Diego Schwartzman (27 ATP), favoritul numărul 3, a câștigat turneul de la Los Cabos (Mexic), trecându-și astfel în palmares al treilea titlu ATP din carieră. Argentinianul în vârstă de 26 de ani l-a învins în finală pe americanul Taylor Fritz (28 ATP), cap de serie numărul 5, scor 7-6 (6), 6-3, după o oră și 40 de minute de joc.

HotNews.roFoto: Hotnews

Schwartzman conduce acum cu 2-1 la întâlnirile directe cu Fritz. Americanul câștigase ultima confruntare, la ediția din acest an a Masters-ului de la Monte Carlo, scor 6-4, 6-2. Diego a câștigat prima dispută, în 2016, la Antwerp, scor 6-4, 6-4.

De-a lungul timpului, Schwartzman s-a mai impus la turneele de la Rio de Janeiro (2018) și Istanbul (2016). Argentinianul a mai jucat alte trei finale, două la Antwerp (2016 și 2017) și una la Buenos Aires (2019).

În vârstă de 21 de ani, Taylor fritz rămâne cu un singur titlu ATP în palmares, cucerit la Eastbourne în acest an. Americanul a mai disputat o finală în 2019, săptămâna trecută, la Atlanta, unde a fost învins de australianul Alex De Minaur, scor 6-3, 7-6(2). El a mai pierdut o finală, la Memphis, în 2016.

Pentru succesul de la Los Cabos, Schwartzman va fi răsplătit cu $131,430 și 250 de puncte ATP, în timp ce Fritz va primi $71,065 și 150 de puncte ATP.