Tenismanul elveţian Roger Federer şi-a confirmat, sâmbătă, participarea la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 5.207.405 euro, care va avea loc săptămâna viitoare, informează agenţia EFE, potrivit

HotNews.roFoto: Hotnews

Agerpres.

Campionul din Ţara Cantoanelor a făcut anunţul printr-o înregistrare video postată pe contul său de Instagram. "Tocmai am discutat cu echipa mea şi sunt fericit să anunţ că voi juca la Roma. Sunt emoţionat, a trecut mult timp de când nu am mai evoluat acolo", a precizat Federer în mesajul adresa fanilor săi.

Elveţianul a absentat de la ultimele două ediţii ale competiţiei din capitala Italiei, la care a disputat patru finale pe parcursul carierei sale, fără să câştige însă trofeul. El a fost eliminat vineri în sferturile de finală ale Mastersului de la Madrid, fiind învins de austriacul Dominic Thiem.

Roger Federer, care a evitat în ultimele două sezoane turneele pe zgură, figura pe lista jucătorilor înscrişi la turneul de la Roma, însă nu îşi confirmase în mod oficial participarea la această competiţie. Numărul 3 mondial îl va înfrunta în meciul de debut de la Foro Italico pe câştigătorul întâlnirii dintre americanul Francis Tiafoe şi portughezul Joao Sousa.