Revenit pe zgură după o absență de trei ani, Roger Federer a avut parte de un adversar dificil în optimile competiției de la Madrid. Gael Monfils (18 ATP) i-a pus probleme serioase elvețianului, însă Fedex a revenit în setul decisiv (a fost condus cu 3-0 și 4-1), a salvat două mingi de meci și s-a impus după două ore de joc, scor 6-0, 4-6, 7-6(3). Aceasta a fost a 1200-a victorie în circuitul ATP de simplu pentru Roger.

Roger Federer, in Caja MagicaFoto: madrid-open.com

Ultimul punct al partidei dintre Federer și Monfils:

Federer și-a adjudecat primul set după doar 19 minute, scor 6-0, perioadă în care francezul a obținut doar nouă puncte. Monfils a început perfect setul al doilea, a condus cu 3-0 și 4-1, a fost egalat la 4, însă a mai făcut un break și a împins partida în decisiv (6-4).

Setul al treilea a avut o desfășurare similară celui secund până la scorul de 5-4 pentru francez. Roger nu și-a mai pierdut serviciul (a salvat două mingi de meci la 5-6), iar soarta calificării avea să fie decisă la tiebreak, unde locul 3 mondial a dominat și a câștigat cu 7-3.

Aceasta a fost a zecea victorie a lui Federer în fața lui Monfils (francezul a câștigat de patru ori).

Pentru Federer urmează confruntarea cu Dominic Thiem (5 ATP), unul dintre specialiștii acestei suprafețe. Austriacul a câștigat în fața lui Fabio Fognini (12 ATP), scor 6-4, 7-5 și îl conduce pe Federer cu 3-2 în confruntările directe. Dominic este ultimul jucător care l-a învins pe Federer în circuit, în finala de la Indian Wells, scor 3-6, 6-3, 7-5.

"Mutua Madrid Open" se dispută în perioada 5-12 mai 2019, pe zgură. Tabloul principal va avea la start 64 de jucători la simplu și 32 perechi la dublu. Competiția are premii totale în valoare de €7.279.270.

Jucătorul cu cele mai multe titluri din istoria turneului de la Madrid este Rafael Nadal (5 trofee: 2005, 2010, 2014, 2017), urmat de Roger Federer (3 trofee: 2006, 2009 și 2016).