Rafael Nadal s-a calificat în prima sa finală pe zgură din 2019, după ce l-a învins pe tânărul Stefanos Tsitsipas (7 ATP), scor 6-3, 6-4. Pentru iberic, finala de la Roma va fi a 50-a de Masters 1000 din carieră.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu doar o săptămână în urmă, Tsitsipas devenea cel mai tânăr jucător care reușea să-l învingă pe Nadal pe zgură (prima sa victorie în fața ibericului, în a patra confruntare), însă Rafa nu i-a mai oferit nicio șansă grecului în semifinala de la Roma. Nadal a avut nevoie de o oră și 43 de minute pentru a se califica în ultimul act de la Foro Italico.

Pentru titlu, Rafael Nadal se va duela cu învingătorul duelului dintre Novak Djokovic (1 ATP) și Diego Schwartzman (24 ATP). Cu o victorie, Rafa ar redeveni jucătorul cu cele mai multe trofee de Masters câștigate (în acest moment are 33, la egalitate cu Djokovic).

Rafael Nadal, poze alături de fani:

Aceasta a fost a 11-a semifinală la Roma pentru Nadal, ibericul câștigând de fiecare dată. Rafa a obținut trofeul de opt ori.