​Simona Halep a declarat, duminică, după calificarea în turul doi la Madrid Open, că meciul cu Margarita Gasparyan nu a fost unul uşor, ea menţionând că este puţin răcită, informează News.ro.

Simona HalepFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

“A fost un meci bun. Chiar dacă primul set a fost rapid, al doilea a fost mai dificil. Sunt bucuroasă că am putut câştiga acest meci. Nu a fost uşor, pentru că sunt puţin răcită, starea mea de sănătate nu este grozavă, dar am făcut tot ce am putut şi sunt bucuroasă că am învins”, a spus Halep în interviul de pe teren.

Românca a precizat că turneul de la Madrid este special pentru ea. “Am amintiri frumoase de aici. Mulţi prieteni vin să mă susţină, toţi fanii din Spania sunt şi ei foarte drăguţi cu mine, este mereu o plăcere să revin aici ca să joc”, a adăugat Halep.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie 3, s-a calificat, duminică, în turul doi la turneul Madrid Open, cu premii totale de peste 7 milioane de euro, trecând în runda inaugurală de rusoaica Margarita Gasparian, numărul 65 mondial. Halep s-a impus cu scorul de 6-0, 6-4, într-o oră şi 15 minute.

În turul doi, Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre americanca Alison Riske (49 WTA) şi britanica Johanna Konta (47 WTA).

Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organziat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns în sferturi.

S-ar putea să te intereseze și:

WTA Madrid: Simona Halep vs Margarita Gasparyan 6-0, 6-4/ Halep, în turul doi - A evitat la timp complicațiile