Lorenzo Sonego (75 ATP) a câștigat turneul din Antalya, după ce l-a învins în finală pe sârbul Miomir Kecmanovic (82 ATP), scor (5)6-7, 7-6(5), 6-1. Italianul a obținut primul titlu din carieră după un meci care a durat două ore și 47 de minute.

HotNews.roFoto: Hotnews

Italianul a servit nu mai puțin de 25 de ași (Kecmanovic a avut 5) și nu a făcut nicio dublă greșeală (5 de partea sârbului). După două seturi în care niciunul dintre jucători nu a reușit să facă break (Sonego a salvat și o minge de meci la 4-5 și 30-40 în setul secund), decisivul a început la fel de echilibrat, însă Lorenzo a preluat controlul la scorul de 2-1, a câștigat de două ori pe serviciul adversarului și s-a impus cu 6-1.

Pe parcursul turneului, Sonego a mai trecut de Joao Sousa (66 ATP), Prajnesh Gunneswaran (94 ATP), Adrian Mannarino (37 ATP) și Pablo Carreno-Busta (59 ATP).

Cele 250 de puncte câștigate îl propulsează pe Lorenzo până pe poziția a 46-a în ierarhia ATP, cea mai bună clasare din carieră. Kecmanovic va urca până pe locul 67.

Sonego se va duela în primul tur de la Wimbledon cu Marcel Granollers-Pujol (Spania/105 ATP), în timp ce Kecmanovic îl va întâlni pe Roberto Carballes Baena (Spania/72 ATP).