Mats Wilander (54 de ani), fost lider mondial şi actual analist la Eurosport, este un admirator al Simonei Halep (27 de ani, 2 WTA) şi a declarat că i-ar plăcea să lucreze împreună cu campioana noastră, dar că va rămâne la actuala meserie, relatează Mediafax.

Foto:

Suedezul a câştigat nu mai puţin de şapte titluri de Mare Şlem într-o carieră plină de distincţii şi trofee.

„Cred că ar fi interesant să fiu alături de ea, să împărtăşească sentimentele cu mine. Ar fi interesant pentru mine să învăţ de la ea. Consider că antrenorii pot învăţa mai mult de la jucători decât invers. Eu nu sunt de acord cu antrenorii care se duc şi spun «Asta ai de făcut!». Mai întâi, trebuie să-l asculţi pe jucător, să-l înţelegi: «OK, prin asta treci acum, astea sunt lucrurile pe care le simţi». Mi-ar plăcea să fiu în situaţia asta. Dar eu nu sunt antrenor. Lucrez pentru Eurosport. Îmi place să comentez meciurile, să analizez. Îmi place tenisul!”, a declarat Wilander pentru Pro X.

Mats Wilander a venit în România ca reprezentant al Eurosport, postul care va transmite Roland Garros în perioada 26 mai - 9 iunie.