Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Mugurza a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, că a pus capăt colaborării cu antrenorul francez Sam Sumyk, informează agenţia EFE, conform Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Câteva cuvinte pentru a anunţa sfârşitul unei aventuri extraordinare. Două Gland Slam-uri şi numărul unu mondial. Mai mult decât recunoscătoare pentru aceşti patru ani. Îţi mulţumesc, Sam", a precizat Mugurza.

În vârstă de 25 ani, Garbine Muguruza a câştigat turneele de la Roland Garros (2016) şi Wimbledon (2017) şi a urcat pe prima poziţie a ierarhiei mondiale mondiale în septembrie 2017.

Aflată în prezent pe locul 27 în clasamentul WTA, jucătoarea iberică a fost eliminată în primul tur la ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon, fiind învinsă în două seturi de brazilianca Beatriz Haddad Maia (6-4, 6-4).