Perechea Irina Begu/Simona Halep a învins, luni, cu 6-2, 6-3, cuplul Raluca Olaru/Darija Jurak (România/Croaţia), calificându-se în turul al doilea al probei de dublu din cadrul turneului de la Madrid, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Begu şi Halep au fost conduse cu 2-0 în primul set, dar au câştigat apoi şase game-uri la rând. Olaru şi Jurak au avut 2-0 şi în setul secund, însă nu au mai reuşit să ia decât un game până la final, cel de 3-3. Halep şi Begu au avut nevoie de 65 de minute pentru acest succes.

În faza următoare, învingătoarele vor da piept cu principalele favorite, jucătoarele cehe Barbora Krejcikova (locul 2 WTA la dublu) şi Katerina Siniakova (locul I WTA la dublu). Begu, în echipă cu Monica Niculescu, a reuşit, în februarie, să le învingă pe cele mai bune jucătoare de dublu din acest moment, în meciul decisiv al întâlnirii Cehia - România, din sferturile FedCup.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu total de 23.510 de euro şi cu câte 120 de puncte WTA. Învinsele în primul tur vor primi 13.650 de euro şi câte zece puncte WTA.