Novak Djokovic a avut mult de muncă împotriva luptătorului Diego Schwartzman (24 ATP), liderul mondial având nevoie de trei seturi pentru a trece de bravul argentinian (6-3, 6-7(2), 6-3). În finala de la Roma (de categorie Masters), Nole îl va întâlni pe Rafael Nadal - episodul cu numărul 54 pe care îl vor bifa cei doi mari campioni (28-25 pentru sârb).

HotNews.roFoto: Hotnews

Epuizat după meciul maraton cu Juan Martin del Potro, Nole a avut nevoie de un singur game de serviciu mai slab al argentinianului pentru a trece în dreptul său primul set al partidei de pe central: 6-3.

Cu o deplasare incredibilă și cu scurte scoase parcă din manualul de tenis, Diego a reușit să se impună în tiebreak-ul setului al doilea (7-2), o manșă pe care a avut șansa să o închidă mult mai repede pe propriul serviciu (la 5-4).

S-a intrat în decisiv, iar surprinzător (deși dădea semne de oboseală) Nole a fost mai proaspăt din punct de vedere fizic. Tot un singur break a făcut diferența (a venit în game-ul al șaselea), Djokerul obținând calificarea după o partidă intensă de două ore și 32 de minute.

Rămâne de văzut cât de repede va reuși sârbul să se recupere, știut fiind faptul că meciurile cu Nadal (cu atât mai mult pe zgură) sunt epuizante din punct de vedere fizic.

Nole îl conduce pe Rafa cu 28-25 în confruntările directe, iar ultimul meci (finala de la Australian Open) a fost un monolog al sârbului (6-3, 6-2, 6-3).

Ultima victorie a ibericului în fața marelui său rival a venit tot la Roma, în 2018, în faza semifinalelor (7-6(4), 6-3).

Novak Djokovic vs Rafael Nadal se va disputa duminică, de la ora 17:00, finala de la Foro Italico urmând să fie în direct pe Digisport.

Turneele Masters, titluri:

1 Rafael Nadal, Novak Djokovic 33

3 Roger Federer 28

4 Ivan Lendl 22

5 John McEnroe 19

6 Jimmy Connors, Andre Agassi 17

8 Bjorn Borg 15

9 Andy Murray 14

10 Boris Becker 13.

Djokovic vs Schwartzman, unul dintre cele mai frumoase schimburi: