Sorana Cîrstea, locul 106 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe spaniola Aliona Bolsova, locul 100 WTA, calificându-se în turul al treilea al US Open. Cîrstea va juca cu americanca Taylor Townsend care a eliminat-o pe Simona Halep, potrivit News.ro.

Sorana CirsteaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Cîrstea a avut 3-1 în primul set, apoi a pierdut cinci ghemuri la rând şi setul, cu 6-3. La 3-5 şi 40-40, românca s-a certat minute în şir cu arbitrul de scaun, după ce vântul i-a zburat şapca în momentul în care servea şi ea a comis o dublă greşeală. Cîrstea voia să mai servească o dată, a cerut să fie chemat supervizorul turneului, dar nici acesta nu i-a dat dreptate. Meciul a fost întreupt vreo zece minute şi apoi Cîrstea şi-a pierdut sevriciul.

Acest incident nu a împiedicat-o pe Cîrstea să câştige următoarele două seturi şi să se impună după două ore şi cinci minute, pentru a doua calificare din carieră în această fază la US Open, după cea din 2009.

Accederea în manşa a treia este recompensată cu un premiu de 163.000 de dolari şi cu 130 de puncte WTA.