Wimbledon: Cel mai important duel Halep vs Svitolina propune o semifinală aparent neașteptată

de Emi Voicu     HotNews.ro
Miercuri, 10 iulie 2019, 16:56 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: wimbledon.com
Pornind în sezonul de iarbă, Simona Halep era creditată cu șanse mici (ținând cont de statutul ei, printre adevăratele favorite) la câștigarea Wimbledon 2019. După eliminarea de la Roland Garros din faza sferturilor (în fața Amandei Anisimova), majoritatea împătimiților fenomenului tenisistic așteptau începutul unei perioade profund descendente, în ceea ce o privea pe româncă. Pentru Elina Svitolina, în schimb, predicțiile nu erau chiar la fel de întunecate, dar nici ea nu pornea pe iarba londoneză din postura unui pretendent la trofeu.

Înainte de a reveni la povestea celor două, care au contrazis cu succes opiniile experților, dar nu numai, trebuie făcută o anumită precizare. Meciul din turul al doilea, dintre Svitolina și Margarita Gasparyan nu se afla nici pe departe sub controlul ucrainencei, în momentul în care rusoaica s-a accidentat grav la genunchiul stâng. Ulterior, aceasta din urmă a fost forțată să se retragă, simțind dureri uriașe în zona afectată. Setul secund al acelei întâlniri ar fi putut (încă) să meargă în direcția outsiderului, care câștigase și primul act cu 7 – 5. Favorita a opta a mers însă mai departe, reușind în cele din urmă, ieri, să ajungă în semifinale, după ce a trecut în minimum de seturi de Karolina Muchova.

Svitolina a obținut astfel, prima sa calificare în careul de ași al unui turneu de Grand Slam. În fața ei, va sta o Simona Halep care va fi prezentă pentru a șaptea oară într-un asemenea context. Dar, dacă ne orientăm cu mare atenție spre întâlnire directe dintre ele, vom remarca un portret complex și relativ înșelător, care se poate transpune oricând și în cea de joi.

Potrivit tennis.com, WTA a consemnat până acum 7 meciuri de circuit profesionist, între Halep și sportiva de 24 de ani. Evident, aici mai putem adăuga încleștarea din Fed Cup 2014, câștigată de Simona. Făcând abstracție de aceea însă, sportiva născută la Constanța este condusă cu 4 – 3 la general. Totuși, imaginea palmaresului respectiv ne poate induce foarte ușor în eroare. Pentru a acoperi această afirmație, este nevoie să privim din ambele perspective.

Pe de o parte, românca și-ar fi putut adjudeca finala de la Roma din 2017, în două seturi, dacă accidentarea de la gleznă nu s-ar fi produs. Svitolina avea să-și confirme titlul, inclusiv în ultimul act al ediției următoare. Atunci, reeditarea a curs, în mare parte, unilateral.

Pe de altă parte, sportiva din Ucraina a scăpat pur și simplu din mână alte două victorii în fața actualului număr 7 mondial. La Roland Garros 2017, Simona a fost, mai degrabă, invitată se revină de la scorul de 3 – 6 ; 1 – 5, reușind apoi să se impună (după un tie-break uluitor) chiar la zero în manșa decisivă. Povestea avea să se repete, într-o mai mică măsură, în semifinala de la Doha din acest an.

Svitolina avea să irosească din nou un avantaj consistent în setul decisiv, care a constat în mingi de 5 – 1. Halep avea să întoarcă și soarta acelui act, în urma căruia Elina nu s-a mai prezentat la conferința de presă obligatorie.

Prin urmare, deducem că, dacă Simona va reuși să reziste bine în meci, mentalul tenismenei rezidente la Monte Carlo poate suferi drastic. Dar, ar mai fi și un alt aspect de luat în seamă acum. Imprevizibilul din meciurile directe oglindește aproape întocmai parcursul neașteptat de bun al ambelor la ediția prezentă de Wimbledon.

Meciul din semifinale ce le opune pe Simona Halep (7 WTA) și Elina Svitolina (8 WTA) se va disputa joi. O victorie va garanta revenirea, conform clasamentul WTA Live, în topul 4 al ierarhiei mondiale, în cazul ambelor.

Simona Halep vs Elina Svitolina se va disputa în cursul zilei de joi, urmând să fie în direct la Eurosport și LiveText pe HotNews.ro.

Ce a spus Shuai Zhang despre Simona Halep

"Îi doresc să câștige trofeul, pentru că eu cred că ea e cea mai bună jucătoare [...] și o persoană la fel (de bună). Se vede asta în ochii ei.
Am bătut-o de două ori şi cu toate acestea s-a comportat impecabil, a fost atât de bună cu mine şi mi-a dat sfaturi. Îmi place şi pentru faptul că încearcă să îşi ajute ţara cât mai mult.

Chiar dacă e obosită, joacă alături de românce la dublu. Alte fete nu fac aşa ceva, se concentrează doar pe simplu. Simona încearcă din răsputeri să îşi ajute ţara şi asta mă impresionează la ea. Este un erou în toată România".



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4341 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by