovic, scor de 6-3, 6-2, 6-3.

Ulterior, Nadal a fost eliminat din turneele Monte Carlo Masters și Barcelona Open. Cu toate acestea, spaniolul a revenit în formă și a câștigat două turnee de Grand Slam în acest an (Roland Garros pentru a 12-a oară și US Open pentru a patra oară).

”A fost de neuitat, două săptămâni extrem de încărcate emoțional. Cine s-ar fi gândit, după Monte Carlo și după Barcelona. M-am gândit serios să nu joc un sezon, pentru că atunci când ai accidentări în fiecare săptămână, nu te simți bine.

Am încercat să fac o schimbare, să trec prin suferință și antrenamente și să apreciez lucrurile mici de care am avut nevoie să lupt pentru lucrurile pe care mi le-am dorit. Am avut o echipă grozavă și fără încrederea lor ar fi fost imposibil”, a declarat Rafael Nadal pentru Eurosport.

Rafael Nadal l-a învins pe Daniil Medvedev, în finala de la US Open, cu scorul de 7-5, 6-3, 5-7, 4-6, 6-4.

Clasamentul turneelor de Grand Slam:

1 Roger Federer 20

2 Rafael Nadal 19

3 Novak Djokovic 16.