Simona Halep, locul 3 WTA, care s-a calificat a patra oară în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, a declarat că este extrem de motivată de fiecare dată când joacă la turneul spaniol, subliniind că deşi nu este încă la potenţial maxim, pe zi ce trece se simte tot mai bine, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Mă simt puţin obosită, meciul a fost intens. După ce am pierdut setul al doilea, m-am liniştit, mi-am deschis terenul, pentru că am stat cam mult în spate. Sunt foarte motivată când vin aici la Madrid, joc cel mai bun tenis al meu aici, nu sunt încă sută la sută, dar sunt tot mai bine. O finală este o finală, este diferită, va fi o provocare să câştig acest turneu, dar nu pun presiune pe mine", a declarat Halep la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat a patra oară în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, după ce a întrecut-o, în penultimul act, cu scorul de 6-2, 6-7 (2), 6-0, pe elveţianca Belinda Bencic, locul 18 WTA. Halep va disputa finala cu numărul 35 din carieră, a doua din acest an şi, dacă o va câştiga, va urca din nou pe locul I WTA.

Halep va evolua în ultimul act, sâmbătă, cu învingătoarea dintre americanca Sloane Stephens, locul 8 WTA, şi olandeza Kiki Bertens, locul 7 WTA.

Calificarea în finală este recompensată la Madrid cu un premiu de 608.700 de euro şi cu 650 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 1.202.520 de euro şi 1.000 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organziat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns până în sferturi (a fost eliminată de Karolina Pliskova).

Mutua Madrid Open se dispută pe zgură în perioada 4-11 mai, este de categorie Premier Mandatory, la start pe tabloul principal s-au aflat 64 de jucătoare, directorul competiției este Feliciano Lopez, iar premiile sunt în valoare totală de $7,021,128.

Cine a câștigat de-a lungul timpului la Madrid:

2018 - Petra Kvitova

2017 - Simona Halep

2016 - Simona Halep

2015 - Petra Kvitova

2014 - Maria Sharapova

2013 - Serena Williams

2012 - Serena Williams

2011 - Petra Kvitova

2010 - Aravane Rezai

2009 - Dinara Safina.