Bianca Andreescu (15 WTA) trăiește la US Open poate cele mai frumoase momente de până acum ale carierei. La prima participare pe tabloul principal de la Flushing Meadows, jucătoarea canadiancă de origine română s-a calificat în premieră în semifinalele unui Grand Slam, după ce a revenit de la 0-1 în fața belgiencei Elise Mertens (26 WTA). "Cred că m-am luptat foarte tare pentru a ajunge în acest punct, deci cred că merit să fiu aici și sper să pot merge până la capăt", a spus sportiva în vârstă de 19 ani.

Bianca AndreescuFoto: usopen.org

În sferturile US Open, Andreescu a învins-o pe Mertens, scor 3-6, 6-2, 6-3, după două ore și trei minute de joc.

"Cred că oricine ar fi uimit să ajungă în semifinalele unui Grand Slam, pentru că toți visăm la acest moment de când suntem copii, de când am pus mâna pe rachetă. Cu siguranță cred că m-am luptat foarte tare pentru a ajunge în acest punct, deci cred că merit să fiu aici și sper să pot merge până la capăt", a declarat Bianca Andreescu după calificarea în semifinalele US Open, potrivit WTA.

"Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu un an că voi ajunge în semifinale la US Open, i-aș fi zis: Ești nebun", a precizat Bianca.

Ce a schimbat în jocul său după ce a pierdut primul set al meciului cu Mertens

"Mi-am spus doar să continui lupta și să sper că pot schimba lucrurile. Am încercat să fiu mai agresivă decât primul set. Am simțit că am greșit mult în primul set.

Am văzut că Mertens trimitea mult pe backhand-ul meu, așa că am încercat să lovesc în lungul liniei cu backhand-ul pentru ca ea să trimită spre forehand-ul meu, să pot să utilizez forehand-ul, pentru că îmi place. Ea a avut o tactică bună în primul set. Mi-am spus doar să continui lupta și să nu renunț. Acesta a fost principalul lucru", a spus jucătoarea canadiană de origine română.

Ce a spus despre Belinda Bencic, adversara din semifinale

"M-am antrenat o dată cu Bencic, la Toronto. Am văzut că ia mingea devreme. Îi place să fie foarte agresivă. Are un serviciu foarte bun. De asemenea, se mișcă destul de bine. Voi face tot posibilul să mă concentrez doar pe mine și să continui să-mi fac jocul. Cred că jocul meu le face pe multe jucătoare să greșească", a precizat numărul 15 WTA.

"În acest moment cred că oricine poate câștiga turneul. Celelalte semifinaliste sunt niște sportive și jucătoare de tenis incredibile. Așa că știu că nu va fi ușor mâine", a mai spus Bianca.

Pentru un loc în marea finală, Bianca Andreescu o va înfrunta pe elvețianca Belinda Bencic (12 WTA), cap de serie 13, care a trecut în două seturi de Donna Vekic (Croația, 23 WTA), scor 7-6(5), 6-3).

Meciul dintre Andreescu și Bencic va avea loc pe Arena Arthur Ashe, în noaptea de joi spre vineri, după ora 03:30 (ora României). Înaintea acestei confruntări se va disputa semifinala dintre Elina Svitolina și Serena Williams.

Semifinalele US Open:

Belinda Bencic (13) vs Bianca Andreescu (15), de la ora 02:00

Elina Svitolina (5) vs Serena Williams (8), după ora 03:30

Rezumatul meciului Andreescu vs Mertens:

VIDEO Bianca Andreescu, după calificarea în semifinale la US Open: "Cineva să mă ciupească. Sigur e adevărat?"

US Open Bianca Andreescu, în semifinale după victoria cu Mertens / Duel cu Bencic