Tenismanul român Marius Copil a urcat un loc faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a 79-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni, transmite Agerpres.

Marius Copil Foto: FRT / AGO Vision

Podiumul ierarhiei este nemodificat, cu sârbul Novak Djokovic lider detaşat, urmat de spaniolul Rafael Nadal şi de germanul Alexander Zverev. Acesta din urmă deţine un avans de mai puţin de 200 de puncte în faţa elveţianului Roger Federer, pe care îl despart circa 500 de puncte de austriacul Dominic Thiem.

Câştigătorul turneului ATP de la Budapesta, italianul Matteo Berrettini, a ajuns pe locul 37, după un salt de 18 locuri, în timp ce finalistul sârb Filip Krajinovic, a reuşit un salt de 28 de poziţii, până pe 77. Cel mai bun clasament al lui Krajinovic este locul 26 mondial, ocupat pe 15 aprilie 2018.

La dublu, Horia Tecău a urcat două locuri şi se află acum pe 34.

Clasamentul ATP la simplu:

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 11.160 puncte

2 (2). Rafael Nadal (Spania) 7.765

3 (3). Alexander Zverev (Germania) 5.770

4 (4). Roger Federer (Elveţia) 5.590

5 (5). Dominic Thiem (Austria) 5.085

6 (6). Kevin Anderson (Africa de Sud) 4.115

7 (7). Kei Nishikori (Japonia) 3.780

8 (9). Juan Martin Del Potro (Argentina) 3.225

9 (10). John Isner (SUA) 3.085

10 (8). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 3.030

...

79 (80). Marius Copil 698

326 (324). Dragoş Dima 87

569 (571). Nicolae Frunză 6

629 (632). Bogdan Ionuţ Apostol 3

Clasamentul ATP la dublu

1 (1). Mike Bryan (SUA) 9.010 puncte

2 (2). Jack Sock (SUA) 6.675

3 (3). Nicolas Mahut (Franţa) 6.200

4 (4). Lukasz Kubot (Polonia) 6.160

5 (5). Nikola Mektic (Croaţia) 6.130

6 (6). Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 5.950

7 (7). Marcelo Melo (Brazilia) 5.890

8 (9). Bruno Soares (Brazilia) 5.710

9 (8). Jamie Murray (Marea Britanie) 5.710

10 (10). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 5.350

10 (10). Robert Farah (Columbia) 5.350

................................................................

34 (36). Horia Tecău 2.410

496 (496). Dragoş Dima 33

515 (513). Florin Mergea 30

545 (544). Marius Copil 25