A ajuns în turul trei cedând deja două seturi (câte unul cu Nagal și Dzumhur), iar senzația a fost aceea că nu se află neapărat la cel mai înalt nivel al său. Roger Federer a criticat suprafața de joc de la US Open, marele campion elvețian precizând că este lentă și că are senzația că parcă joacă pe zgură.

Roger FedererFoto: usopen.org

În cursul zilei de vineri, Federer îl va întâlni pe Daniel Evans în turul trei (de la ora 19:00). US Open este în direct pe Eurosport și LiveText și Livescore pe HotNews.ro.

Ce spune Federer despre suprafața de joc

"Ar trebui să fie un teren hard, dar nu este nici pe departe așa ceva. Mingea nu sare așa cum m-aș fi așteptat, nu există viteză. Dacă vreți este un fel de teren . Cred că este mult mai lent decât a fost, de exemplu, anul trecut. Nu sunt sigur dacă poate fi de la mingi sau doar de la teren. Trebuie să recunosc că sunt cu adevărat dezamăgit de suprafața de joc, mă simt de parcă aș juca pe zgură", le-a precizat Roger Federer jurnaliștilor de limbă germană într-o conferință de presă.

I s-a promis o suprafață mai rapidă ca în 2018

"Mi s-a spus că vor face o suprafață mai rapidă chiar decât a fost anul trecut. Nu simt însă deloc acest lucru. Trebuie să îmi dau seama cum aș putea să joc și să folosesc condițiile în favoarea mea (n.r. a făcut o referire și la faptul că este foarte cald, umiditate mare pe Arthur Ashe)", a completat Federer.

În 2019, Federer a câștigat trei turnee: Dubai, Miami și Halle. De asemenea, elvețianul a mai disputat și două finale, ambele pierdute: la Indian Wells (în fața lui Dominic Thiem) și la Wimbledon (în fața lui Novak Djokovic).

Roger Federer încearcă să câștige al șaselea său titlu la US Open, ultimul datând din 2008. Mister Perfect a câștigat la rând turneul american în anii: 2004, 2005, 2006, 2007 și 2008.

De atunci, a mai disputat două finale la Flushing Meadows: în 2009 (învins de Juan Martin del Potro) și în 2015 (depășit de Novak Djokovic).

Ierarhia Grand Slam-urilor:

1 Roger Federer 20

2 Rafael Nadal 18

3 Novak Djokovic 16.