​​ATP Madrid: Roger Federer, învins de Dominic Thiem / Elvețianul a ratat două mingi de meci în setul secund

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Vineri, 10 mai 2019, 20:41 Sport | Tenis


Roger Federer
Foto: atp/ twitter
Roger Federer a mai pierdut o dată în fața lui Dominic Thiem (a fost învins și în finala de la Indian Wells), scor 3-6, 7-6(11), 6-4 și a fost eliminat în sferturile competiției de la Madrid.

Aceasta a fost a patra victorie a austriacului în fața lui Federer. Elvețianul a câștigat doar două meciuri.

Ultimul punct al partidei:


Roger a început perfect meciul, a făcut break încă din primul game de serviciu al adversarului și l-a apărat până la finalul setului (6-3). Setul secund a fost unul foarte echilibrat, ambii jucători au servit excelent, iar confruntarea a ajuns în tiebreak, unde Federer a salvat cinci mingi de set ale adversarului, însă a și ratat două ocazii de a închide partida (la 8-7 și 10-9). Austriacul s-a impus cu 13-11 și a împins meciul în decisiv.

Ultima parte a meciului a fost una cu o desfășurare mult mai imprevizibilă. Thiem a făcut break la 1-1, Federer a egalat la 4, însă și-a mai pierdut o dată serviciul și a fost învins după două ore și 11 minute de joc.

În semifinale, Dominic Thiem se va duela cu Novak Djokovic, care a beneficiat de retragerea lui Marin Cilic. Sârbul îl conduce cu 5-2 pe austriac în confruntările directe (Thiem a câștigat ultimele două meciuri, la Roland Garros 2017 și Monte Carlo 2018).

Momentul în care Federer și-a luat la revedere de la fani:



Sferturi:

Novak Djokovic vs Maric Cilic WO
Dominic Thiem vs Roger Federer 3-6, 7-6(11), 6-4
Stefanos Tsitsipas vs Alexander Zverev
Stan Wawrinka vs Rafael Nadal.

"Mutua Madrid Open" se dispută în perioada 5-12 mai 2019, pe zgură. Tabloul principal va avea la start 64 de jucători la simplu și 32 perechi la dublu. Competiția are premii totale în valoare de €7.279.270.

Jucătorul cu cele mai multe titluri din istoria turneului de la Madrid este Rafael Nadal (5 trofee: 2005, 2010, 2014, 2017), urmat de Roger Federer (3 trofee: 2006, 2009 și 2016).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1207 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by