Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, a vorbit într-un interviu despre noua senzație din tenisul feminin, Cori Gauff (313 WTA, 15 ani), ajunsă în optimi la Wimbledon. Tehnicianul francez a lucrat alături de americancă la academia sa din sudul Franței, pe vremea când Gauff avea 10 ani. Mouratoglou are numai cuvinte de laudă pentru fosta sa elevă, fiind de părere că joacă la un nivel decent de Top 20.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Coco (n.r. Cori Gauff) era complet necunoscută când a venit aici, iar acum este mare, este peste tot. Și nu vreau să vorbesc cu ea despre asta. Crede-mă, suntem în turneu și nu vreau ca ea să realizeze cât de mare este. Nu trebuie să-și dea seama unde este, cât de mare a devenit - trebuie doar să joace, să se concentreze și să meargă cât de departe poate.

Când ai văzut pe cineva aflat în jurul locului 300 în lume jucând împotriva cuiva care nu este cap de serie pe Terenul central? Ceea ce face ea este incredibil. De asemenea, cred că oamenii iubesc personalitatea ei. Am ajuns după începerea meciului, deci nu am văzut primele trei game-uri. Așteptam să intru, dar știam când câștiga sau pierdea punctele doar ascultând reacția publicului", a declarat Patrick Mouratoglou, potrivit WTA.

Mouratoglou crede că Serena Williams va câștiga turneul

"Îmi place că Gauff crede că poate câștiga turneul (Wimbledon). Cred că asta e minunat. Orice e posibil în viață. Șansa ca ea să câștige turneul nu este mare. Dar întotdeauna există o șansă atunci când crezi și ea crede. Eu cred că Serena va câștiga", este de părere antrenorul jucătoarei de 37 de ani, campioană de șapte ori la Wimbledon.

"Gauff a refuzat să piardă"

"A fost uimitor faptul că a fost aproape să piardă, a fost doar la un game distanță de înfrângere, dar brusc ea a jucat la alt nivel și a refuzat să piardă. Asta e ceva ce vezi foarte rar. A fost uimitor - refuzul de a pierde i-a permis să câștige, revenind de două ori de la minge de meci", a spus Mouratoglou.

Nu este surprins de nivelul pe care îl arată Gauff

"Nu sunt surprins de nivelul de tenis pe care Coco îl joacă. În general vorbind, nu sunt atât de surprins de modul în care joacă pentru că știam calitățile sale de când avea 10 ani. Poate că am fost surprins că a ajuns atât de repede la acest nivel. A doborât atât de multe recorduri până acum, deci nu ar trebui să fie surprinzător dacă va mai doborî încă unul", a precizat francezul.

Joacă la un nivel decent de Top 20

"Mă așteptăm să câștige împotriva lui Hercog. Nu m-am așteptat ca Hercog să joace atât de bine. Cred că a jucat la un nivel foarte bun. Ceea ce a făcut să fie mai dificil pentru Coco. Ea (Gauff) joacă la un nivel decent de Top 20 și este o mare competitoare. Atunci când vine vorba de punctele mari, în general ea e acolo. Scenariul acelui meci, cu mingile de meci, a fost absolut de necrezut", a mai spus Mouratoglou.

Cori Gauff, speranța tenisului american (313 WTA, 15 ani), a salvat două mingi de meci în fața slovenei Polona Hercog (60 WTA), a câștigat cu scorul de 3-6, 7-6(7), 7-5, după două ore și 46 de minute de joc. În optimi, Gauff se va duela cu Simona Halep (7 WTA), partida urmând să aibă loc luni.

Cori Gauff a devenit anul acesta cea mai tânără jucătoare din Era Open care ajunge pe tabloul principal la Wimbledon din calificări. După victoria în fața lui Venus Williams, Gauff declara că scopul său este câștigarea turneului.

"Scopul meu este să câștig turneul. Indiferent cu cine joc, vreau să câștig. De-a lungul celor patru mingi de meci împotriva lui Venus, știam că victoria va fi a mea. Nu am fost surprinsă că am câștigat. Cred că oamenii se limiteză prea mult. Îmi place să țintesc cât mai sus. Toți vom muri într-o zi și vreau să profit de tot", declara Cori Gauff.

Cori Gauff are un parcurs excelent la Wimbledon. Americanca a câștigat șase partide, pierzând un singur set. În urma acestei performanțe, Gauff urcă până pe locul 139 în clasamentul WTA în timp real (salt de 174 de poziții).

Rezultatele înregistrate de Cori Gauff la Wimbledon 2019:

6-3, 6-4 vs Aliona Bolsova Zadoinov (Spania, 92 WTA) - primul tur al calificărilor

6-2, 6-3 vs Valentyna Ivakhnenko (Rusia, 251 WTA) - al doilea tur al calificărilor

6-1, 6-1 vs Greetje Minnen (Belgia, 128 WTA) - al treilea tur al calificărilor

6-4, 6-4 vs Venus Williams (SUA, 44 WTA) - primul tur

6-3, 6-3 vs Magdalena Rybarikova (Slovacia, 139 WTA) - al doilea tur

3-6, 7-6(7), 7-5 vs Polona Hercog (Slovenia, 60 WTA) - al treilea tur

Wimbledon: Cori Gauff (15 ani), adversara Simonei Halep din optimi / Americanca a salvat două mingi de meci în fața Polonei Hercog

VIDEO Cori Gauff, despre victoria epică în fața Polonei Hercog și ce spune despre meciul cu Halep: "E ireal cum viața se schimbă în câteva secunde"