​Tenismenul Marius Copil (96 ATP) a fost eliminat, marţi, în turul al doilea al turneului de 250 de puncte de la Winston-Salem, informează News.ro.

Marius CopilFoto: FRT / AGO Vision

Românul a fost învins, cu scorul de 6-3, 6-7 (3), 6-4, de spaniolul Pablo Carreno Busta, locul 64 ATP şi cap de serie numărul 11, direct acceptat în această fază.

Carreno Busta s-a impus după un meci de puțin peste două ore și îl va întâlni în turul următor pe învingătorul duelului dintre Damir Dzumhur (Bosnia și Herțegovina, 105 ATP) și Lorenzo Sonego (Italia, 48 ATP).

Calificarea în turul al doilea este recompensată cu un premiu de 6.500 de dolari şi cu 10 puncte ATP.