Martina Navratilova (62 de ani), câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam, consideră că înfrângerea Simonei Halep în fața lui Taylor Townsend în turul al doilea de la US Open nu a fost cea mai mare surpriză a turneului. Fosta mare campioană a declarat că românca are o problemă în a gestiona victoriile și în a-și păstra calmul după ce obține un succes major (câștigarea Wimbledon-ului).

Simona HalepFoto: wta/ twitter

"Nu știu dacă eliminarea Simonei e cea mai mare surpriză de până acum. Am văzut deja multe episoade de acest gen din partea ei, chiar și anul trecut la Wimbledon, după ce câștigase Roland Garros.

Am ajuns la concluzia că are o problemă în a gestiona victoriile și în a-și păstra calmul după ce obține un succes major. Este o jucătoare admirabilă, o luptătoare a generației ei, dar problema aceasta persistă din păcate", a spus Navratilova pentru Tennis Channel, potrivit Digi Sport.

Simona Halep (4 WTA) a fost eliminată de Taylor Townsend (116 WTA), jucătoare venită din calificări, în turul al doilea de la US Open. Americanca s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-6(4).

Martina Navratilova a criticat-o și anul trecut pe Simona Halep pentru înfrângerea din turul trei de la Wimbledon (6-3, 4-6, 5-7 cu Su-Wei Hsieh), care venea după triumful de la Roland Garros. Mai mult, Navratilova s-a dat cu capul de masă, în direct la BBC, când a auzit explicaţiile Simonei Halep, după înfrângerea cu jucătoarea din Taiwan. Românca spunea atunci că nu a avut o vacanță suficient de mare după victoria de la Paris.

În acest an, Halep și-a luat o vacanță de două săptămâni după succesul de Wimbledon și a acuzat faptul că și-a ieșit din ritm.