Roger Federer s-a calificat în optimile competiției de la Flushing Meadows, după ce l-a învins pe britanicul Daniel Evans (58 ATP), scor 6-2, 6-2, 6-1. Meciul a durat o oră și 19 minute.

HotNews.roFoto: Hotnews

Federer a fost jucătorul mai bun de pe linia de fund, iar forehand-ul său a funcționat perfect. Roger a avut 48 de lovituri câștigătoare (inclusiv 10 ași) și a câștigat 80% dintre punctele jucate cu primul serviciu și 70% cu al doilea.

Pentru elvețian, aceasta a fost prima victorie în trei seturi de la această ediție a US Open-ului, după ce în primele două tururi a avut nevoie de câte patru seturi. Campion de cinci ori la Flushing Meadows, Federer nu a ratat niciodată a doua săptămână a Grand Slam-ului american (a debutat în 2000). Acesta a adunat 88 de victorii și 13 înfrângeri la New York.

"Uneori trebuie să ai încredere în echipa ta și în încălzirea ta, tot ceea ce ai făcut pentru atât de mult timp. Poate nici Danny (n.r. Evans) nu s-a simțit prea bine astăzi. El a jucat ieri așa că poate acesta a fost un avantaj competitiv pentru mine. Dar am jucat tenis frumos sub un cer frumos azi", a declarat Roger Federer, pentru Brad Gilbert (ESPN).

În turul următor, Fedex îl va întâlni pe învingătorul meciului dintre Pablo Carreno-Busta (Spania, 69 ATP) și David Goffin (Belgia, 15 ATP).