​Doi dintre cei mai mari jucători de tenis din lume, Roger Federer, locul 3 ATP, și Rafael Nadal, locul 2 ATP, se înfruntă, vineri, în semfinalele turneului de la Wimbledon. Este prima întâlnire între cei doi pe iarbă după finala epică din 2008, considerat "cel mai mare meci din istoria tenisului", transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vineri, după ora 17:00, după ce se va fi terminat prima semifinală masculină dintre Novak Djokovic şi Roberto Bautista-Agut, Roger Federer şi Rafael Nadal vor intra pe Terenul Central de la Wimbledon.

Semifinala de vineri dintre Roger Federer și Rafael Nadal marchează cea de-a 40-a confruntare între cei doi, spaniolul conducând scorul meciurilor directe cu 24-15, însă și prima reîntâlnire a celor doi mari tensimeni pe iarbă, după finala epică din 2008, care a durat patru ore și 48 de minute, și care a fost câștigată de Rafael Nadal cu scorul de 6-4, 6-4, 6-7(5), 6-7(8), 9-7. Spaniolul câștiga atunci primul său titlu la Wimbledon.

"Mă aștept să joc împotriva celui mai bun jucător din istoria tenisului pe această suprafață și știu că trebuie să joc cât mai bine, dacă vreau să am vreo șansă să joc în finală. Să joc împotriva lui Roger Federer este mereu ceva unic. Sunt foarte emoționat să joc din nou pe acest teren, după 11 ani. Înseamnă foarte mult pentru mine și, probabil, și pentru el", a declarat Rafael Nadal.

Ambii jucători au fost în formă pe iarba londoneză. Federer a reușit 206 de lovituri câștigătoare, dar și 88 de erori neforțate în cele cinci meciuri de la ediția de anul acesta a turneului de la Wimbledon, iar victoria contra lui Kei Nishikori i-a adus cel de-al 100-lea meci câștigat la un turneu de Grand Slam, performanță unică în istoria tensiului.

Și Rafael Nadal a fost la fel de dominant. După ce a câștigat meciul din turul II cu Nick Kyrgios, spaniolul a reușit să-și îmbunătățească și mai mult nivelul pe iarbă. În ultimele trei meciuri, Rafael Nadal a reușit nu mai puțin de 109 lovituri câștigătoare și doar 34 de erori neforțate. Nadal s-a descurcat foarte bine și la retur, creându-și 35 de mingi de break, dintre care a convertit 16.

“Va fi un meci foarte greu. Rafa poate câștiga pe orice suprafață. Atât de bun este. Nu este doar specialist pe zgură”, spune Roger Federer.

Primul meci dintre cei doi mari jucători de tenis a avut loc în urmă cu mai bine de 15 ani, la Miami Open.

"Mulți dintre jucători spuneau atunci, în 2008, despre Nadal, că a venit sfârșitul. La fel spuneau și despre mine în 2009. Iată că suntem în continuare pe teren. Și e o plăcere să jucăm unul contra celuilalt", a declarat marele jucător de tenis elvețian, deținător a 20 de titluri de Grand Slam.

Iar Rafael Nadal este de aceeași părere. "Binențeles, oportunitățile să jucăm unul contra celuilalt sunt din ce în ce mai puține, dar suntem încă aici. Suntem încă pe teren", conchide spaniolul, deținător și el a 18 titluri de Grand Slam.

Statistica rivalității dintre Federer și Nadal:

  • Roger Federer a câștigat de opt ori la Wimbledon: 2003 (vs Philippoussis), 2004 (vs Roddick), 2005 (vs Roddick), 2006 (vs Nadal), 2007 (vs Nadal), 2009 (vs Roddick), 2012 (vs Murray), 2017 (vs Cilic), în timp ce Rafael Nadal s-a impus în 2008 (vs Federer) și 2010 (vs Berdych).

  • Roger Federer și Rafael Nadal se vor întâlni pentru a 40-a oară, fiind a treia cea mai importantă rivalitate din Era Open în ceea ce privește numărul de partide jucate, după Nadal vs Djokovic (54) și Federer vs Djokovic (47).
  • Cei doi rivali ar fi trebuit să se înfrunte și în semifinalele turneului Masters de la Indian Wells din acest an, dar ibericul s-a retras înaintea meciului din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
  • Nadal conduce cu 24-15 în meciurile directe cu Federer, cele mai multe victorii fiind obținute pe zgură (14-2).
  • Pe hard, cele mai multe victorii au fost adjudecate de Roger Federer (11-9).
  • Ultima întâlnire pe iarbă între Rafael Nadal și Roger Federer a avut loc în 2008, tot la Wimbledon, fiind câștigată de iberic cu 6-4, 6-4, (5)6-7, (8)6-7, 9-7 (mulți consideră această partidă ca fiind cea mai frumoasă și dramatică din istorie). Cei doi s-au mai confruntat de alte două ori în ultimul act al Grand Slam-ului londonez (Federer s-a impus în 2006 și 2007).
  • Nadal și Federer s-au întâlnit de zece ori în faza semifinalelor, ibericul impunându-se de șapte ori.
  • Cei doi jucători s-au mai înfruntat de 13 ori în cadrul turneelor de Grand Slam. Spaniolul conduce cu 10-3.
  • Roger Federer are în palmares 102 de titluri ATP, dintre care 20 de Grand Slam, în timp ce Nadal a cucerit de-a lungul timpului 82 de trofee, dintre care 18 de Grand Slam (12 la Roland Garros).
  • Rafael Nadal deține recordul titlurilor Masters (34). Federer este pe locul trei la acest capitol, cu 28 de titluri, fiind întrecut doar de Nadal și Novak Djokovic (33).
  • De la debutul în circuitul ATP, Federer a câștigat din premii $124,774,930, iar Nadal a obținut $109,533,646.
  • Nadal și Federer au petrecut împreună 506 săptămâni pe primul loc în clasamentul ATP, aproape zece ani: 310 de săptămâni pentru Federer și 196 pentru Nadal.

Aici poți citi o amplă prezentarea a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.