Patricia Maria Ţig, locul 223 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 7-5, 6-0, pe Ekaterine Gorgodze din Georgia, locul 194 WTA, calificându-se în semifinalele turneului de categorie WTA 125K de la Karlsruhe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Patricia Ţig s-a impus într-un meci de o oră şi 12 minute şi va disputa a doua semifinală în ultimele două săptămâni, după ce la BRD Bucharest Open a jucat finala.

În Gemania, în faza următoare, Ţig va evolua cu învingătoarea din partida Jasmine Paolini (Italia), locul 132 WTA, şi Stephanie Wagner (Germania), locul 286 WTA, venită din calificări.

Calificarea în semifinale îi aduce jucătoarei române un premiu de 6.000 de dolari, 57 de puncte WTA şi revenirea în Top 200 WTA, informează News.ro.