Belinda Bencic (13 WTA) a părăsit turneul de la Wimbledon în turul al treilea, elvețianca fiind învinsă de americanca Alison Riske (55 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-4. În altă partidă disputată sâmbătă, Petra Kvitova (6 WTA) s-a impus fără emoții în fața polonezei Magda Linette (75 WTA), scor 6-3, 6-2.

HotNews.roFoto: Hotnews

Condusă cu 1-0 la seturi, Alison Riske a revenit cu un dublu 6-4 în fața favoritei 13 de la Wimbledon, obținând în premieră calificarea în optimile competiției londonze. Americanca în vârstă de 29 de ani și-a egalat astfel cea mai bună performanță la un Grand Slam. Ea a mai ajuns în optimi la US Open, în 2013.

Bencic a început în forță partida cu Riske, a reușit break-ul în al doilea game și a condus cu 3-0 pe tabelă. Americanca a câștigat însă trei game-uri consecutive și a echilibrat jocul. S-a mers apoi cap la cap cu serviciul, dar tot Riske a fost cea care a greșit prima, iar primul act i-a revenit elvețiencei cu 6-4.

Setul secund a fost unul extrem de echilibrat, fără ca vreuna dintre jucătoare să ofere vreo minge de break până la scorul de 4-4. Americanca a fructificat prima șansă avută, apoi a închis manșa cu un game alb pe propriul serviciu, scor 6-4.

Debutul actului decisiv s-a desfășurat după aceleași coordonate ca în primul set. Belinda Bencic a condus cu 3-0, însă Riske a avut din nou puterea să revină, de data aceasta trecându-și în cont cinci game-uri consecutive. Bencic a întrerupt seria câștigătoare a adversarei cu un game alb, dar Riske a profitat apoi de prima minge de meci și a pus capăt partidei după două ore și 11 minute de joc.

În faza următoare, Riske se va duela cu învingătoarea dintre Ashleigh Barty (Australia, 1 WTA) și Harriet Dart (Marea Britanie, 182 WTA).

Petra Kvitova a avut nevoie de 69 de minute pentru a o învinge pe poloneza Magda Linette (75 WTA), scor 6-3, 6-2. Cu un procentaj de 81% la punctele câștigate cu primul serviciu, Petra nu i-a dat nicio șansă adversarei sale. În primul set, diferența a fost făcută de un singur break, reușit de cehoaică la scorul de 2-1 în favoarea sa. Deși a salvat patru mingi de set, Linette nu a mai putut face nimic pe serviciul Petrei, care a închis manșa la a cincea oportunitate.

Actul al doilea a curs într-o singură direcție, Linette reușind doar două game-uri. Kvitova a condus cu 3-1, poloneza a dat semne de revenire cu un game câștigat la zero pe propriul serviciu, dar următoarele trei game-uri disputate s-au dus în contul cehoaicei.

Magda Linette trecuse în runda precedentă de americanca Amanda Anisimova (26 WTA), cap de serie numărul 25.

În optimi, Petra Kvitova o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre americanca Sloane Stephens (9 WTA) și britanica Johanna Konta (18 WTA).

S-au jucat sâmbătă (turul III):

Alison Riske (USA) - Belinda Bencic (SUI/N.13) 4-6, 6-4, 6-4

Carla Suárez (ESP/N.30) - Lauren Davis (USA) 6-3, 6-3

Petra Kvitová (CZE/N.6) - Magda Linette (POL) 6-3, 6-2