Hotărâre, deplasare incredibilă, unghiuri din cartea de geometrie, răutate, concentrare, 26 de lovituri câștigătoare, impecabilă din punct de vedere tactic. Simona Halep a dominat-o categoric pe Elina Svitolina și a obținut, în premieră, calificarea în finala de la Wimbledon (6-1, 6-3, după o oră și 12 minute). Este pentru a cincea oară în carieră în care Simona ajunge în ultimul act al unui Grand Slam (de trei ori la Roland Garros și o dată la Australian Open). Pentru marele trofeu de la All England Club, Halep se va lupta cu Serena Williams (sâmbătă, ora 16:00).

Simona HalepFoto: wimbledon.com

Rezumatul semifinalei:

Cum se simte bucuria calificării în finala de la Wimbledon? Poate așa?

Ultimul punct al partidei Halep vs Svitolina:

De știut:

  • Până la calificarea în finala de la Wimbledon, Simona Halep a pierdut un singur set, împotriva Mihaelei Buzărnescu.
  • Singurul român care a mai ajuns în ultimul act la Wimbledon, în proba de simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele finale fiind pierdute.
  • În marea finală, Simona va evolua cu Serena Williams (SUA, 10 WTA).
  • Pentru calificarea în finală, Halep va primi 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro) şi 1.300 de puncte WTA.
  • Câştigătoarea Wimbledon-ului va încasa 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.
  • Începând de luni, Simona va urca pe locul 4 în clasamentul WTA de simplu.

Simona Halep vs Serena Williams, meciuri directe 2-9 (abandon Serena într-un meci):

2019, Australian Open: 6-1, 4-6, 6-4 pentru Serena

2016, US Open: 6-2, 6-4, 6-3 pentru Serena

2016, Indian Wells: 6-4, 6-3 pentru Serena

2015, Cincinnati: 6-3, 7-6(5) pentru Serena

2015, Miami: 6-2, 4-6, 7-5 pentru Serena

2015, Indian Wells: Simona Halep (abandon Serena)

2014, Turneul Campioanelor (Singapore): 6-3, 6-0 pentru Serena

2014, Turneul Campioanelor (Singapore): 6-2, 6-0 pentru Halep

2013, Cincinnati: 6-0, 6-4 pentru Serena

2013, Roma: 6-3, 6-0 pentru Serena

2011, Wimbledon: 3-6, 6-2, 6-1 pentru Serena

Ce a spus Simona Halep după victoria cu Elina Svitolina:

"E un sentiment grozav, mă simt foarte bine. Sunt fericită că am putut ajunge în finală. Nu a fost atât de uşor pe cât o arată scorul, am luptat din greu, Svitolina e o jucătoare dificilă, e mereu solicitant să joc împotriva ei.

Am mai multă experienţă, sunt mai pozitivă pe teren, nu mai renunţ şi încerc mereu să fiu cea mai bună versiune a mea. Nu contează cine va fi adversara din finală (n.r. Serena Williams), joc pe terenul central la Wimbledon în ultimul meci, asta contează", a declarat Halep după meci la Eurosport, conform News.ro.

Statistica partide Svitolina vs Halep:

De-a lungul carierei, Halep a câștigat 18 turnee (unul de Grand Slam - RG)

Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale disputate de Halep la simplu, 17:

Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010 (News.ro).

Desfășurarea LiveText a partidei Simona Halep vs Elina Svitolina:

In tribune, il putem vedea pe Darren Cahill. Australianul este zambitor, fosta sa eleva (si de ce nu poate viitoarea) este in finala la Wimbledon

6:3 Inca o scurta care ne arata cat de mult a progresat Halep la acest capitol (0-15). De pe culoarul de dublu, pe o minge joasa, Simona nu mai poate trimite in teren cu reverul. Passing superb al Simonei, 15-30, este atat de aproape finala de la Wimbledon...Rateaz voleul drive Elina, sunt doua mingi de meci. Din pacate, pe o minge moale, Simona nu mai poate trimite decisiv. Prima minge de meci a fost salvata (30-40). Simona este in finala la Wimbledon, dupa ce a fructificat a doua sansa de meci...

5:3 O eroare cu dreapta a Simonei, 0-15. Este un game foarte important. Rever in lungul liniei perfect: 15-15. Cat de bine simte mingea Simona. Halep strange pumnul, rupe ritmul, ataca perect, are 24 de lovituri castigatoare! Fantastic joaca Halep, totul pare sa ii iasa, sunt doua mingi de 5-3 pentru jucatoarea noastra. As al Simonei, este 5-3 in setul al doilea

4:3 Atacata pe rever, Svitolina nu mai poate trimite mingea corespunzator, este 0-15. Inca o data Halep ataca foarte bine, Elina are o deplasare deficitara, 0-30. Aut mic al Simonei, mingea a fost aproape, este insa o eroare pozitiva (15-30). Ce lung de linie trimite Simona!!!! Doua mingi de break, 15-40. Da, vine break-ul, ce nivel inalt are Halep in aceste momente. Simona este puternica fizic si mental, Elina nu stie ce sa mai faca pentru a o stopa pe adversara...

3:3 Cata lungime are Simona cu un rever plat blocat, 15-0. 30-0 dupa ce Elina este plimbata dintr-o parte in alta, iar de pe partea de rever nu mai poate gasi terenul. Cat de bine serveste Halep la exterior de pe par, cu mult efect (40-0). Al treilea game alb de serviciu al Simonei, este 3-3

2:3 O eroare cu dreapta venita din partea Elinei, desi avea o pozitie dominanta (0-15). Din pacate, departe de minge, Halep trimite in fileu cu o dreapta inversa. Svitolina serveste foarte bine la teu: 30-15. Neinspirata de la fileu, Simona rateaza voleul si apoi comenteaza (40-15). Contra scurta perfecta a Simonei: 40-30. Dreapta inversa a Simonei, egalitate la 40. Fileul opreste mingea, iar Elina castiga un punct cu destul noroc. Pana la urma, Svitolina isi castiga serviciul, dar a fost un game in care senzatia a fost ca Halep ar fi putut face mai mult...Desigur, tenisul din fata tastaturii este cel mai usor de jucat...

2:2 Pe o minge inalta si cu mult efect, Svitolina nu mai poate returna (15-0). Elina incearca sa forteza si ea, dar mingea se duce in aut: 30-0. Dupa un serviciu cu mult efect la exterior, Simona inchide punctul in lungul liniei (40-0). Inca un game alb, este 2-2, poate este timpul unui break, cine stie?

1:2 Doua retururi gresite ale Simonei (30-0). Inca un serviciu pe corp care isi face treaba, iar Simona isi da cu racheta in cap (40-0). Game alb si al Elinei, a parut ca Halep a fost usor deconectata

1:1 Elina continua sa nu-si asume riscuri, vrea sa greseasca Simona, dar acest lucru nu se intampla (30-0). La ce nivel este scurta Simonei astazi: game alb

Mats Wilander ne spune ca Simona nu poate fi invinsa astazi la cum joaca. Vom vedea cata dreptate va avea suedezul...

0:1 Ajutata putin si de fileu, Simona debuteaza cu o minge castigata primul game din setul al doilea (0-15). Usor dezechilibrata, Simona nu mai poate gasi lungul de linie (15-15). De pe mediana, Halep se lasa pe spate, iar mingea se duce in aut (30-15). Scurta perfecta a Elinei (40-15). Este pentru prima data cand Elina isi castiga serviciul, ea conduce cu 1-0 in debutul setului al doilea

6:1 Halep pare ca s-a multiplicat, este peste tot, are solutie la orice (15-0). Tresarire de orgoliu a Elinei: 15-15. Svitolina se deplaseaza ceva mai bine, este mai agresiva, nu prea mai are ce pierde (15-30). Preia initiativa Simona, are o asezare perfecta pe lovitura, iar dreapta gaseste lungul de linie (30-30). Minge de set pentru Halep, rever in cross lung, inca o lovitura castigatoare (40-30). Din afara culoarului de dublu, Simona nu mai poate gasi terenul - egalitate. Inca o dreapta care prinde coltul terenului, cate riscuri isi asuma Halep - a doua minge de set. Dintr-o defensiva incomoda, Simona nu mai poate returna, este inca o egalitate. Fileul o ajuta si pe Simona, mingea ramane putin pe banda, iar apoi cade in terenul adversarei - a treia minge de set. Dubla greseala la minge de set, a fortat pe serviciul al doilea. Nu este insa o problema, Simona isi mai procura o minge de set, a patra. Retur direct castigator al Elinei - din nou egalitate. Elina face pasul in fata, castiga punctul iar apoi Halep tipa spre propria-i loja...Serviciu pe corp, Elina nu-si calculeaza bine pasii, mingea ramane in fileu. A cincea minge de set, hai, este cazul sa se incheie acum mansa. Nici acum, Elina trimite pe tusa in lungul liniei. A cata egalitate? Din nou dreapta in lungul liniei este fantastica pentru Halep! Are deja 15 lovituri castigatoare in acest set pana acum. Setul se incheie pana la urma cu cea de-a 16-a lovitura castigatoare a Simonei: 6-1, ce evolutie incantatoare!

5:1 Dreapta plata in lungul linie, din urcare, ce executie a Simonei! (0-15). Simona ajunge la o scurta, iar apoi agata mingea (0-30). Dezorientata, Elina trimite mult in aut: 0-40. Nu numai ca ajunge la o scurta dificila, dar Simona trimite imparabil cu o dreapta in cross: este 5-1, cum joaca Halep in aceste momente!

Agresiva, hotarata, cu riscuri asumate, Simona este, cel putin pana acum, jucatoarea mai buna, iar tabela de pe Central certifica acest lucru

4:1 Elina nu este agresiva nici pe serviciul al doilea, iar Halep o taxeaza (15-0). Reverul in lungul liniei este perfect, se face 30-0 pentru Halep. Desi serveste impecabil la exterior, Simona rateaza tinta cu terenul aproape gol (30-15). Scurta de efect, cata naturalete in executie: 40-15, sunt doua mingi de 4-1. Serviciu la teu pe tusa, sare vopseaua, iar tabela arata acum 4-1 pentru Simona

3:1 Cu un retur lung, Simona o incomodeaza pe Elina (0-15). Serveste apoi bine la teu Svitolina (15-15). Elina alearga dintr-o parte in alta, dat cat sa reziste si ea? 15-30. Departe de linia de fund, Simona nu mai are forta in picioare, nu impinge corespunzator, iar mingea se opreste in fileu (30-30). Halep o scoate din dispozitiv pe adversara cu o scurta, iar apoi castiga punctul de la fileu - minge de break. Da vine break-ul, Halep conduce acum cu 3-1 in primul set al semifinalei

Trebuie insa sa o ia de la capat Simona, Elina nu a servit fantastic pana acum. Este nevoie de mai multa agresivitate la retur, acolo se poate face diferenta

2:1 Un aut mare al Simonei (0-15). Apoi un retur direct castigator pe un serviciu doi al Simonei destul de scurt si de moale (0-30). Inca o eroare, de aceasta data cu dreapta (0-40). Cel mai scurt game de pana acum este castigat la zero de catre Elina. Cat contrast intre acest game si precedentele doua. Simona a parut putin epuizata mental dupa maratonul din debutul acestei semifinale.

2:0 Fileul isi face pentru prima data simtita prezenta, iar de ajutorul lui beneficiaza Svitolina (15-0). Eroare a Elinei (15-15). Ce retur in cross scurt reuseste Simona (unghi ascutit)! 15-30. Halep cere primul challenge al semifinalei, pentru o minge in coltul terenului - a fost insa aut: 30-30. Elina loveste tare, plat, fara sa-si asume neaparat riscuri, are o marja de eroare in executii. Minge de break pentru Halep, dar din pacate Simona loveste mingea din coborare, iar ea ramane in fileu - egalitate. Elina face pasul la plasa pe o minge nu foarte buna, iar Simona o paseaza: a doua minge de break. E prea departe de baseline Simona, este ratata si aceasta sansa de break. Al doilea challenge al Simonei, mingea este pe tusa. Rever in coltul terenului, backhandul este "on fire", inca o egalitate. Halep este agresiva, cauta unghiurile, in timp ce Elina joaca la siguranta. Vom vedea cine va avea tactica potrivita. Halep nu se descurca cu un serviciu cu mult efect, minge de 1-1. Pe un retur lung al Simonei, Elina nu mai gaseste terenul - inca o egalitate. Doua game-uri in oglinda pana acum. Elina gaseste bine lungul de linie, iar Simona nu mai poate returna. Din nou egalitate, Simona trimite cu mult topspin, adversara tot mai plat - a cincea egalitate din acest game. Semifinala foarte echilibrata pana acum. Duel de la fileu castigat de Halep, dupa o scurta buna a jucatoarei noastre - inca o minge de break. Hai, poate acum! Un spectator are ceva probleme, meciul este intrerupt. A fost reluat acum. Challenge al Elinei , este insa aut, iar Halep conduce cu 2-0. Dupa 20 de minute s-au jucat doar doua game-uri...

1:0 Meciul incepe cu Simona la serviciu. O prima eroare a Simonei cu reverul (0-15). Un duel de pe mediana care ii revine Elinei (0-30). Debut usor temator pentru Simona. Face o eroare (prima) si Svitolina (15-30). Cel mai lung schimb este al Simonei (30-30). Se joaca mult pe mediana, niciuna nu doreste sa deschida terenul adversarei. Dreapta in lungul liniei este foarte buna, Simona revine si conduce acum cu 40-30 in primul game al semifinalei. Deplasata in partea stanga, pe rever, Simona nu mai poate returna in teren (a ajuns putin tarziu la minge). Se joaca foarte prudent. Dubla greseala a Simonei, minge de break pentru Svitolina. Reverul in lungul liniei isi face treaba: egalitate. Ce maniera sa salvezi mingea de break...Din saritura, Halep trimite in aut, inca o minge de break pentru Elina. Backhand superb in cross lung, ce executie a Simonei! Egalitate, avem un game maraton inca din startul partidei. O prima scurta a Simonei: ce bine i-a rupt ritmul adversarei: minge de 1-0 pentru Halep. O minge prea lunga a Simonei, se joaca deja de peste 7 minute, inca o egalitate. A doua dubla greseala a Simonei din acest game, inca o sansa de break pentru Elina. Halep sterge linia cu forehandul, este salvata si aceasta minge de break. Ce game avem...Dreapta in lungul de linie: minunata executie! Minge de 1-0 pentru Halep. Dupa ce a salvat trei mingi de break, Halep isi face serviciul, a dovedit multa tarie mentala

Se incheie incalzirea, in scurt timp va incepe partida

Elina a castigat tragerea la sorti si a ales sa primeasca - Simona va incepe semifinala de la lansare

Cele doua jucatoare si-au facut aparitia pe impunatorul Central de la All England Club, tribunele sunt aproape pline

Se apropie ora meciului, o partida care ar putea sa o duca in premiera pe Halep in finala de la Wimbledon. Simona a mai jucat o finala la Australian Open (2018) si alte trei la Roland Garros (una castigata - 2018, doua pierdute: 2014, 2017)

Pe cine a eliminat Svitolina până la semifinale și care a fost statistica ei:

Sferturi: Karolina Muchova (7-5, 6-4)

Cifrele Elinei în acest meci: doi ași, o dublă greșeală, 24 de lovituri câștigătoare, 16 erori neforțate, 17/24 puncte câștigate la fileu, 59% puncte câștigate cu primul serviciu și 47% pe al doilea, distanță alergată 2009,2 metri. Durată meci: 1h 32 min.

Turul IV: Petra Martic (6-4, 6-2)

Cifrele Elinei în acest meci: 3 ași, 5 duble greșeli, 30 de lovituri câștigătoare, 17 erori neforțate, 15/21 puncte câștigate la fileu, 83% puncte câștigate cu primul serviciu și 32% pe al doilea, distanță alergată 2516,6 metri. Durată meci: 1h 49 min.

Turul III: Maria Sakkari (6-3, 6-7(1), 6-2)

Cifrele Elinei în acest meci: un as, două duble greșeli, 15 lovituri câștigătoare, 27 de erori neforțate, 16/22 puncte câștigate la fileu, 66% puncte câștigate cu primul serviciu și 58% cu al doilea, distanță alergată 2439 metri. Durată meci: 2h 8 min.

Turul II: Margarita Gasparyan (5-7, 6-5)

A fost meciul în care Elina nu a obținut practic pe teren victoria, aceasta venind în urma unui abandon al Margaritei Gasparyan. Rusoaica avea 1-0 la seturi (7-5) și era într-o situație bună de a închide partida în două manșe.

Cifrele Elinei în acest meci: doi ași, nicio dublă, 15 lovituri câștigătoare, 20 de erori neforțate, 16/26 puncte câștigate la fileu, 63% puncte câștigate pe primul serviciu și 40% pe al doilea, distanță alergată 3110,3 metri. Durată meci: 1h 53 min.

Turul I: Daria Gavrilova (7-5, 6-0)

Cifrele Elinei în acest meci - un as, o dublă greșeală, 16 lovituri câștigătoare, 14 erori neforțate, 11 puncte câștigate la fileu din 14 veniri, 73% puncte câștigate pe primul serviciu și 56% pe al doilea, distanță alergată 1325,2 metri. Durată meci: 1h 5 min.

Cine este Elina Svitolina

Nascută pe 12 septembrie 1994 la Odessa, Elina locuiește de ani buni la Monte Carlo. Este antrenată de Andrew Bettles, iar de ceva timp în loja ei se află și prietenul Gael Monfils. Părinții sunt Mykhaylo și Olena, iar fratele este Yulian. A început tenisul la vârsta de 5 ani, idolul copilăriei a fost Andre Agassi, lovitura preferată este serviciul, iar suprafațele favorite sunt hard-ul și zgura.

Vorbește engleză și rusă, îi place să citească despre mediul de afaceri și cel economic, iar mâncarea preferată este cea din Ucraina gătită de mama și de bunica. Sportivii pe care îi admiră cel mai mult sunt Kobe Bryant și Nik Vujicic. Artiștii preferați sunt Eminem, AC/DC și Bruno Mars. A câștigat titlul la junioare la Roland Garros la vârsta de 15 ani.

Titluri în carieră:

13 - 2018 - Brisbane, Dubai, Rome, WTA Finals; 2017 - Taipei City, Dubai, Istanbul, Rome, Toronto; 2016 - Kuala Lumpur; 2015 - Marrakech; 2014 - Baku; 2013 - Baku; 2012 - 125/Pune.

Finalistă (2): 2016 - New Haven, Zhuhai.

Simona Halep și Elina Svitolina s-au mai întâlnit de șapte ori în circuitul WTA, Svitolina conducând cu 4-3. Ultimul meci a fost câștigat de româncă, anul acesta, în semifinalele de la Doha. Partida de la Wimbledon va fi prima disputată de cele două pe iarbă (patru au avut loc pe hard, trei pe zgură).

Halep vs Svitolina, meciuri directe 4-4:

2019, Wimbledon: 6-1, 6-3 pentru Halep

2019, Doha: 6-3, 3-6, 6-4 pentru Halep

2018, Roma: 6-4, 6-0 pentru Svitolina

2017, Singapore:6-3, 6-4 pentru Svitolina

2017, Toronto:6-1, 6-1 pentru Svitolina

2017, Roland Garros: 3-6, 7-6(6), 6-0 pentru Halep

2017, Roma: 4-6, 7-5, 6-1 pentru Svitolina

2013, Sofia: 6-1, 6-1 pentru Halep.

Aici poți citi o amplă prezentarea a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.