Campion de șapte ori la Cincinnati, Roger Federer (3 ATP) a părăsit ediția din acest an încă din optimi, fiind învins în două seturi de rusul Andrey Rublev (70 ATP), scor 6-3, 6-4, după doar 62 de minute de joc. În altă partidă a zilei, Novak Djokovic, principalul favorit, a trecut fără emoții de spaniolul Pablo Carreño-Busta (53 ATP), scor 6-3, 6-4, obținând calificarea în serturi.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ultima dată când Roger Federer părăsea competiția americană în optimi se întâmpla în anul 2008, când era învins de Ivo Karlovic, scor 6-7(6), 6-4, 6-7(5).

În plus, înfrângerea suferită de elvețian este cea mai rapidă din ultimii 16 ani, după cea în fața lui Franco Squillari, în prima rundă a turneului de la Sydney 2003, când ceda în 54 de minute.

Roger Federer s-a impus la Cincinnati de șapte ori: 2005, 2007, 2009, 2010, 2012, 2014 și 2015.

Rezultatele consemnate în optimi:

Novak Djokovic (SRB/N.1) - Pablo Carreño-Busta (ESP) 6-3, 6-4

Lucas Pouille (FRA) - Karen Khachanov (RUS/N.8) 6-7 (3/7), 6-4, 6-2

Andrey Rublev (RUS) - Roger Federer (SUI/N.3) 6-3, 6-4

Daniil Medvedev (RUS/N.9) - Jan-Lennard Struff (GER) 6-2, 6-1

Roberto Bautista (ESP/N.11) - Miomir Kecmanovic (SRB) 6-1, 6-2

Richard Gasquet (FRA) - Diego Schwartzman (ARG) 7-6 (8/6), 6-3

Yoshihito Nishioka (JPN) - Alex De Minaur (AUS) 7-5, 6-4

David Goffin (BEL/N.16) - Adrian Mannarino (FRA) 7-6 (8/6), 6-2

Program sferturi:

Novak Djokovic (1) - Lucas Pouille

Andrey Rublev - Daniil Medvedev (9)

Roberto Bautista (11) - Richard Gasquet

Yoshihito Nishioka - David Goffin (16)

Masters-ul de la Cincinnati se dispută în perioada 11-18 august, pe hard. Ultimul câștigător este Novak Djokovic (2018), iar competiția are premii totale în valoare de $6,735,690.