​Mihaela Buzărnescu (30 WTA, 31 de ani) se pregăteşte de turneul de Grand Slam de la Roland Garros, iar sportiva din România a anunţat că îşi propune rezultate bune la competiţia din Franţa, unde se află pe tabloul principal, transmite Mediafax.

Mihaela BuzarnescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Într-o postare pe Twitter, "Miki" a spus: "Am în faţă cel mai mare test al anului, Roland Garros. Plec la Paris cu un singur obiectiv, de a lupta pentru fiecare minge în parte. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere". În clipul video de pe contul său oficial, Buzărnescu se află la un antrenament, motivându-se pe o melodie a celebrului rapper Eminem - Till I Collapse.

Mihaela Buzărnescu a avut parte de un salt fabulos anul trecut, iar în luna august ocupa poziţia 20 în circuitul WTA. Totuşi, rezultatele din 2019 au fost ceva mai slabe, românca înregistrând şapte victorii şi 16 înfrângeri.

Buzărnescu încearcă să urce din nou în clasament cu o prestaţie bună la Roland Garros. Anul trecut, Mihaela s-a oprit în optimile de finală ale turneului din Franţa, după partida desfăşurată împotriva americancei Madison Keys, scor 1-6, 4-6. Toate meciurile de la Roland Garros 2019 vor fi difuzate, în România, de Eurosport. Ediţia din 2019 începe duminică, 26 mai.