​În dimineața zilei de luni, Kaja probabil își pregătea drumul spre aeroport. A venit anunțul retragerii Petrei, iar norocul a ales-o pe slovenă să joace pe tabloul principal în calitate de . Cum s-ar spune, ne-am pregătit s-o vedem pe Kvitova și ne-am ales cu Juvan. Nu a fost însă până la capăt lozul norocos pentru Kaja, ea părăsind a doua oară într-o singură ediție turneul de la Roland Garros (asta da performanță), scor 5-7, 6-4, 7-5. Puțina baterie pe care o mai avea telefonul meu s-a irosit sub valul de notificări de pe rețelele de socializare: nici pentru alții ziua de luni nu a fost cu mai mult noroc, dimpotrivă, s-a lăsat cu o condamnare...

HotNews.roFoto: Hotnews

Jucătoarea fără poză

Astea sunt condițiile, cu ele defilăm, de unde să o luăm noi acum pe Kvitova? Lumea nu s-a înghesuit pe Lenglen să vadă un "afiș" care conținea o jucătoare care nici măcar nu are poză pe site-ul oficial al WTA. De cealaltă parte, "Sirstea" (așa cum a numit-o crainicul arenei) nu este o necunoscută la Paris (a bifat o prezență în sferturi la ediția din 2009) - da, veți spune că a trecut ceva timp de atunci...

Buzunarul, vibratul telefonului și condamnarea

Între timp, aflu vești din țară de pe rețelele de socializare - Facebook-ul pare că a luat-o razna la mine în buzunar, intuiesc despre ce este vorba fără măcar sa verific în primă instanță. Cu confirmarea la purtător la a "doua instanță" îmi văd la loc de meci.

Debutul de partidă este unul presărat cu destule erori de ambele părți, se pierde serviciul de fiecare tabără, se simte destulă încordare: Sorana se aștepta la o altă adversară, în timp ce slovena lua în calcul în urmă cu câteva ore Roland Garros-ul doar gândindu-se la ediția din 2020.

Pas cu pas, Sorana începe să aibă motive să strângă pumnul, iar publicul, deși anemic în această perioadă a zilei, o aplaudă pe ea mai mult (cum se spune în fotbal, are 1-0 de la echipament).

Pe teren, echilibrul este la el acasă, iar tabela le ține nedespărțite pe cele două (4-4, după o jumătate de oră). Lipsește ritmul însă, este un joc liniar, iar emoția este total absentă de pe Lenglen (undeva în înaltul tribunei a doua, zăresc două persoane care moțăie de-a dreptul - a ieșit și soarele, iar senzația este una plăcută).

Schimbul care a făcut diferența

La 5-5, pe serviciul Soranei, are loc schimbul care de fapt a decis soarta finalului de set: Cîrstea atacă foarte bine în trei rânduri, Kaja se apără la sacrificiu, trimite o lumânare din defensivă, iar mingea nu mai poate fi trecută peste fileu de jucătoarea noastră cu o lovitură din întoarcere.

A fost momentul în care Sorana și-a pierdut busola, încrederea în propriile forțe prăbușindu-se precum PSD-ul în sondaje.

Slovena a avut nervii tari, iar după ce a primit cadou break-ul a închis manșa de la lansare (7-5). Între timp, pe Philippe Chatrier se aud urale, a început meciul din turul întâi al lui Rafael Nadal.

Perspectiva nu se schimbă nici în debutul setului al doilea. După ce a scăpat la limită cu serviciul imaculat, Sorana nu mai poate face nimic în game-ul al treilea (break-ul nu a venit deloc surprinzător, erorile făcând diferența).

Scurtele care au săpat adânc

Ceasul de pe tabela de marcaj arată o oră de la startul partidei, iar Juvan face ce știe mai bine: rupe ritmul cu scurte, procedeu care i-a ieșit foarte bine astăzi. Obligată să facă deplasarea pe înainte atunci când se aștepta mai puțin (și departe de baseline), Sorana nu are răspuns, iar mingile ei se opresc mai mereu în fileu (4-2).

Secvența cu Kaja strângând pumnul este tot mai prezentă în reluările de pe Lenglen, semn clar că meciul nu curge în direcția dorită de Sorana. În plus, slovena mai adaugă, pe lângă scurte, variație și cu slice-ul, iar acum este cu de toate.

Contre-pied-ul care a dat speranțe

Intrăm într-o zonă a meciului cu multe ezitări, însă din fericire mai multe de partea slovenei (parcă i-ar fi fost teamă odată cu apropierea de potențialul final de meci). Juvan oferă spații, Sorana trimite mai precis de pe mediană, iar apoi găsește un contre-pied care o eliberează. De la 4-2 se face 4-4, iar senzația din racheta Soranei este una bună.

În plus, Cîrstea mai trece cu bine și peste două mingi de break, iar apoi aruncă o privire războinică spre propria loja - da, încă sunt aici (5-4). Kaja nu mai găsește cheia ieșirii din strâmtoare, iar Sorana nu mai lasă lucrurile să-i scape printre degete (6-4). La scurt timp, slovena cere ajutorul unui trainer (i s-a aplicat un bandaj serios pe piciorul stâng).

În timp ce Sorana pare tot mai puternică pe picioare (și putem observa pe contul ei de Instagram ce exerciții dure face), sunetul din racheta slovenei începe să fie tot mai stins (2-0).

Ar fi fost prea simplu ca lucrurile să rămână așa, nu?

Nu apuc sa închei bine pasajul cu puterea Soranei, că balanța se înclină încă o dată (a câta oară?) în acest meci. Ne apropiem de două ore de joc, în tribune se moțăie și mai bine decât vă spuneam mai sus (în sfârșit, soarele și-a intrat în drepturi și la Paris), iar ofensiva jucătoarei noastre a început iar să facă prea multe cadouri. Renăscută din propria-i frică, Kaja găsește culoarele atât de bine încât Sorana nu mai are nici măcar puterea să se supere (2-2).

Sorana, ce ai cu arbitrul de linie?

Juvan se află pe val, iar acesta o susține în tot ceea ce încearcă. Slovena servește cu mult kick la exterior, iar Sorana în încercarea de a returna aproape că se suie pe unul dintre arbitrii de linie. Nu este însă loc de zâmbete, se simte multă încordare în racordajul jucătoarei noastre (4-2).

Publicul încearcă să o ajute pe Sorana prin încurajări (s-a auzit la un moment dat și un , însă până la urma ajutorul a venit din partea slovenei: Kaja comite o dublă greșeală la 40-40 și îi deschide sportivei noastre larg drumul spre un break venit chiar la ultima strigare (5-5).

Finalul de meci găsește două jucătoare fără gardă, cu lovituri care au pus totul pe cartea atacului. Cel mai frumos schimb al partidei i-a revenit Soranei, iar în Lenglen au fost spectatori care au aplaudat în picioare raliul (6-5).

Două ore și 24 de minute, Sorana reușește să închidă un meci precum un roller coaster (7-5 în decisiv), iar apoi i-a delectat pe spectactori cu câteva cuvinte în franceză.

Roland Garros: Sorana Cîrstea, în turul doi după un meci de mare luptă cu slovena Kaja Juvan (scor 5-7, 6-4, 7-5)