Novak Djokovic a salvat două mingi de meci pentru a câștiga al cincilea trofeu la Wimbledon. Sârbul a avut de fiecare dată un set în fața lui Roger Federer, elvețianul a revenit, însă Nole a supraviețuit incredibil la 7-8 și 15-40 în decisiv, a împins partida până în primul tiebreak la 12-12 din istoria competiției de la All England Club, unde s-a impus fără prea mari probleme. A fost 7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 13-12(3) pentru Djoker, care cu 16 titluri de Grand Slam cucerite se apropie tot mai mult de Roger Federer și Rafael Nadal (elvețianul are 20, ibericul 18).

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Novak Djokovic s-a impus de cinci ori la All England Club (2011, 2014, 2015, 2018 și 2019), în timp ce Federer a câștigat de opt ori trofeul (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012 și 2017).

  • Cei doi s-au înfruntat de 48 de ori de-a lungul timpului (doar Djokovic și Nadal s-au întâlnit de mai multe ori - 54). Sârbul conduce la întâlnirile directe, scor 26-22.

  • În urma acestui succes, Novak Djokovic s-a calificat la Turneul Campionilor din Londra. Competiția se va disputa în perioada 10-17 noiembrie 2019.

VIDEO Novak Djokovic: "E ireal ce s-a întâmplat, e păcat că cineva trebuie să piardă într-un astfel de meci"

VIDEO ​Roger Federer: "E ceva ce nu o să uit. A fost un meci mare"

A doua minge de meci salvată de Djokovic:

Novak Djokovic și trofeul de la Wimbledon:

Ultimul punct al finalei:

Întâlnirea de la fileu:

Victoria are gust de iarbă:

Al doilea titlu consecutiv pentru Djokovic:

Statistica finalei dintre Djokovic și Federer:

Parcursul lui Novak Djokovic la Wimbledon:

Turul I: 6-3, 7-5, 6-3 cu Philipp Kohlschreiber (Germania, 57 ATP)

Turul II: 6-3, 6-2, 6-2 cu Denis Kudla (SUA, 111 ATP)

Turul III: 7-5, (5)6-7, 6-1, 6-4 cu Hubert Hurkacz (Polonia, 48 ATP)

Optimi: 6-3, 6-2, 6-3 cu Ugo Humbert (Franța, 66 ATP)

Sferturi: 6-4, 6-0, 6-2 cu David Goffin (Belgia, 23 ATP)

Semifinale: 6-2, 4-6, 6-3, 6-2 cu Robert Bautista-Agut (Spania, 22 ATP)

Finala: 7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 13-12(3) cu Roger Federer (Elveția, 3 ATP)

De știut:

  • Pentru Federer a fost a 12-a finală la Wimbledon (cele mai multe din istoria competiției) și a 31-a de Grand Slam din carieră. De partea cealaltă, Djokovic s-a aflat pentru a șasea oară în ultimul act la Londra și pentru a 24-a oară într-o finală de Grand Slam.

  • Sârbul conduce cu 10-7 în confruntările disputate la Grand Slam-uri. Federer este singurul jucător care a reușit să îl învingă pe Djokovic la toate turneele . De asemenea, Nole este singurul care l-a învins pe elvețian la Australian Open, Wimbledon, Roland Garros și US Open.

  • Novak Djokovic a câștigat ultimele cinci meciuri directe cu Federer și nouă din ultimele 1. Ultima victorie a lui Fedex datează din 2015, când acesta se impunea în grupele Turneului Campionilor.

  • Ambii au obținut mai multe victorii la Wimbedon decât la oricare alt Grand Slam: Djokovic 72-10, Federer 101-13 (singurul jucător cu peste 100 de victorii la un turneu ).

  • Djokovic este al patrulea jucător care câștigă patru titluri de Grand Slam după ce a împlinit vârsta de 30 de ani. Doar Roger Federer, Rafael Nadal și Rod Laver au mai reușit această performanță. De asemenea, sârbul este primul jucător de peste 30 de ani care își apără titlul la Wimbledon.

Desfășurarea livetext a finalei:

Setul V

13-12 Un rever prea lung din partea elvețianului. Roger joacă incredibil, Nole returnează un serviciu foarte bun, însă elvețianul prinde linia. Demivoleul îl trădează pe Federer, care a urcat la fileu și se afla în poziție favorabilă (minibreak pentru Nole, 2-1). Djokovic presează cu forehand-ul și Roger ratează. Încă un forehand ratat de elvețian (4-1). Federer pune o scurtă, Djokovic alunecă din nou. Nole lovește cu rama la retur (4-3). Nole servește bine și închide punctul cu autoritate. Forehand foarte bun în lung de linie al lui Djokovic, care obține trei mingi de meci consecutive (a salvat două la 8-7 și 40-15 pentru Federer). Roger vine la fileu, mingea lui Nole pare afară (se strigă aut de la margine), sârbul cere challenge și are dreptate. Punctul se va rejuca. O ramă a lui Federer închide partida, Novak Djokovic câștigă al cincilea titlu la Wimbledon (7-3 în tiebreak).

12-12 Djokovic ajunge la o scurtă pusă de Federer, dar lovește prea puternic și passing-ul său iese afară. Voleu de senzație pentru Federer, mingea nu a mai sărit. Încă unul, după un serviciu foarte bun. Asul 25 ne aduce tiebreak-ul în decisiv.

12-11 Rever câștigător pentru Nole. Forehand trimis afară de Roger. Serviciu bun pentru sârb. Nole ratează lovitura în lung de linie (40-15). Roger returnează bine, controlează disputa și închide în cross. Djokovic se apără incredibil la două atacuri, însă elvețianul egalează la 40 cu un voleu controlat. Federer și Djokovic joacă excelent cu slice-uri, Federer atacă în cross și prinde linia, challenge-ul lui Novak este inutil. Minge de break pentru Roger. Novak merge și discută cu Damian Steiner, însă revine la joc. Fedex încearcă să se apere cu un slice, dar mingea lui iese de puțin afară. Returul amortizat iese afară. Federer stă la fileu, controlează și egalează cu un voleu fin. Federer atacă, Djokovic cere challenge, dar nu are dreptate și elvețianul mai are o minge de break. Nole urcă la fileu puțin hazardat, însă voleul său îl prinde cu spatele pe elvețian și scorul redevine 40-40. Un slice prea lung al lui Federer. Djokovic își face serviciul.

11-11 Federer face o eroare neforțată cu reverul. Ce moment găsește Roger pentru un atac în cross, Nole este surprins. Retur în fileu. Serviciu bun, urmat de un voleu frumos. Returul lui Nole iese afară, ne apropiem de tiebreak-ul decisivului.

11-10 Al zecelea as al sârbului. Federer returnează lung și îl surprinde pe Novak. Rever trimis afară de Roger. Minge trimisă prea puternic de Djokovic, fără ca elvețianul să fi pus probleme (30-30). Retur prea lung. Serviciu spre corp și Nole conduce în continuare.

10-10 Roger începe cu un as. Federer cere challenge, nu are dreptate (15-15). Atac bun al elvețianului, Novak nu poate rezista. Lob ratat de Djokovic. Încă un serviciu reușit.

10-9 Eroare neforțată cu reverul pentru Djokovic. Un serviciu bun la teu. Novak atacă bine și forțează o ratare din partea adversarului. Minge prea scurtă a lui Roger, Nole închide în lung de linie. Serviciu bun spre exterior.

9-9 Djokovic pune presiune, câștigă primul punct. Sârbul se ține bine, dar Federer accelerează cu o lovitură în cross. Djokovic nu pune suficientă forță și mingea se oprește în fileu. Încă o ratare a lui Nole, care se deplasează puțin cam încet. Serviciu bun.

9-8 Rever ratat de Federer, care a ratat o ocazie imensă în game-ul precedent. Djokovic stă mai bine la capitolul moral în acest moment. Nole controlează punctele în acest moment (40-0). Scurtă fenomenală a lui Federer, care închide punctul cu un voleu simplu. Mingea lovită de Djokovic iese afară după ce lovește banda. Serviciu bun pentru Nole.

8-8 Roger cere challenge, dar lovitura sa a fost mult afară. Nole lovește prea puternic și mingea iese afară. Asul cu numărul 22, Federer mai are nevoie de două puncte. ASUL 23! Două mingi de titlu pentru elvețian. Prima este salvată de Djokovic cu un retur bun. Roger urcă la fileu și este pasat de Nole, care salvează și a doua minge de meci. Djokovic trece la atac și obține o minge de rebreak. Roger dă în fileu și drama continuă.

7-8 Novak rezistă mai bine în schimburile lungi și face două puncte rapide. Roger vine la fileu și câștigă un punct frumos. Nole scapă afară o lovitură trimisă cu mâna dreaptă (30-30). Forehand ratat de Djokovic, minge de break pentru Roger. Novak urcă la fileu și este pasat de elvețian, care va servi pentru câștigarea turneului.

7-7 Asul cu numărul 20 pentru Federer. Și 21. Djokovic este prins în momentul în care pleca în altă direcție și nu mai apucă să lovească bine. Minge trimisă în colțul terenului cu forehand-ul de Nole. Federer lovește superb cu forehand-ul.

Se joacă de exact patru ore.

7-6 Forehand ratat de elvețian. Minge prea lungă a lui Djokovic. Serviciu puternic, Federer nu poate face nimic. Ambii jucători urcă la fileu, Nole trimite spre corpul adversarului și după închide cu un smash. Retur în fileu.

6-6 Rever în lung de linie pe care Nole a putut doar să îl privească. Un retur foarte bun, Djokovic e la trei puncte de victorie. Elvețianul lovește prea puternic cu reverul (15-30). Novak se revanșează și răspunde cu o eroare. Federer câștigă punctul, dar îl pierde pe următorul dintr-o neatenție, ratând voleul de lângă fileu (40-40). Roger cere challenge la primul serviciu, dar mingea a fost afară. Un lung de linie câștigător pentru Federer. Nole controlează punctul de la fileu, Fedex se apără bine, dar sârbul închide cu un voleu. Încă un as pentru Roger (al 19-lea). Meciul continuă, publicul este în picioare.

6-5 Nole controlează punctul și închide cu o minge în colțul terenului la care Fedex nu mai ajunge. Minge în fileu a sârbului (15-15). A noua dublă greșeală. Djokovic sare după minge și închide un punct foarte important dintr-o poziție dificilă. Nole prinde linia de fund și își face serviciul.

5-5 Djokovic ratează voleul din apropierea fileului. Roger ezită în momentul voleului, Djokovic trimite totuși în fileu. Al 18-lea as vine într-un moment important. Federer trimite în fileu cu reverul. Djokovic se apără bine, dar Federer e la post și închide punctul de lângă fileu. Serviciu bun spre corp, meciul continuă.

5-4 Federer câștigă primul punct la retur, dar Djokovic revine și închide un punct în lung de linie. Roger urcă prea mult la retur și trimite afară. Serviciu bun la teu. Roger se deplasează mai bine de această dată și pune o scurtă de mare efect, la care Djokovic ajunge prea târziu (40-30). Nole își face serviciul și se află la un game distanță de victorie.

4-4 Nole urcă la fileu și prinde linia. Djokovic anticipează scurta lui Federer, dar trimite în bandă. Roger mai pune o scurtă, dar este pasat de această dată. Novak lovește puternic și mingea sare în afara terenului din banda fileului. Federer egalează la 4 cu un as.

4-3 Roger speră să revină, lovește rapid și Nole scapă o minge afară. Nole găsește un unghi foarte ascuțit, Roger trimite în fileu, Mirka pare îngrijorată. Un retur foarte bun, lung, Djokovic nu reacționează la timp. Roger se poziționează pentru atac, dar lovește prea tare din alergare. Dublă greșeală într-un moment important al partidei, Roger are minge de rebreak. Și o va juca pe serviciul secund. Djokovic e calm, așteaptă greșeala adversarului și aceasta vine. Federer lovește cu multă grație și mai obține o minge de break. Nole forțează linia de două ori și ratează. Rebreak.

4-2 Rever ratat de Fedex. Încă un punct pierdut de aceeași manieră, Djokovic se poate desprinde după acest game. Roger atacă de lângă fileu, Nole nu poate amortiza voleul. Backhand-ul îl trădează din nou pe Federer, două mingi de break pentru sârb. Serviciu secund spre corpul adversarului, Nole trimite în banda fileului. Roger urcă la fileu și este pasat foarte bine de Djokovic, care se desprinde. Acesta poate fi momentul cheie al finalei.

3-2 Nole domină punctul și Federer greșește cu backhand-ul. Un serviciu excelent. Urmat de unul la exterior (40-0). Roger este pe fază și returnează perfect cu reverul. Nole trimite în fileu (40-30). O nouă eroare neforțată a sârbului, elvețianul poate presa. Serviciul la teu oprește robinetul de erori ale lui Novak. Federer dă în fileu, se merge cu serviciul.

2-2 Retur norocos pentru Djokovic, banda fileului a amorizat lovitura sa și i-a adus punctul. Roger nu așteaptă ca mingea să cadă și închide punctul de sub fileu. Forehand ratat de elvețian, sârbul pune presiune. Din banda fileului, mingea trimisă de Roger sare afară, două mingi de break pentru Nole. Prima este salvată cu un serviciu bun. A doua cu o lovitură foarte bună în cross. Dar Nole mai obține una cu un retur bun. Aceasta este salvată cu un as. Serviciul este un prieten de nădejde pentru elvețian în aceste momente, Djokovic a pus în terenul returul, dar Roger a fost acolo și a închis game-ul.

2-1 A șaptea dublă greșeală pentru Novak (Federer are șase). Forehand trimis în culoarul de dublu de Roger. Retur în fileu. Roger atacă și forțează un passing ratat. După un backhand ratat, Federer revine cu o lovitură în lung de linie și egalează la 40. Asul cu numărul 9. Nole tremură puțin, dar își face serviciul.

1-1 Combinație perfectă pentru Roger: serviciu spre exterior, urmat de forehand în terenul liber. Djokovic cere challenge, dar serviciul a fost bun. Doi ași consecutivi pentru Federer. Un retur bun. Rever ratat de Fererer (40-30). Serviciu secund excelent, Roger egalează.

1-0 Djokovic servește primul în decisiv. Federer ratează cu reverul. Urmează un punct condus de sârb și închis cu forehand-ul. Un retur foarte lung care îi pune probleme lui Djokovic. Roger ratează scurta de această dată, mingea s-a oprit în banda fileului. Retur în fileu.

Setul IV

4-6 Roger pare să nu mai lase nimic la voia întâmplării, forțează, vine la fileu și închide punctul. Serviciu câștigător. Forehand prea lung al sârbului, trei mingi de set. Roger închide actul cu un voleu care aterizează pe linia de fund.

4-5 Djokovic cere challenge și are dreptate, a fost as. Serviciu câștigător pentru sârb. Încă unul, returul lui Federer a fost prea lung. Nole ratează voleul. Federer face o eroare neforțată cu forehand-ul.

3-5 Serviciu bun pentru Roger, care se apropie de câștigarea setului. Federer cere un challenge la serviciul secund, dar nu are dreptate și face dublă greșeală (15-15). Nole este surprins de o minge joasă și trimite în fileu. Fedex clipește primul într-un schimb prelungit, Nole nu renunță la luptă. Ce lovitură în lung de linie găsește sârbul. Federer câștigă cel mai spectaculos raliu al partidei, după 45 de lovituri. Federer se pune în poziție de atac, dar trimite în banda fileului, încă o minge de break pentru Nole. Slice-ul elvețianului se oprește în fileu și setul se prelungește.

2-5 Retur în fileu. De această dată reverul funcționează perfect pentru Roger. Al șaptelea as pentru Nole. Voleu minunat al elvețianului, al câtelea în această partidă... Federer forțează, este agresiv și mai obține o minge de break. Djokovic mai greșește o lovitură și Federer va servi pentru a trimite meciul în decisiv.

2-4 Mirka urmărește emoționată din tribune. Roger începe bine game-ul, Djokovic trimite mult afară. O scurtă sublimă a elvețianului. Roger mai prinde o dată linia și își consolidează avantajul.

2-3 Voleu prea înalt trimis de Djokovic, Federer îl pasează în cross. Djokovic blochează excelent o lovitură și câștigă punctul. Dublă greșeală. Federer cere challenge la o minge trimisă lung de Djokovic și are dreptate, obținând astfel două mingi de break. Retur foarte bun, Djokovic ratează reverul și elvețianul trece în avantaj.

2-2 Retur în fileu. Al 13-lea as al zilei pentru Roger. Backhand în fileu al sârbului. Federer face un game sigur la serviciu. Dar întrerupe o serie bună cu o dublă greșeală. Sârbul lovește perfect în lung de linie și egalează la 40. Voleu incredibil al lui Roger. Mingea vine cu mult kick și Djokovic ratează reverul.

2-1 Forehand trimis afară de Federer. Nole lovește în cross cu backhand-ul și forțează o eroare. Federer nu pune suficientă înâlțime în lovitură. As pentru Nole.

1-1 Roger ratează scurta și este pasat de Nole. Un punct dominat și câștigat de elvețian. Roger lovește cu rama. Voleu-drive câștigător pentru Federer. Un voleu scurt la care Djokovic nu mai ajunge. Mingea trimisă de Federer cade pe linia de fund.

1-0 Djokovic servește bine și obține primul punct. Forehand superb executat de Djokovic. Federer închide punctul cu un forehand în lung de linie. Retur în fileu. Minge prea lungă a lui Fedex.

Setul III

7-6 Djokovic este atent și face minibreak încă din debut. Retur afară al elvețianului. Federer se grăbește și trimite iar în aut. Serviciu bun pentru Roger. Fedex se deplasează prea greu și îi permite sârbului să se distanțeze. Djokovic câștigă un schimb superb cu un forehand în cross și ridică pumnul în aer (5-1). Federer forțează o greșeală a sârbului și recuperează un minibreak. Federer urcă la fileu și închide punctul cu un voleu-drive. As pentru elvețian (5-4). Federer pune prea mult efect în slice, cere challenge, dar mingea este afară. Două mingi de set pentru sârb. Djokovic atacă în lung de linie și îl forțează pe Federer să trimită în fileu (7-4).

6-6 Novak urcă la fileu, dar este pasat de elvețian, care s-a apărat excelent. Djokovic trimite perfect în cross, Roger nu ajunge. Serviciu bun spre exterior. Nole mai închide un punct în cross și ne apropiem de un nou tiebreak. Federer trimite în fileu.

5-6 Un start ratat pentru Nole, care face trei greșeli neforțate consecutive. Serviciu bun și Roger își face fără probleme serviciul.

5-5 Federer începe bine, Djokovic ratează un rever. Dar sârbul servește bine, Roger nu mai poate returna. O minge prea lungă a sârbului, Fedex se află la două puncte distanță de câștigarea setului. Nole rezistă, servește spre corpul adversarului și egalează la 30. Roger pune presiune, controlează punctul, urcă ușor-ușor la fileu și obține o minge de set cu o minge ridicată superb de sub nivelul fileului. Djokovic rezistă și egalează cu un serviciu foarte bun. Încă un serviciu spre corp. Roger trimite prea jos și ratează o șansă bună.

4-5 După un forehand ratat, Federer recuperează cu un as. Nole este mai agresiv, pune presiune la retur. Dar Federer revine și își face serviciul.

4-4 Serviciu câștigător pentru Nole. Scurtă foarte bună a sârbului. Forehand minunat, game dominat autoritar de Nole. Federer trimite în fileu și Djokovic egalează la 4.

3-4 Voleu superb pentru Roger. Backhand ratat de Nole. Djokovic nu poate amortiza serviciul spre exterior. Roger închide game-ul cu un as.

3-3 Nole ratează primul, forehand-ul acestuia se oprește în fileu. Minge blocată foarte bine de Djokovic. Niciunul dintre jucători nu reușește să pună probleme la retur în acest set al treilea. Forehand câștigător al lui Nole. Eroare neforțată facută cu forehand-ul de Federer.

2-3 Djokovic nu poate opri serviciul lui Roger. Rever foarte bun în lung de linie pentru sârb. Serviciu cu foarte mult efect, Djokovic ajunge târziu. Voleu câștigător pentru Roger. Serviciu la teu.

2-2 Un schimb spectaculos câștigat de Djokovic, după ce Federer a trimis cu reverul în fileu. Slice ratat de Roger. Dublă greșeală. Nole mai câștigă un schimb în cross, elvețianul a clipit primul. Novak vine la fileu și prinde linia de fund cu o lovitură care părea prea lungă.

1-2 Backhand nereușit pentru Nole. Federer servește bine și închide cu un rever în lung de linie. Încă o combinație perfect, demivoleu splendid pentru elvețian. Nole ajunge la scurtă, dar ratează lobul și Federer trimite în terenul rămas liber.

1-1 Roger se apără bine de două ori, dar este în cele din urmă pasat. A patra dublă greșeală și pentru Novak. Un slice trimis afară de Roger. Al cincilea as al lui Djokovic. Federer vine la fileu și îl intimidează pe adversar, care trimite în banda fileului. Rever ratat de Federer.

0-1 Federer începe cu un forehand câștigător. Dar tot cu forehand-ul face o eroare neforțată. Roger cere challenge la serviciu, mingea a fost milimetric afară. Retur ratat de Djokovic. Încă un serviciu foarte bun. As Roger.

Setul II

1-6 Federer deschide bine terenul și face punctul cu forehand-ul. Incredibilă scurtă a lui Roger, Djokovic este surprins. Forehand complet ratat de Djokovic, trei mingi de set. Dublă greșeală, Federer egalează situația.

1-5 Un serviciu bun pentru Roger. A patra dublă greșeală. Lung de linie din alergare al lui Nole, care pare să își revină. Dar intervine o nouă eroare, sârbul trimite în fileu. O minge prea lungă a lui Djokovic. Asul cu numărul opt.

1-4 Fedex ajunge la o scurtă care părea bună și trimite în cross. Eroare neforțată cu forehand-ul pentru elvețian. Atacuri mai consistente ale lui Djokovic. Federer nu rezistă în schimb (40-15 pentru sârb). Un rever prea lung al lui Novak. Forehand complet ratat de Federer.

0-4 Încă o eroare a lui Nole. Lovitură prea lungă a sârbului. As la teu. Federer ajunge târziu la o minge și o lovește prea puternic. Dublă greșeală, game-ul se complică. Dar Federer rezistă și își mărește avantajul.

0-3 Nole pare puțin pierdut în acest debut de set. Retur bun, încă un punct pierdut de sârb. Apărare bună a lui Roger, Novak trimite în fileu din apropiere. Trei mingi consecutive de break. Rever câștigător pentru Nole. Federer domină și se desprinde.

0-2 Backhand ratat de Djokovic. Dublă greșeală a lui Federer. Serviciu excelent spre exterior. Nole îl prinde pe contre-pied pe adversar. Roger se deplasează minunat, urcă la fileu și închide punctul cu un demivoleu. Nole se întinde, dar nu poate trimite în teren.

0-1 Federer pune probleme în primul game al setului secund (15-30). Djokovic alunecă și elvețianul are două mingi de break. Forehand afară, început perfect pentru Federer.

Setul I

7-6 Roger începe cu un serviciu bun. Federer controlează punctul, zidul Djokovic se apără perfect și elvețianul face o eroare neforțată. Novak accelerează incredibil, Federer rezistă, ajunge în poziție favorabilă, dar ratează incredibil passing-ul. Roger trimite prea lung, Nole face minibreak (3-1). As Roger. Federer plutește pe teren și recuperează minibreak-ul cu un backhand minunat (3-3). Djokovic nu pune suficientă presiune cu atacul și este pasat de Federer, care trece în avantaj. Serviciu câștigător (3-5). Dar Roger face o eroare neforțată greu de înțeles. Nole revine la serviciu. Forehand prea puternic, mingea iese afară (5-5). Djokovic obține prima minge de set, după o minge prea scurtă a lui Roger. Rever ratat de Roger și Djokovic câștigă primul set, 7-5 la tiebreak.

6-6 Al treilea as al sârbului. Djokovic pune o scurtă foarte bună, Federer ajunge, dar nu mai are ce să facă. Backhand câștigător pentru Nole. Încă un as, avem tiebreak.

5-6 Challenge cerut de Nole, dar e as pentru Federer. Forehand ratat de elvețian. Scurtă prea înaltă a lui Roger, Djokovic ajunge la timp și închide cu un passing în cross. Federer prinde colțul terenului cu reverul. Atac bun al elvețianului. Prima dublă greșeală pentru Federer. Lovitură în lung de linie executată la milimetru de Fedex. Nole ratează passing-ul și Fedex rămâne în avantaj.

5-5 Roger simte momentul prielnic, atacă, pune o scurtă foarte bună și închide punctul cu un demivoleu. Scurtă incredibilă reușită de Fedex, cu mult efect, Nole nu are răspuns (0-30). Al doilea as pentru Djokovic. Retur prea scurt al elvețianului, sârbul vine la fileu și egalează la 30. Serviciu perfect la mediană, Federer se întinde, dar degeaba. Dublă greșeală (40-40). Federer atacă cu reverul, mingea iese de puțin afară. Djokovic scapă dintr-o situație dificilă.

4-5 Atacuri susținute ale lui Federer, Djokovic nu mai poate trimite înapoi. Lovitură câștigătoare cu forehand-ul pentru Roger. Djokovic cere challenge, dar serviciul lui Fedex a fost pe linie. Novak atacă pe serviciul secund și îl surprinde pe adversar. Încă un retur fulgerător. Federer închide game-ul cu un as.

4-4 Început bun de game pentru Djokovic. Federer este pasat minunat de Nole. Lobul lui Djokovic este prea scurt, smash reușit de Fedex. Retur în banda fileului. Roger urcă prea rapid la fileu, este lobat și Novak se impune după ce a preluat conducerea punctului.

3-4 Federer trimite pe linia de fund, Djokovic este surprins și ratează. Urcare bună la fileu a elvețianului. Nole se apără bine de două ori, dar Roger închide cu un voleu. Lovituri de o finețe rară reușite de Federer.

3-3 Passing-ul lui Roger iese afară. Ambii jucători avansează în teren, Djokovic închide punctul cu o lovitură frumoasă. Sârbul trimite în fileu. Primul as pentru Nole. Djokovic atacă și egalează la 3.

2-3 Mingea lui Roger se oprește în banda fileului. Eroare neforțată cu forehand-ul, Djokovic are o oportunitate bună (0-30). Serviciu excelent. Încă unul. Trei la rând. Roger atacă pe reverul lui Djokovic și iese cu brio dintr-o situație dificilă.

2-2 Prima dublă greșeală a lui Nole. Forehand-ul lui Federer părea bun așa că a elvețianul a cerut challenge, dar nu a avut dreptate. Lovituri tot mai aspre de ambele părți, Fedex trimite afară. Loviturile lui Roger din alergare încă nu prind terenul. Roger trimite în colțul terenului și game-ul se prelungește (40-30). O minge joasă îi pune probleme lui Djokovic, 40-40. Serviciul este bun, avantaj Djokovic. Federer execută o lovitură foarte bună în lung de linie și îl pasează pe Nole, aflat la fileu. Încă un serviciu reușit. Forehand pe linie al elvețianului. Roger returnează cu un slice, Novak este deranjat și oferă o minge de break. Djokovic ratează serviciul, de la linie nu vine nicio decizie, dar Federer cere challenge și îndreaptă greșeala. Elvețianul se poziționează pentru un , dar mingea iese mult afară. Rever câștigător pentru Djokovic. Nole trimite mai multe mingi la limită și închide game-ul, Federer a ratat o șansă importantă.

1-2 Nole câștigă cel mai spectaculos punct de până acum, sârbul a lovit superb cu forehand-ul și a prins linia. Mingea trimisă de sârb iese afară (15-15). Retur în fileu. Serviciu excelent spre exterior. O ratare a lui Federer. Novak nu reușește scurta și elvețianul evită complicațiile.

1-1 Djokovic accelerează, Roger lovește moale și mingea iese în culoarul de dublu. Federer este surprins din nou de o minge lungă. Nole servește bine, Roger ajunge puțin prea târziu la minge și trimite în fileu (40-0). Game alb pentru sârb.

0-1 Roger Federer servește primul și începe minunat, cu un as. Retur ratat de Djokovic. O minge lungă îl deranjează pe Roger și elvețianul trimite afară. Încă un as pentru Fedex. Forehand superb expediat de Federer, care își face serviciul.

Argentinianul Damian Steiner este arbitrul de scaun al partidei.

Nole și Fedex se încălzesc.

Cei doi jucători ​se îndreaptă spre teren. Djokovic este urmat de Federer (amândoi cunosc acest drum atât de bine).

Djokovic vs Federer, la Wimbledon:

2012, semifinale: 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 pentru Federer

2014, finala: (7)6-7, 6-4, 7-6(4), 5-7, 6-4 pentru Djokovic

2015, finala: 7-6(1), (10)6-7, 6-4, 6-3 pentru Djokovic

2019, finala: 7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 13-12(3) pentru Djokovic

Alte întâlniri marcante:

2006, Monte Carlo: 6-3, 2-6, 6-3 pentru Federer (primul meci direct)

2007, Australian Open: 6-2, 7-5, 6-3 pentru Federer (prima întâlnire la un Grand Slam)

2007, Montreal: 7-6(2), 2-6, 7-6(2) pentru Djokovic (prima victorie a sârbului)

2007, US Open: 7-6(2), 7-6(2), 6-4 pentru Federer (prima finală de Grand Slam)

2008, Australian Open: 7-5, 6-3, 7-6(5) pentru Djokovic (prima victorie a sârbului la un Grand Slam)

2011, Roland Garros: 7-6(5), 6-3, 3-6, 7-6(5) pentru Federer (elvețianul îi oprea sârbului seria de 43 de victorii consecutive)

Parcursul lui Roger Federer la Wimbledon:

Turul I: 3-6, 6-1, 6-2, 6-2 cu Lloyd George Harris (Africa de Sud, 86 ATP)

Turul II: 6-1, 7-6(3), 6-2 cu Jay Clarke (Marea Britanie, 169 ATP)

Turul III: 7-5, 6-2, 7-6(4) cu Lucas Pouille (Franța, 28 ATP)

Optimi: 6-1, 6-2, 6-2 cu Matteo Berrettini (Italia, 20 ATP)

Sferturi: 4-6, 6-1, 6-4, 6-4 cu Kei Nishikori (Japonia, 7 ATP)

Semifinale: 7-6(3), 1-6, 6-3, 6-4 cu Rafael Nadal (Spania, 2 ATP)

Finala: (5)6-7, 6-1, (4)6-7, 6-4, (3)12-13 cu Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP)

Cele mai multe victorii la fiecare Grand Slam:

Australian Open - Roger Federer - 97

Roland Garros - Rafael Nadal - 93

Wimbledon - Roger Federer - 101

US Open - Jimmy Connors - 98

Clasamentul titlurilor de Grand Slam:

1. Roger Federer 20

2. Rafael Nadal 18

3. Novak Djokovic 16

4. Pete Sampras 14

Campionul de pe tabloul de simplu masculin primește un trofeu cu o înălțime de 47 de centimetri și un diametru de 19 centimetri. Se acordă începând cu 1887, iar pe el scrie "The All England Lawn Tennis Club Single Handed Champion of the World"

Lista tuturor câștigătorilor de la Wimbledon:

2019 Novak Djokovic

2018 Novak Djokovic

2017 Roger Federer

2016 Andy Murray

2015 Novak Djokovic

2014 Novak Djokovic

2013 Andy Murray

2012 Roger Federer

2011 Novak Djokovic

2010 Rafael Nadal

2009 Roger Federer

2008 Rafael Nadal

2007 Roger Federer

2006 Roger Federer

2005 Roger Federer

2004 Roger Federer

2003 Roger Federer

2002 Lleyton Hewitt

2001 Goran Ivanisevic

2000 Pete Sampras

1999 Pete Sampras

1998 Pete Sampras

1997 Pete Sampras

1996 Richard Krajicek

1995 Pete Sampras

1994 Pete Sampras

1993 Pete Sampras

1992 Andre Agassi

1991 Michael Stich

1990 Stefan Edberg

1989 Boris Becker

1988 Stefan Edberg

1987 Pat Cash

1986 Boris Becker

1985 Boris Becker

1984 John McEnroe

1983 John McEnroe

1982 Jimmy Connors

1981 John McEnroe

1980 Bjorn Borg

1979 Bjorn Borg

1978 Bjorn Borg

1977 Bjorn Borg

1976 Bjorn Borg (6-4, 6-2, 9-7 cu Ilie Năstase)

1975 Arthur Ashe

1974 Jimmy Connors

1973 Jan Kodes

1972 Stan Smith (4-6, 6-3, 6-3, 4-6, 7-5 cu Ilie Năstase)

1971 John Newcombe

1970 John Newcombe

1969 Rod Laver

1968 Rod Laver

Începutul Erei Open

1967 John Newcombe

1966 Manuel Santana

1965 Roy Emerson

1964 Roy Emerson

1963 Chuck McKinley

1962 Rod Laver

1961 Rod Laver

1960 Neale Fraser

1959 Alex Olmedo

1958 Ashley Cooper

1957 Lew Hoad

1956 Lew Hoad

1955 Tony Trabert

1954 Jaroslav Drobny

1953 Vic Seixas

1952 Frank Sedgman

1951 Dick Savitt

1950 Bugde Patty

1949 Ted Schroeder

1948 Bob Falkenburg

1947 Jack Kramer

1946 Yvon Petra

Între 1940 și 1945 nu s-a disputat din cauza celui de-al doilea Război Mondial

1939 Bobby Riggs

1938 Don Budge

1937 Don Budge

1936 Fred Perry

1935 Fred Perry

1934 Fred Perry

1933 Jack Crawford

1932 Ellsworth Vines

1931 Sidney Wood

1930 Bill Tilden

1929 Henri Cochet

1928 Rene Lacoste

1927 Henri Cochet

1926 Rene Lacoste

1925 Rene Lacoste

1924 Jean Borotra

1923 Bill Johnston

1922 Gerald Patterson

1921 Bill Tilden

1920 Bill Tilden

1919 Gerald Patterson

Între 1915 și 1918 nu s-a disputat din cauza Primului Război Mondial

1914 Norman Brookes

1913 Anthony Wilding

1912 Anthony Wilding

1911 Anthony Wilding

1910 Anthony Wilding

1909 Arthur Gore

1908 Arthur Gore

1907 Norman Brookes

1906 Laurence Doherty

1905 Laurence Doherty

1904 Laurence Doherty

1903 Laurence Doherty

1902 Laurence Doherty

1901 Arthur Gore

1900 Reginald Doherty

1899 Reginald Doherty

1898 Reginald Doherty

1897 Reginald Doherty

1896 Harold Mahony

1895 Wilfred Baddeley

1894 Joshua Pim

1893 Joshua Pim

1892 Wilfred Baddeley

1891 Wilfred Baddeley

1890 Willoughby Hamilton

1889 William Renshaw

1888 Ernest Renshaw

1887 Herbert Lawford

1886 William Renshaw

1885 William Renshaw

1884 William Renshaw

1883 William Renshaw

1882 William Renshaw

1881 William Renshaw

1880 John Hartley

1879 John Hartley

1878 Frank Hadow

1877 Spencer Gore.