​Turneele importante revin în calendarul ATP, Rogers Cup (anul acesta are loc la Montreal, între 5 și 11 august) fiind competiția care deschide sezonul american de hard. La startul întrecerii nu se vor afla Novak Djokovic și Roger Federer (finaliștii de la Wimbledon), dar se va găsi Rafael Nadal, campionul en-titre.

Rafael NadalFoto: couperogers.com

Ce spune Rafa

"Cred că în acest an am arătat multă stabilitate din punct de vedere mental, sunt puternic. Voi pleca în curând spre Montreal, vreau să fiu acolo cu câteva zile înainte de startul competiției pentru a-mi termina pregătirea. Dacă voi participa la Cincinnati? Vom vedea, depinde de ceea ce se va întâmpla la Montreal. Ceea ce pot să confirm este faptul că vreau să fiu foarte bine pregătit înainte de US Open (ultimul Grand Slam al anului)" - Rafael Nadal.

Pe tabloul principal al turneului de categorie Masters (1000) se vor găsi 56 de jucători, iar competiția va avea premii totale în valoare de $5.701.945.

Câștigătorul de la Rogers Cup va primi un cec în valoare de $1.049.040, în timp ce finalistul va încasa $531.010.

  • De știut: România are un reprezentant care a câștigat turneul, este vorba despre Andrei Pavel, la ediția din 2001.

Atunci, Pavel a trecut pe rând de Xavier Malisse (7-6(5), 2-6, 6-3), Francisco Clavet (7-5, 6-4), Hicham Arazi (6-0, 6-2), Tommy Haas (6-4, 5-0 abandon) și de Patrick Rafter (7-6(3), 2-6, 6-3) în finală.

Cine sunt primii patru favoriți de la Rogers Cup: Rafael Nadal (1), Dominic Thiem (2), Alexander Zverev (3) și Stefanos Tsitsipas (4).

Ultimii zece campioni de la Rogers Cup:

Rafael Nadal (2018)

Alexander Zverev (2017)

Novak Djokovic (2016)

Andy Murray (2015)

Jo-Wilfried Tsonga (2014)

Rafael Nadal (2013)

Novak Djokovic (2012)

Novak Djokovic (2011)

Andy Murray (2010)

Andy Murray (2009).

În altă ordine de idei, Andy Murray a anunțat că va face pereche la Rogers Cup cu Feliciano Lopez.