Firicel Tomai, despre începutul carierei Simonei Halep: "Era foarte anxioasă, foarte preocupată"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 14 iulie 2019, 12:29 Sport | Tenis


Simona Halep, la Wimbledon
Foto: wimbledon.com
Simona Halep a cucerit, sâmbătă, turneul de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Cu acest prilej, Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep la seniori, a rememorat începutul carierei româncei în tenis, potrivit Mediafax.

Primul antrenor al Simonei Halep la seniori a povestit, duminică dimineaţă, la DigiSport, un moment de cumpănă din viaţa sportivei care, la 27 de ani, a câştigat două titluri de Grand Slam. Firicel Tomai a explicat cum a cunoscut-o pe Halep şi cum a trebuit să o convingă se se opereze pentru a scăpa de durerile apăsătoare pe care le resimţea.

"Am cunoscut-o în august 2008, când juca la un centru naţional. Juca foarte bine, era un turneu de 10.000 de dolari. Am întrebat-o dacă e cumva favorita turneului, a zis că nu e. A câştigat turneul, iar la o lună am început să lucrăm. Simona a semnat cu o firmă de management, era şi doamna Ruzici acolo.

Era locul 500, jucase câteva turnee de 5000 de dolari, unde luase câteva puncte. În septembrie am început, am fost la Constanţa 10 zile ca să începem să ne pregătim şi acolo a luat o durere de picior. De fapt, atunci a fost prima dată când ea a avut probleme cu această hernie de disc, i-a amorţit piciorul, a mers pe picior, a coborât durerea şi amorţeala pe picior.

Noi ne-am întors la Bucureşti, a făcut nişte controale medicale. La un moment dat, domnul care a fost sponsorul Simonei a vrut să o trimită la Berlin ca să se opereze. Simona era foarte anxioasă, foarte preocupată. Sigur că nu au fost de acord părinţii, nici eu nu am sfătuit-o, încă nu aveam autoritatea necesară ca să-i spun în acel moment ce să facă, dar ea a ascultat foarte bine de la început.

Şi la un moment, dat, l-am rugat pe domnul doctor Irimia, din Germania, care acum lucrează la noi, la tenis, să mai mergem la dânsul. Şi a zis că nu mai vrea să meargă nicăieri. Dânsul îl făcuse bine pe Victor Hănescu, tot cu spatele. Şi am zis: hai, e ultima persoană. S-a dus în Germania, a stat 3 săptămâni, a făcut doar recuperare specială acolo, cu exerciţii specifice.

Şi de atunci n-a mai avut probleme până anul trecut. (...) Am văzut, de la consursul din Marsilia, ce poate să facă, în martie 2009, şi i-am spus că, dacă ea îşi rezolvă problemele cu bustul, poate să joace un tenis deosebit. Şi atunci s-a şi hotărât: gata, mă operez. Mi-a dat telefon, în 10 zile a fost programată şi s-a operat", a declarat Tomai, pentru sursa citată.

S-ar putea să te intereseze și:


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3720 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    . (Duminică, 14 iulie 2019, 12:38)

    tirolez [utilizator]

    ce sa-ti spun, noroc cu el.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version