Naomi Osaka s-a calificat în semifinalele turneului Premier de la Stuttgart, după ce a revenit de la 1-5 (0-30) în setul decisiv al partidei cu Donna Vekic și s-a impus la tiebreak. A fost 6-3, 4-6, 7-6(4) pentru liderul clasamentului WTA, care se va duela pentru un loc în marea finală cu învingătoarea confruntării dintre Victoria Azarenka și Anett Kontaveit.

HotNews.roFoto: Hotnews

Amenințată de Petra Kvitova în clasamentul WTA în timp real (cehoaica se putea apropia la 51 de puncte în cazul în care ar fi câștigat turneul, iar Naomi ar fi fost eliminată în sferturi), Osaka și-a pus motoarele în funcțiune de la scorul de 1-5 (0-30) pentru adversară, a recuperat două break-uri (Vekic a părut incapabilă să închidă meciul) și a câștigat partida după două ore și 18 minute, scor 7-4 în tiebreak.

Ultimul punct al partidei dintre Osaka și Vekic:

Programul sferturilor:

Anastasija Sevastova (7) vs Petra Kvitova (3) 6-2, 2-6, 3-6

Naomi Osaka (1) vs Donna Vekic 6-3, 4-6, 7-6(5)

Victoria Azarenka vs Anett Kontaveit (8)

Kiki Bertens (6) vs Angelique Kerber (5)

Turneul de la Stuttgart face parte din categoria Premier, se dispută indoor în perioada 22-28 aprilie (pe zgură), are premii totale în valoare de $886.077, iar directorul competiției este Markus Guenthardt. Campioana en-titre este Karolina Pliskova.