Simona Halep, după tragerea la sorţi pentru Roland Garros: "Sper să câştig câteva meciuri"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Joi, 23 mai 2019, 21:42 Sport | Tenis


Simona Halep
Foto: rolandgarros.com / twitter
Simona Halep, locul 3 WTA, cap de serie numărul 3 şi deţinătoarea trofeului, a declarat după tragerea la sorţi a tabloului feminin de simplu că speră să câştige câteva meciuri la ediţia din acest an, potrivit News.ro.

"Am jucat trei finale aici şi cea din 2017 a fost dureros să o pierd, dar anul trecut am avut cea mai frumoasă amintire de pe teren, ridicând acest frumos trofeu. În sfârşit, am putut să-l ating şi a fost un moment şi amintiri extraordinare pentru mine. Cele mai bune momente au fost atunci când am ridicat trofeul şi s-a cântat imnul pe arenă, iubesc acea arenă (n.r. - Philippe Chatrier) şi îmi place să fiu la Paris, aşa că sunt foarte bucuroasă că am câştigat pentru prima dată un trofeu de Grand Slam aici. Am văzut noua arenă centrală, m-am antrenat pe ea, arată foarte bine, felicitări pentru ceea ce aţi făcut! Simt emoţii pentru că am câştigat trofeul şi la juniori, şi anul trecut, sunt foarte fericită să revin, să fiu bine din punct de vedere fizic şi sper să câştig câteva meciuri", a declarat Halep, la ceremonia tragerii la sorţi.

Halep va evolua cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 47 WTA, în turul I al French Open, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi de joi.

Dacă va trece în turul al doilea, romanca va evolua cu învingătoarea dintre sportiva franceză Chloe Paquet, locul 223 WTA, beneficiară a unui wild card, şi poloneza Magda Linette, locul 86 WTA.

Halep ar putea da în turul al treilea peste australianca Daria Gavrilova, locul 63 WTA sau peste ucraineanca Lesia Tsurenko, locul 27 WTA, în optimi ar putea evolua cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 21 WTA, sau cu chinezoaica Qiang Wang, locul 16 WTA, iar în sferturi cu Petra Kvitova, locul 6 WTA, sau cu Aryna Sabalenka din Belarus, locul 11 WTA.

Jucătoarea română este pe jumătatea de tablou a numărului 1 mondial, japoneza Naomi Osaka, pe care o poate întâlni în semifinale. Pe sfertul acesteia din urmă mai sunt australianca Ashleigh Barty, locul 8 WTA, americanca Serena Williams, locul 10 WTA, jucătoarea canadiană Bianca Andreescu, locul 22 WTA, şi sportiva franceză Carolie Garcia, locul 24 WTA.



Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Un nou tratament pentru diaree










2834 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Era să scriu... (Joi, 23 mai 2019, 22:16)

    Observator roman [utilizator]

    ...că nu prea are un culoar ușor (Osaka, Bartley, Garcia chiar) dar și pe cealaltă parte de tablou...
    Nu trebuie să trăim din amintiri: nici noi, nici Simona Halep. Anul trecut se pare că era mai ușor fiindcă avea cine să o sfătuiască. Acum... bate vîntul. De aceea nu cred că va cîștiga (evident, între timp alte jucătoare au crescut și ele în privința calității jocului) dar sper că va avea un parcurs demn de o laureată a turneului.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version