Aryna Sabalenka din Belarus, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-1, 6-4, de jucătoarea franceză Alize Cornet, locul 53 WTA, venită din calificări, în primul tur al turneului de la Roma, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sabalenka a fost întrecută după un meci care a durat 75 de minute.

Tot marţi, Caroline Wozniacki, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11, a abandonat meciul fi prima manşă cu americanca Danielle Collins, locul 30 WTA, la scorul de 6-7 (5), după o oră de joc.

Sabalenka era pe partea de tablou a Simonei Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, şi ar fi putut evolua cu jucătoarea română în semifinale. Wozniacki era pe jumătatea cealaltă a tabloului.

Turneul WTA de la Roma se dispută în perioada 13-19 mai, pe zgură, face parte din categoria Premier 5, are premii totale în valoare de $3.452.538, iar la start s-au aflat 64 de jucătoare pe tabloul principal de simplu. Directorul competiției este Sergio Palmieri. Câștigătoarea ultimelor două ediții este Elina Svitolina (a trecut în ambele finale de Simona Halep).