​​Jaqueline Cristian (206 WTA), s-a calificat, duminică, pe tabloul principal al turneului de la Nanchang, după ce a învins-o pe Ziyue Sun (384 WTA), scor 6-3, 6-3, în ultimul tur al calificărilor. Meciul a durat o oră și nouă minute.

HotNews.roFoto: Hotnews

În primul tur al turneului, Jaqueline Cristian va evolua împotriva jucătoarei Viktorija Golubic (Elveția, 75 WTA). Dacă va trece de aceasta, Cristian va întâlni, în turul doi, câștigătoarea meciului dintre Monica Niculescu (105 WTA) și Lara Arruabarrena Vecino (155 WTA).

Tot duminică, Alexandra Cadanțu a ratat calificarea pe tabloul principal de la Zhengzhou (6-2, 2-6, 2-6 vs Zhuoxuan Bai, în al doilea tur al calificărilor), în timp ce Patricia Țig s-a calificat în ultimul tur al calificărilor pentru turneul de la Hiroshima (3-6, 7-5, 6-3 vs Chihiro Muramatsu).