​WTA Roma: Meciul Simonei Halep cu Marketa Vondrousova, amânat pentru joi din cauza ploii

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Miercuri, 15 mai 2019, 20:20 Sport | Tenis


Ploua la Roma
Foto: Twitter - Internazionali Bnl
​Simona Halep (2 WTA) - Marketa Vondrousova (44 WTA), meci din turul doi la Roma, a fost amânat de organizatori de miercuri pentru joi, din cauza ploii, ora de disputare urmând a fi anunţată ulterior, informează Mediafax.

O singură confruntare directă a avut loc între Halep şi Vondrousova, în acest an, la Indian Wells. Românca a pierdut atunci în trei seturi, 2-6; 6-3; 6-2.

Simona Halep vine la Roma după finala de la Madrid pierdută în faţa jucătoarei din Olanda, Kiki Bertens, scor 4-6, 4-6, dar a precizat că este optimistă. "În acest moment sunt mulţumită cu jocul meu, sunt fericită că am putut să trec cu bine peste turneul de la Madrid. A fost o săptămână dificilă acolo. Sunt încrezătoare şi vom vedea ce va fi în următoarele săptămâni. Îmi place la Roma, îmi place la Roland Garros, dar eu sunt pregătită pentru orice", a spus Simona Halep, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, partida dintre Mihaela Buzărnescu (29 WTA) și Julia Goerges (18 WTA), din turul doi de la Foro Italico, a fost reprogramat pentru joi. Ploaia care s-a abătut asupra capitalei Italiei a făcut imposibilă desfășurarea tuturor partidelor de la Roma, de miercuri.

Partida Simonei cu Marketa va fi LiveText pe HotNews.ro.

Turneul WTA de la Roma se dispută în perioada 13-19 mai, pe zgură, face parte din categoria Premier 5, are premii totale în valoare de $3.452.538, iar la start s-au aflat 64 de jucătoare pe tabloul principal de simplu. Directorul competiției este Sergio Palmieri. Câștigătoarea ultimelor două ediții este Elina Svitolina (a trecut în ambele finale de Simona Halep).


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1503 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version