Franța vs România 3-2

VIDEO FedCup: România, eliminată dramatic de Franța / Simona Halep și Monica Niculescu au luptat incredibil, dar au cedat în decisiv

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 21 aprilie 2019, 13:00 Sport | Tenis


Simona Halep si Monica Niculescu, la finalul partidei
Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
România a ratat calificarea în finala FedCup, după ce Simona Halep și Monica Niculescu au pierdut meciul de dublu, un adevărat roller coaster emoțional. Fetele noastre au început mai bine partida, au câștigat primul set cu 7-5, însă Caroline Garcia și Kristina Mladenovic au gestionat mai bine următoarele seturi și au făcut break-ul decisiv la 4-4 în setul al treilea (Simona a încheiat game-ul cu o dublă greșeală). Franța s-a impus cu 3-2 în Kindarena (Rouen) și va juca în ultimul act împotriva Australiei (3-2 vs Belarus), în luna noiembrie.

IMAGINEA ZILEI Un sfârșit e un început - Irina Begu, în lacrimi la conferința de presă​
  • În urma acestui eşec, România va rămâne în Grupa Mondială I şi va juca anul viitor în sferturile de finală.
  • Franța s-a calificat pentru a șasea oară în finala FedCup. În 1997, 2003 a câștigat competiția, iar în 2004, 2005 și 2016 a pierdut-o.

Rezultatele confruntării dintre Franța și România:

Kristina Mladenovic vs Simona Halep 3-6, 1-6
Caroline Garcia vs Mihaela Buzărnescu 6-3, 6-3
Caroline Garcia vs Simona Halep 7-6(6), 3-6, 4-6
Pauline Parmentier vs Irina Begu 6-3, 2-6, 6-2
Caroline Garcia / Kristina Mladenovic vs Simona Halep / Monica Niculescu 5-7, 6-3, 6-4

Ultimul punct al partidei de dublu:


Desfășurarea livetext a partidei de dublu:

Setul III

6-4 Garcia la serviciu. Simona vede un culoar liber și închide punctul. Serviciu foarte bun la mediană... Monica este pe fază și răspunde cu un voleu câștigător (15-30). Monica este atacată de Mladenovic și nu poate rezista. Garcia are un serviciu bun spre exterior și obține o minge de meci... Monica nu se poziționează bine, returnează aiurea și Franța câștigă confruntarea cu România din semifinalele FedCup...

5-4 Monica urmărește bine returul Carolinei și deschide bine game-ul. Mladenovic îșl face apariția și lovește bine. Garcia profită de lovitura moale a Simonei și face 15-30. Garcia avansează spre fileu, dar trimite slab și ratează o ocazie bună. Mladenovic trimite un retur direct câștigător... Minge de break pentru Franța. Dublă greșeală Simona... Franțuzoaicele vor servi pentru câștigarea partidei și calificarea în finală.

4-4 Garcia este surprinsă de modul în care mingea Simonei a trecut peste fileu și reacționează târziu (0-15). Monica a avansat prea rapid la retur și a trimis în fileu. Simona trimite înapoi o minge din apropierea reclamelor, Garcia dă dovadă de oboseală și îngroapă mingea în fileu. Mladenovic este mai sigură la voleuri și egalează la 30. Kiki gășește un as foarte important... Mingea sare din nou ciudat, Monica avansează prea rapid și pierde punctul...

3-4 Simona trimite în cross de la fileu. Kiki cedează și trimite afară. Simona nu ține suficient de puternic racheta și trimite în fileu un voleu care trebuia să fie câștigător. Garcia gășește o lovitură prin care le pasează pe ambele românce (30-30). Mladenovic dă în banda fileului după mult timp. Fileul o incomodează pe Simona, care nu este pe fază și trimite în afară deși se afla într-o poziție bună. Garcia își sperie colega și Kiki trimite afară. Monica ratează lovitura în cross, game-ul continuă... Simona și Monica se completează excelent la fileu, Monica are lovitura decisivă. E important că fetele noastre zâmbesc. Monica dă spre corpul lui Kiki, care nu poate stopa lovitura și rămânem la conducere!

3-3 Niculescu face un punct spectaculos cu smash-ul. Fanii români se fac auziți din nou. Monica apare la fileu și mai face un voleu câștigător (0-30), moment excelent pentru un posibil break. Monica a intervenit puțin prea devreme, Mladenovic a fost pe fază și a răspuns cu un voleu. Garcia trimite printre jucătoarele noastre, Niculescu a agățat insuficient mingea. Mladenovic trimite în picioarele Monicăi (40-30 pentru franțuzoaice). Simona ratează o lovitură ușoară, Franța egalează.

2-3 Monica ratează de lângă fileu. Garcia ajunge in extremis la voleul lui Niculescu, Simona este surprinsă și dă în fileu (0-30). Garcia pune o scurtă lângă fileu și obține trei mingi de break... Prima este salvată cu serviciul. Încă un serviciu bun, returul a fost afară, dar periculos. As la mediană! Simona își revine extraordinar! Mladenovic ratează passing-ul, putem să ne facem serviciul. Dublă greșeală a Simonei... Alternată cu un serviciu bun, fără răspuns din partea Kristinei. Monica este pe fază și închide game-ul!

2-2 Mladenovic atacă spre corpul Monicăi și face punctul. Simona trimite un lung de linie și o pasează pe Garcia! Simona ajunge târziu la minge și trimite în fileu. Simona se retrage greu și ratează lovitura cu două mâini. Monica ratează lobul, franțuzoaicele egalează.

1-2 Monica nu mai ajunge la mingea trimisă de Garcia cu voleul. Simona pune bine racheta la fileu. Monica a urcat inoportun la fileu, Garcia a trimis în picioarele ei. Garcia avansează în teren, Monica răspunde cu aceeași monedă. Simona ratează primul voleu, dar închide cu al doilea. Monica dă cu furie spre picioarele lui Kiki și fetele noastre rămân la conducere. Hai cu break-ul!

1-1 Monica a scos incredibil un atac al lui Kiki, însă Simona nu a mai avut energie și a trimis în fileu. Banda fileului oprește voleul Kristinei, ne ținem bine pe serviciul adversarelor. Monica e mare lângă fileu, face voleul în cross! Mladenovic are un smash de senzație, după ce Monica a înălțat o minge. Simona trimite lung în cross, Mladenovic o încurcă pe Garcia și aceasta trimite în fileu. Minge de break. Kiki este atentă la fileu, urmarește bine mingea și închide cu încă un smash. Mladenovic nu pune suficientă putere și dă în bandă. Încă o șansă. Lovitura Monicăi este prea scurtă, se oprește prea devreme. Garcia dă prea puternic cu reverul, a treia oportunitate. Serviciu exemplar al Carolinei le mai salvează o dată pe franțuzoaicei. Monica încearcă un voleu-stop, dar mingea ei este puțin prea lungă. Ce retur reușește Monica! Forehand extraordinar în cross. Mladenovic a urmărit bine și a închis punctul de la fileu. Mladenovic domină fileul și egalează.

0-1 Simona servește prima, Monica sare prea devreme și trimite slab. Mladenovic este în creștere continuă, face 0-30 de la fileu. Garcia este prinsă pe picior greșit și dă în fileu. Retur ratat al Carolinei. Monica are un reflex bun și face voleul câștigător. Garcia trimite prea lung, fetele noastre încep cu dreptul.

Setul II

6-3 Simona ratează returul. Mingea este prea lungă, fetele noastre câștigă punctul. Monica mai pleacă o dată prea repede, Garcia prinde linia. Simona se retrage greu, dă în fileu, două mingi de set pentru Garcia și Mladenovic. Kiki este pe fază și vom avea decisiv în meciul decisiv.

5-3 Monica la serviciu. Tot ea atacă și forțează greșeala adversarelor. Retur greșit din partea lui Caroline Garcia. Simona și Monica nu se înțeleg și Niculescu ratează returul. Încă o minge lungă a Carolinei. Mladenovic încearcă un lob ciudat, ratează, iar fetele noastre se apropie. Trebuie să recuperam și acest break!

5-2 Serviciu bun pentru Mladenovic, ne apropiem de decisiv. Garcia face 30-0 de lângă fileu. Retur lung, inspirat, al Simonei. Monica egalează cu un voleu la 30. Mladenovic vrea să schimbe direcția și dă în fileu. Minge de break. Monica a plecat din nou prea devreme, Mladenovic a pasat foarte bine. Simona avansează și închide punctul cu o lovitură de forehand spre careul de dublu. Mingea Monicăi este trimisă adânc, Mladenovic este surprinsă și fetele noastre recuperează un break.

Franțuzoaicele au făcut patru game-uri consecutive, este important ca fetele noastre să le oprească.

5-1 Fetele noastre fac primul punct. Mladenovic are un slice câștigător de lângă fileu. Simona dă în fileu, game decisiv pe serviciu. Retur prea lung al Carolinei Garcia. Simona trimite prea înalt, Garcia este pe fază și obține încă o șansă de break. Mladenovic aleargă spre minge și trimite în cross. Franța va servi pentru set.

4-1 Mladenovic joacă singură de la fileu și face punctul. Minge prea lungă din partea lui Kiki. Simona lovește din lovitură, dar Monica nu apucă să intervină la fileu și Garcia închide punctul cu forehand-ul în cross. Mladenovic se ridică de sub fileu și franțuzoaicele sunt aproape de consolidarea break-ului (40-15). Monica este pe fază de această dată și face un voleu bun. Încă un lob decisiv din partea Monicăi (40-40). Niculescu este magistrală de la fileu! Minge de rebreak. Mladenovic se întinde și egalează cu două mâini. Returul Simonei este prea lung. Kiki închide game-ul cu un voleu.

3-1 Monica face o dublă greșeală. Mladenovic pune greșit racheta la fileu (15-15). Kiki vede un spațiu liber și trimite un lob câștigător, în echipa Franței s-a schimbat raportul de forțe (Mladenovic pare să devină racheta nr. 1). Garcia returnează perfect în careul de dublu și obține două mingi de break. Monica mai încearcă un lob, dar Garcia nu mai iartă și de această dată, break pentru Franța.

2-1 Kiki închide punctul cu o lovitură spre spațiul de dublu. Monica pune o scurtă extraordinară și le surprinde pe adversare. Schimb în diagonală între Kiki și Simona, Caroline intervine la timp și închide punctul. Monica și Simona comunică excelent în timpul punctelor, Garcia dă în fileu (30-30). Serviciu mai bun al lui Mladenovic, Simona nu a returnat bine. Încă un serviciu excelent.

1-1 Monica salvează în ultimul moment un punct și lovește alternativ cu Simona până când franțuzoaicele cedează. Simona vrea să trimită în unghi ascuțit, dar mingea se oprește în fileu. Mladenovic interceptează la fileu și câștigă punctul. Monica pune mingea la picioarele adversarei, iar Kiki nu reacționează suficient de rapid. Garcia este pe fază, returnează excelent și obține o minge de break. Niculescu pleacă într-o direcție și lovește în cealaltă, Garcia este surprinsă și ratează. Simona gășește un spațiu printre adversare și readuce România la conducerea game-ului. Mladenovic dă în fileu, fetele noastre egalează.


1-0 Voleul lui Kiki se oprește în fileu. Monica le-a prins jocul franțuzoaicelor: pune din ce în ce mai multe lovituri lobate, își face timp să vină la fileu și se asigură că adversarele greșesc. Mladenovic este mai sigură de această dată (15-30 pentru fetele noastre). Garcia închide punctul pe mijlocul terenului. Monica alege prea devreme partea, Garcia trimite în terenul liber. Mladenovic și Garcia se încurcă reciproc, Caroline ratează forehand-ul din întoarcere și game-ul se prelungește. Monica lovește prea moale cu primul voleu și este prinsă pe picior greșit. Simona avansează spre fileu și egalează la 40. Garcia servește un as într-un moment dificil, la exterior. Atac prea lung al Carolinei. Monica este din nou inspirată, lasă mingea și aceasta iese afară. Minge de break. Garcia lovește agresiv spre backhand-ul Monicăi și egalează. Mladenovic are un voleu mai bun, Monica nu poate interveni. Garcia se află în poziție câștigătoare, dar ratează inexplicabil o minge de lângă fileu. Game-ul se apropie de 10 minute. Simona returnează în fileu și se enervează. Garcia accelerează și o forțează pe Simona să trimită în afara terenului.

După un început ezitant, Monica Niculescu s-a transfigurat și arată ca o adevărată regină a jocului de dublu! Loburi, scurte, slice-uri, Monica se ține de cuvânt și pare să retrăiască momentele de la Ostrava!

Setul I

5-7 Simona este stăpână la fileu și închide punctul. Încă un schimb câștigat de Monica. NICULESCU ESTE INCREDIBILĂ! Monica le vede avansate pe Garcia și Mladenovic și trimite un lob de senzație, obținând trei mingi de set. Fileul îi oprește mingea Monicăi. Monica joacă de una singură, mai pune un lob, Garcia greșește și fetele noastre câștigă primul set!

5-6 Monica este foarte inspirată, pune mingea lângă fileu și câștigă punctul. Monica are un reflex de zile mari, dă mingea pe banda fileului, Garcia încearcă să scoată in extremis, dar nu reușește (0-30). Retur prea jos al Simonei. Monica rezistă primelor atacuri, însă trimite în bandă. Simona returnează excelent, în cross, și o forțează pe Kiki să rateze. Minge de break. Niculescu are un retur de slice extraordinar, mingea se oprește lângă fileu și fetele noastre vor servi pentru câștigarea primului set.

5-5 Kiki returnează afară. Monica face punctul de lângă fileu. Garcia trimite prea lung la cel mai spectaculos punct al partidei, în care ambele românce au avut reacții foarte bune. Simona face o dublă greșeală. Garcia trimite inspirat, în spatele Monicăi. Retur în fileu al Kristinei, fetele noastre egalează.

5-4 Serviciu cu mult efect spre exterior, Mladenovic închide de la fileu. Garcia ratează voleul din mijlocul terenului. Monica lasă mingea să treacă și aceasta cade în careul de dublu. Simona vrea să blocheze, dar mingea iese afară. De această dată, Niculescu lăsat bine mingea (40-30 pentru franțuzoaice). Mladenovic este pe fază și face punctul decisiv.

4-4 Mladenovic trimite prea tare cu voleul. Emil Boc bate în continuare la tobă. Monica lovește lung cu backhand-ul și prinde linia de fund. Serviciu pe linie, Monica face un game bun de serviciu. Dublă greșeală a Monicăi. Simona nu este inspirată la fileu, mai avem o șansă de egalare. Minge prea lungă a Carolinei, ne facem serviciul.

4-3 Garcia nu se bagă bine în punct și pierde. De această dată voleul Carolinei este câștigător. Simona încearcă un retur surprinzător, dar nu prinde terenul. Minge prea lungă a Simonei. Monica pune prea mult efect în voleu, franțuzoaicele trec la conducere.

3-3 Simona este mult mai sigură la serviciu decât Monica și controlează mai bine punctele din spatele terenului. Forehand-ul Simonei se oprește în fileu. Fanii o încurajează. Lobul Simonei iese afară. O intervenție bună a Monicăi, care este pe fază și trimite pe direcția Kristinei. Garcia aduce o șansă de break de la fileu. Mladenovic returnează slab. Monica trimite un voleu lung, fetele noastre revin la conducerea game-ului. Simona servește bine și închide game-ul cu un voleu-drive.

3-2 Niculescu pare puțin scoasă din ritm, mai ratează o lovitură. Mladenovic reușește un voleu de senzație, Simona nu mai apucă să lovească. Monica stă prea departe de fileu și franțuzoaicele au parte de un game de serviciu mai liniștit. Returul Monicăi a fost în afara terenului.

2-2 Monica trimite un lob la care Garcia nu are răspunsul potrivit. Niculescu ratează cu reverul, nu prinde terenul. Mladenovic forțează și închide punctul. Încă o greșeală a Monicăi, care este foarte energică, dar nu are cele mai bune soluții din spatele terenului. Două mingi de rebreak pentru franțuzoaice. Simona încearcă să intervină de la fileu, dar nu lovește bine.


1-2 Mladenovic începe cu o dublă greșeală. Monica scapă returul în afara terenului. Simona schimbă bine în cross cu Mladenovic, care greșește în cele din urmă. Monica închide punctul cu un smash și obține două mingi de break. Niculescu este surprinsă de lovitura scurtă a Carolinei Garcia. Garcia mai este o dată pe fază și închide punctul de lângă fileu (40-40). Încă o minge de break pentru fetele noastre, Mladenovic dă în fileu. Forehand-ul Monicăi pare veriga slabă deocamdată. Simona insistă spre Mladenovic, dar Kiki este mai atentă. Garcia lovește prea tare de lângă fileu, încă o egalitate. Mladenovic mai ratează o minge, a patra șansă de break. Niculescu închide cu un voleu și aduce primul break!

1-1 Monica nu intervine bine, trimite în bandă. Garcia dă în fileu. Serviciu lung, bine plasat, al Simonei. Monica trimite în racheta Kristinei în primă fază, însă aceasta nu mai face față la atacul Simonei. Voleu bun al Monicăi, care se plimbă mult prin fața fileului.

1-0 Franțuzoaicele servesc primele prin Garcia. Monica este foarte atentă la fileu și câștigă punctul. Monica răspunde de câteva ori, însă nu mai poate face nimic când Mladenovic încearcă să o paseze. Simona returnează bine, Garcia nu este pe fază și trimite prea lung. Monica încearcă să blocheze serviciul, dar nu pune bine racheta. Garcia servește foarte bine spre exterior, Halep trimite afară. Serviciu spre corpul Monicăi, Garcia își face serviciul.

Cele patru jucătoare se încălzesc.


Franțuzoaicele disputau ultimul meci de dublu ca echipă în februarie 2017, când se opreau în sferturile competiției de la Dubai.

Simona Halep și Monica Niculescu se vor confrunta cu echipa formată din Caroline Garcia și Kristina Mladenovic.

După ce Simona Halep a învins-o pe Caroline Garcia în urma unui meci dramatic de trei ore, românii din Kindarena și nu numai sperau ca Irina Begu să o învingă pe Pauline Parmentier și să califice România în finala FedCup. Nu a fost însă așa, Parmentier s-a mobilizat excelent, s-a impus în decisiv, chiar dacă Irina ar fi trebuit să fie jucătoarea cu moralul ridicat, după ce a făcut un set secund bun. Begu s-a și accidentat la gleznă în finalul partidei, iar finalista competiției va fi decisă de meciul de dublu care va începe în jurul orei 20:25. Confruntarea va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, Telekom Sport 3 și LiveText pe HotNews.ro.

Desfășurarea livetext a partdei dintre Parmentier și Begu:

Setul III

6-2 Irina revine pe teren, deși are probleme în a călca. Rever ratat al jucătoarei noastre. Irina nu mai are putere, trimite în fileu. Parmentier are trei mingi de meci, după ce Irina dă prea lung. Pauline o ratează pe prima. Și pe a doua, încă o lovitură trimisă în afara terenului. Irina urcă la fileu, însă trimite pe centrul terenului și este pasată de Parmentier, care aduce al doilea punct Franței.

Simona Halep se pregătește să intre în teren alături de Monica Niculescu în partida de dublu.

Glezna Irinei este bandajată, aceasta pare să aibă dureri mari.

Timeout medical cerut de Irina. Ne apropiem de meciul de dublu pe care am încercat să-l evităm.

5-2 Parmentier ajunge la toate loviturile, Irina ratează voleul de lângă fileu... Pauline dă prea jos (15-15). Parmentier ajunge la serviciul Irinei, o surprinde pe româncă și aceasta pare complet defazată. Irina mai dă o dată în banda fileului, Pauline se poate apropia la un singur game de victorie. Serviciul o salvează pentru moment pe Begu. Cele două joacă din spatele terenului, Parmentier ratează prima. Pauline lovește slab mingea și aceasta se oprește în fileu. Irina face o dublă greșeală la minge de 4-3... Irina se grăbește și dă în fileu cu reverul. Irina a călcat strâmb la serviciu și s-a accidentat la gleznă... Parmentier face break-ul, dar asta este mai puțin important în acest moment...

Retrăim primul set, cu Irina fără răspuns la retur.

4-2 Slice excelent al franțuzoaicei. Irina mai încearcă o scurtă, dar lovește foarte slab. Serviciu foarte bun reușit de Pauline. Irina returnează în fileu, Parmentier face un game alb.

3-2 Punct construit excelent, închis cu o lovitură de lângă fileu de jucătoarea noastră. Irina ratează scurta. Un voleu excelent de sub nivelul fileului reușit de româncă. Begu este prinsă prea avansată și nu mai poate returna corect (30-30). Schimb cu multe lovituri înalte, Parmentier clachează prima. Irina prinde tușa și ține aproape de adversara sa.

3-1 Irina returnează lung, intră în control și profită de ratarea Paulinei. Irina atacă, dar mingea pică lângă linie. Parmentier lovește departe de Irina, aceasta ajunge prea târziu la minge (30-15). Un serviciu foarte bun al franțuzoaicei. Irina vrea să paseze, dar nu prinde terenul și pierde game-ul.

2-1 Punct construit foarte bine de Irina, care a schimbat direcția în ultimul moment. Serviciu bun spre exterior. Parmentier nu mai trimite înapoi, Irina este aproape de primul său game din decisiv. Încă un serviciu bun.

2-0 Begu vrea să închidă punctul cu o lovitură în cross, dar nu ridică mingea peste fileu. Irina o împinge pe adversară în spatele linie, dar nu are cea mai bună soluție și ratează lovitura în lung de linie. Un schimb gândit mai bine de această dată, Irina lasă mingea să iasă în afara terenului. Irina lovește mult prea plat și trimite în fileu. Atac câștigător, Pauline nu mai poate răspunde. Parmentier își apără break-ul.

1-0 Irina debutează cu o dublă greșeală. Parmentier lovește pe centrul terenului, Irina este prinsă pe spate și ratează. Franțuzoaica a revenit mult mai agresivă de la vestiare, Irina nu se regăsește. Parmentier ratează prima minge de break, mai are două. Pauline lovește decisiv cu forehand-ul și face break...

Doar românii se aud în Kindarena!

Setul II

2-6 Irina ratează returul. Parmentier lovește cu rama (15-15). Irina Begu prinde colțul terenului cu o lovitură cu ambele mâini! Românca mai are nevoie de două puncte. Pauline își revine și închide punctul cu un forehand în cross. Serviciu bun al franțuzoaicei, care scapă dintr-o situație de criză. Parmentier nu se poziționează bine și trimite prea lung (40-40). Dublă greșeală din partea jucătoarei de 33 de ani. Minge de set pentru Irina! Begu ezită, un zgomot din tribune o deranjează și în cele din urmă ratează. Irina prinde linia, încă o oportunitate. Parmentier face dublă greșeală, Irina câștigă setul secund și va servi prima în decisiv!

2-5 Irina joacă o minge care ieșea afară, însă câștigă în cele din urmă punctul. Begu dă în direcția din care venea adversara și o surprinde. Arbitrul de scaun prinde mingea și stârnește aplauze. Încă un punct ușor făcut de Irina (40-0). Begu își împinge adversara în spatele liniei de fund și aceasta trimite în fileu. Românca se află la un singur game distanță de setul decisiv.

2-4 Irina închide cu o lovitură cu două mâini, Parmentier nu mai aleargă după minge. Serviciul a fost mai bun de această dată, Irina nu a avut răspuns. Pauline închide punctul cu un forehand în cross. Minge prea lungă a româncei. Parmentier slăbește ritmul, trimite în fileu. Un serviciu foarte bun la mediană din partea franțuzoaicei.

1-4 Lung de linie extraordinar! Irina se descătușează și scoate un strigăt de luptă. Parmentier a avut noroc la o lovitură, a urcat în teren și a închis cu un voleu foarte bun. Irina este mult mai concentrată în aceste momente, închide punctul în contre-pied. Parmentier ratează un forehand, lucru rar întâlnit până acum. Serviciu foarte bun, returnat de franțuzoaică în fileu. Game Irina.

1-3 Parmentier trimite moale, Irina poate ataca acest game. Rever agresiv al Irinei, Parmentier mai dă o dată în fileu. Retur foarte bun, trei mingi de break pentru jucătoarea noastră! Begu prinde linia de fund și face break-ul la 0!

1-2 Irina nu pare să aibă încredere în ea, este indecisă în momentul loviturilor. Parmentier rezistă eroic în defensivă, însă Irina are un atac bun. Lung de linie excelent al Irinei (40-15). Serviciu spre corpul adversarei, Irina conduce în continuare în acest set.

1-1 Begu ratează cu mult forehand-ul. Un retur de senzație de această dată. Irina nu este constantă, alternează retururile excelente cu cele direct afară. Parmentier a trimis în fileu, ar fi un moment bun pentru o revenire a Irinei. Parmentier închide game-ul cu un forehand în cross.

0-1 Irina nu pare să se regăsească, mai trimite o minge prea lungă. Parmentier are un voleu excelent, jucătoarea în vârstă de 33 de ani este conectată 100% la partidă, Irina mai puțin. Un serviciu bun de această dată. Încă unul, este important ca Irina să își țină serviciul. Pauline avansează și își procură o minge de break cu forehand-ul. Irina servește din nou bine și strigă "Haideee!". Serviciul o salvează dintr-o situație dificilă pe jucătoarea noastră. Lovitura franțuzoaicei se oprește în fileu, Irina începe cu dreptul.

Setul I

6-3 Parmentier se apropie de câștigarea setului. Begu are un rever de senzație și închide un schimb disputat. Parmentier profită de spațiul liber lăsat de Irina. Begu aleargă după minge, dar ajunge prea târziu. Parmentier are două mingi de set. Lovitura Irinei nu prinde terenul, Parmentier își adjudecă primul set...

5-3 Lovitură de forehand în colțul terenului a Irinei. As Begu, care încearcă să rămână în acest set. Încă un as. Irina își face fără probleme serviciul.

5-2 Irina urcă la fileu și face un voleu spectaculos. Românca trimite în fileu, ar fi un moment bun pentru rebreak. Irina nu gestionează bine punctul (30-15 pentru Pauline). Mult mai bine, Irina trimite în colțul terenului și forțează greșeala adversarei. Serviciul o salvează dintr-o situație dificilă pe Parmentier. Egalitate la 40. Minge prea lungă a Irinei. Parmentier își ține serviciul.

4-2 Ambele jucătoare vin la fileu, Irina trimite cumva pe lângă adversară. Begu este mai agresivă, o forțează pe adversară să greșească. Fileul este pentru prima oară de partea României în această partidă, trei mingi de game pentru Irina. Parmentier a încercat o schemă de lângă fileu, a închis în cele din urmă punctul cu o lovitură fină. Irina a închis game-ul cu o lovitură frumoasă.

4-1 Irina este mai agresivă și închide cu un rever bun. Parmentier a prins de mai multe ori linia de fund, ultima dată fiind decisiv (Irina a fost surprinsă). As pentru Pauline. Franțuzoaica strânge pumnul în semn de succes, serviciul său este unul bun în acest debut de partidă. Irina returnează în fileu.

3-1 Irina închide bine punctul cu forehand-ul. Irina joacă excelent cu serviciul. Parmentier forțează într-un schimb lung și Irina clipește prima. Pauline lovește pe contre-pied cu forehand-ul (30-30). Parmentier dă totul înapoi, Irina este agresivă, dar trimite prea lung și îi oferă o minge de break adversarei. Fileul ne salvează, lovitura franțuzoaicei nu a avut altitudine. Irina vrea să închidă mai repede punctele, însă nu are cele mai bune soluții... Begu prinde colțul terenului cu o lovitură riscantă. Irina pleacă în ofensivă, domincă schimbul și revine în game. Încă o egalitate, ambele jucătoare greșesc, însă Irina pare să o facă mai des. Scurta Irinei se oprește în fileu. Parmentier face break-ul după încă o greșeală a Irinei.

2-1 Scurta Irinei este prea înaltă, Parmentier are timp să ajungă și să o paseze pe jucătoarea noastră. Irina cere verificarea arbitrului pentru o lovitură considerată aut și are dreptate. Begu se grăbește și trimite prea lung, dar atitudinea este bună. Parmentier servește un as la exterior. Irina nu rezistă în punctele mai lungi, Pauline își face serviciul.

1-1 Irina trimite foarte lung și o forțează pe Parmentier să rateze. Pauline încearcă să returneze spre linia laterală, dar lovește prea puternic. Begu forțează forehand-ul adversarei și aceasta clachează (40-0). Irina avansează la fileu și își face game-ul la 0.

1-0 Pauline Parmentier servește prima. Franțuzoaica ratează o lovitură de forehand, Irina câștigă primul punct. Begu trimite în fileu. Pauline are un serviciu foarte bun, spre corpul Irinei. Parmentier scapă o lovitură în afara terenului, arbitrul a verificat urma. Irina nu are deocamdată răspuns pentru serviciile bune ale adversarei. Begu mai ratează o lovitură, Parmentier începe bine.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de cinci ori, Parmentier conduce cu 3-2.

Ultimul punct al partidei dintre Garcia și Halep:


Desfășurarea livetext a partidei dintre Caroline Garcia și Simona Halep:

Setul III

4-6 Garcia se pune bine la fileu, însă Simona o pasează cu a treia încercare! Garcia prinde colțul terenului cu un forehand. Caroline vine la fileu, este lobată, ajunge la timp la minge și răspunde cu un forehand incredibil în colțul terenului (15-30). Simona servește bine spre exterior, Garcia a ratat returul. AS INCREDIBIL din partea Simonei, la exterior! Minge de meci pentru Halep! Garcia scapă lovitura în afara terenului și Simona Halep câștigă incredibil o partidă de trei ore! România conduce cu 2-1!

4-5 Simona este foarte concentrată. Garcia lovește greșit mingea. Încă o eroare, din partea Simonei de această dată, ambele jucătoare sunt obosite. Garcia face prima dublă greșeală, într-un moment crucial (15-30 pentru Simona). Încă una! Simona are două mingi de break! Garcia crede că a servit un as, arbitrul coboară din scaun și constată că mingea nu a prins linia. Simona este agresivă la retur și închide punctul cu un forehand care prinde linia. Halep va servi pentru câștigarea partidei!

4-4 Garcia trimite o lovitură joacă, Simona nu mai poate ridica mingea. Simona încearcă să paseze o Garcia în marș spre fileu, însă trimite prea puternic (0-30). Moment dificil pentru jucătoarea noastră. Garcia s-a apărat bine, însă a făcut o eroare neforțată (poate doar de oboseală). Caroline ratează complet returul (30-30). Simona trimite excelent în cross și o întinde pe adversară, care nu mai trimite înapoi. Lovitura Simonei iese puțin afară. Simona mai reușește un passing incredibil, dintr-o poziție foarte dificilă, din alergare. Simona închide game-ul cu un forehand în lung de linie și egalează.

4-3 Simona urcă excelent și face punctul cu forehand-ul, un break ar fi extraordinar. Retur puțin în afară, mingea a sărit mult (serviciul cu kick). As al Carolinei... Simona este alergată mult, nu mai ajunge la timp. Halep se apără bine și Garcia ratează smash-ul (40-30 pentru franțuzoaică). Românca trimite prea lung la retur, într-un moment în care putea forța revenirea în game...

3-3 Garcia lovește cu ambele mâini, dar nu pune mingea în teren. Simona urmărește calmă cum Garcia lovește trimite prea lung (30-0). Simona aleargă bine, ajunge la scurta franțuzoaicei, însă efectul loviturii a făcut ca mingea să sară înapoi spre fileu. Combinația câștigătoare: serviciu spre exterior, urmat de forehand în spațiul lăsat liber de adversară. Simona își face serviciul mai lejer, după mult timp.

3-2 Ambele jucătoare sunt obosite, Simona nu poate calibra lovitura. Simona și-a împins adversara în afara terenului, aceasta a părut să aibă răspuns, dar lovitura sa nu a prins terenul. Retur inexact al româncei. Garcia închide cu un voleu de efect. Simona devine mai agresivă, mai precisă și câștigă un punct care o poate readuce în game. Serviciu spre exterior urmat de o lovitură bun în cross și Garcia conduce în continuare.

2-2 Simona vrea să închidă rapid punctul, dar nu a lovit suficient de înalt și mingea s-a oprit în bandă. Serviciu mai bun, Garcia a trimis afară. Încă o linie prinsă de Garcia, Simona a ajuns prea târziu și nu a avut la fel de mult noroc precum adversara (mingea ei a căzut în spatele linie de fund). Caroline a încercat să surprindă, dar a ratat de puțin. Simona trimite prea lung și îi acordă o minge de break adversarei... Un serviciu plat, Garcia dă în fileu. Arbitrul coboară, pentru a câta oară, din scaun. De această dată îi dă dreptate Simonei. Încă un forehand ratat al franțuzoaicei, Simona își face serviciul.

2-1 Simona returnează bine, încearcă o lovitură decisivă, dar trimite prea lung. Arbitrul coboară din nou din scaun, rezultatul este același. Garcia nu prinde terenul cu forehand-ul. Fileul o pune într-o poziție favorabilă pe Garcia, care încearcă un forehand în cross, dar ratează ținta. Garcia a fost scuzată de prea multe ori în aceste zile. Caroline prinde linia cu un forehand surprinzător. Simona se întinde, dar nu mai are forță pentru a poziționa lovitura. Simona nu ajunge la timp la minge, Garcia își face serviciul...

1-1 Simona se apără bine și profită de ratarea Carolinei. Se joacă la limită, Simona ratează o lovitură de pe loc. Simona este împinsă în spatele terenului, Garcia închide cu o scurtă. Mingea se încăpățânează, cade pe linie de două ori la rând, însă Garcia este cea care clipește prima. Franțuzoaica este în față la aceste puncte, domină, dictează jocul. Garcia închide cu voleul de lângă fileu. Minge de break. Rever în lung de linie câștigător al Simonei! Halep face o dublă greșeală într-un moment nepotrivit... Garcia o ajută pe Simona (trimite în fileu din poziție bună). Simona a găsit un unghi foarte bun, a avut și noroc și a câștigat punctul. Din nou dublă greșeală, egalitate la 40. Lovitură excelentă din săritură pentru româncă. Garcia controlează punctul de lângă fileu și închide cu un smash. Unghi incredibil găsit cu serviciul secund. Garcia dă în fileu, game Simona într-un final.

1-0 Garcia ratează cu reverul. Caroline este mai incisivă, mingiile ei nu mai sar la fel de mult, franțuzoaica obține punctul. Simona dă în fileu (30-15 pentru Caroline). Garcia prinde colțul terenului și nu greșește cu voleul. Forehand în lung de linie excelent al franțuzoaicei.

Setul II

3-6 Românii se aud din nou în tribune. Simona controlează punctul, vine la fileu, ratează voleul și este lobată de Garcia. Halep trimite prea puternic cu forehand-ul... Simona trebuie să fie atentă, este important să nu piardă break-ul pe care îl are. Garcia a returnat foarte bine, însă a fost surprinsă și a trimis în fileu la a doua lovitură. Garcia ratează o oportunitate bună, trimite prea lung (30-30). Incredibil! Simona trimite cu reverul de la nivelul suprafeței de joc și prinde linia. Minge de set pentru jucătoarea noastră! Garcia a prins linia cu o lovitură care a părut afară... Arbitrul a coborât din scaun și i-a dat dreptate franțuzoaicei. Simona răspunde cu o minge în lung de linie, Garcia a trimis afară de această dată. Încă o minge de set ratată de Simona, care nu se poate concentra în aceste momente importante. Serviciul o scoate din probleme pe Simona, a treia să fie cu noroc. Set Simona! Halep a închis cu un forehand excelent în lung de linie.

3-5 Garcia lovește decisiv cu forehand-ul. Simona nu ia cele mai bune decizii, însă a prins o lovitură excelentă de rever. Caroline servește foarte bine, rămâne pe centrul terenului și închide foarte bine cu forehand-ul în colțul terenului. Simona forțează, Garcia nu rezistă și dă afară. Serviciu excelent la mediană al Carolinei, Simona este supărată și șterge linia cu racheta. Garcia clipește prima, trimite în fileu, game prelungit. Încă un aut din partea Carolinei, Simona poate face 5-3. Simona a dominat tot punctul, Garcia s-a apărat bine, însă românca a închis cu un forehand în lung de linie excelent. Simona va servi pentru set.

Simona a primit îngrijiri medicale, nimic grav să sperăm.

3-4 Fileul aproape că a băgat-o pe Garcia în joc, însă Simona a continuat atacul și franțuzoaica a ratat în cele din urmă. Rever în lung de linie foarte bun din partea Simonei. Garcia a returnat pe linie și a câștigat punctul. Este important că românca să rămână concentrată. Și servește un as la mediană! Simona a servit bine cu al doilea, însă Garcia a avansat bine și a închis punctul cu mult calm. Garcia se grăbește la retur și ratează lovitura, Simona se trezește la timp.

3-3 Fanii sunt tot mai zgomotoși, Simona încearcă să o paseze pe Garcia, însă ratează de puțin ținta. Simona se întinde după minge, dar stă prea în spate și dă în afara terenului. Simona a avansat lângă fileu și a închis cu o lovitură fină. Simona a returnat foarte lung, arbitrul a verificat și mingea a fost afară.

2-3 Serviciu excelent spre exterior. Simona este prinsă prea statică și lovește prea puternic. Garcia profită de o minge mai scurtă trimisă de Simona și atacă decisiv. Serviciul o ajută pe româncă să iasă dintr-o situație dificilă (30-30). Simona se ține bine, Garcia greșește prima. Caroline lovește decisiv cu returul, în cross. Simona a servit bine, în corpul adversarei, însă Garcia a fost pe fază, a preluat controlul, iar Halep a dat afară. Minge de rebreak pentru Garcia. Simona lovește slab cu reverul, Garcia avansează în teren și recuperează break-ul.

1-3 Simona vrea să schimbe direcția, caută linia, dar ratează de puțin. Simona cedează prea ușor puncte pe care le poate domina. Retur slab, Garcia se îndreaptă spre un game câștigat ușor. Halep trimite lung cu reverul, prinde linia și câștigă punctul (40-15 pentru Garcia). Caroline închide game-ul cu un as.

0-3 Minge trimisă afară de Garcia. Încă un aut al Carolinei, care a câștigat un singur punct din primele 11. Punct după punct, Simona se apropie de un 3-0 categoric. Franțuzoaica a urcat bine la fileu și a închis cu o lovitură în contre-pied. Încă un retur bun al Carolinei, care se trezește treptat. Garcia ajunge târziu la minge, Simona se desprinde.

Jocul Simonei este la un nivel foarte bun, să sperăm că îl va menține pentru un timp mai îndelungat.

0-2 Halep continuă jocul bun, domină, își deschide terenul și închide de lângă fileu. Simona se apără exemplar și reușește un passing exemplar! Simona a trecut în modul automat, nu mai ratează nicio lovitură, trimite în contre-pied și obține trei puncte de break. Game alb pentru Simona, Garcia a trimis în fileu.

0-1 Simona câștigă primul schimb al setului secund. Minge prea lungă a franțuzoaicei (30-0 pentru Simona). Simona urcă la fileu și închide cu o lovitură de siguranță. Lovitura în lung de linie se oprește în careul de dublu (40-15). Retur prea lung al Carolinei, Simona începe bine setul.

Setul I

7-6 Simona începe cu un minibreak, reverul adversarei nu a fost controlat. Garcia încearcă un retur câștigător, dar mai ratează o dată cu reverul. Caroline a jucat mai bine, cu forehand-ul, și a recuperat minibreak-ul (1-2). Mingea jucătoarea noastre a fost prea scurtă, Garcia a avansat în teren și a închis cu voleul. Lovitura franțuzoaicei este departe de Simona (3-2 pentru Garcia). Caroline a returnat foarte bine, însă a rămas nemișcată și a fost surprinsă de răspunsul Simonei (3-3). Fileul "Fabrique en France" a oprit mingea și îi oferă avantaj Carolinei... Simona a ajuns excelent la serviciul spre exterior, a făcut tranziția spre atac și a închis cu un forehand minunat (4-4). Simona este prinsă prea departe de minge din nou și ratează lobul. Garcia returnează afară într-un moment foarte important. Simona servește excelent la exterior, urcă la fileu și obține o minge de set cu un voleu. Garcia joacă perfect în cross, iar Halep trimite afară... Simona a alunecat în spatele liniei de fund, a pierdut punctul și a dat cu racheta de zgură, nervoasă. Minge de set pentru Garcia... Simona nu se mai concentrează și dă în fileu... set pentru Garcia (8-6 în tiebreak), Simona rămâne cu zgura-n cot.

6-6 Garcia continuă revenirea, vine la foleu și închide punctul cu o scurtă. Simona trimite prea lung cu reverul (0-30)... Halep rezistă mai bine în acest punct, o forțează pe adversară să rateze. Garcia returnează foarte lung, Simona pierde schimbul. Două mingi de set pentru Garcia. Simona controlează, pierde o primă oportunitate, însă închide cu un forehand lângă linie decisiv. Simona trimite un serviciu secund cu mult efect, Garcia dă în fileu. Game-ul se prelungește. Garcia a căutat linia cu reverul, dar a trimis puțin lângă. Minge de tiebreak. Caroline trimite lung cu forehand-ul, prinde linia de fund și egalează la 40. Serviciu bun, retur în afara terenului. Simona o pasează excelent pe Garcia, care a urcat la fileu, și trimite setul în tiebreak!

6-5 Franțuzoaica pare să se fi trezit, trimite un forehand în lung de linie foarte bun. Garcia domină punctul, Simona se apără excelent, iar adversara trimite prea lung din apropierea fileului. Caroline servește doi ași consecutivi la mediană... Garcia pune o scurtă bună și trece din nou în avantaj.

5-5 Garcia a atacat în cross, Simona a cerut arbitrul verificarea urmei și are dreptate, mingea a fost afară. Busola Carolinei s-a dereglat, loviturile ei nu mai prind terenul. Simona face prima dublă greșeală (30-15). Mingea a sărit ciudat și a incomodat-o pe Simona, care nu a mai putut trece peste înapoi. Garcia a fost pe fază, a returnat excelent și a obținut o minge de rebreak. Simona nu pune suficientă forță în lovitură și dă în fileu... Garcia supraviețuiește în primul set.

Simona a revenit incredibil, i-a citit jocul adversarei și în acest moment își expune stilul care a ținut-o în top o perioadă așa de îndelungată.

4-5 Simona este la cele mai înalte cote în aceste momente, o plimbă pe adversară pe tot terenul, nu mai ratează nicio lovitură. Forehand minunat din partea româncei. Din tribune se aude "Out!", Simona se oprește pentru o fracțiune de secundă, suficient pentru ca franțuzoaică să preia controlul și să închidă punctul. Halep este din nou dominantă, agresivă și îi provoacă o eroare adversarei, care a fost împinsă în spatele liniei de fund. Un serviciu foarte bun o salvează într-un moment important pe Garcia (30-30). Vechile obiceiuri mor greu, Garcia reia tactica din meciul cu Mihaela, întârzie serviciul și îi enervează pe români. Simona stă în ofensivă tot punctul, se împiedică în ultimul moment, însă obosită, Garcia dă în fileu. Minge de break pentru Simo. Halep este nevoită să joace punctul din spatele linie de fund și trimite în cele din urmă în fileu. Caroline continuă să rateze, dă prea lung. Lumea o vede deja în Australia pe jucătoarea noastră. Încă un rever ratat al Carolinei, Simona va servi pentru set!

Fanii cântă "România!, România, Ole, ole, ole!"

4-4 Forehand-ul Simonei iese puțin afară. Un serviciu bun de această dată, Garcia a trimis în fileu. Încă un out al Carolinei, care ratează tot mai des. Serviciu spre exterior urmat de un voleu excelent, Simona poate egala rezultatul de pe tabelă. Garcia mai returnează o dată afară.

Surprinzător, Pauline Parmentier a plecat la încălzire.

După un start de meci foarte bun din partea franțuzoaicei, Simona a revenit ușor-ușor, a început să fie mai agresivă și a recuperat ambele break-uri.

4-3 Simona controlează punctul, o plimbă pe adversară și închide cu un voleu câștigător de la fileu. Garcia nu mai are aceeași precizie, încă un punct pentru Simona (0-30). Forehand superb al Simonei, în lung de linie. Trei mingi pentru a recupera ambele break-uri. Garcia face un pas în față și o salvează pe prima. Excelent! Simona domină punctul, Garcia ratează prima!

4-2 Forehand ratat al jucătoarei noastre. Dar de această dată gășește un unghi bun cu backhand-ul, mingea nu mai sare. Garcia lovește slab, mingea se oprește în fileu. Reverul franțuzoaicei în lung de linie nu prinde terenul. Simona a început să trimită lovituri tot mai înalte, pentru care adversara nu mai are răspuns.

4-1 Minge prea lungă a franțuzoaicei, fanii intervin din nou în timpul punctelor. Încă una, Caroline pare să nu poată păstra ritmul. Retur extraordinar al Simonei, care poate recupera un break! Garcia avansează spre fileu, dar mai ratează o dată.

4-0 Garcia e în mare formă, Simona nu are răspuns deocamdată. Franțuzoaica returnează excelent și obține trei mingi de break foarte rapid. O minge mai moale a Carolinei (15-40). Un serviciu care o surprinde pe Garcia (retur în fileu). Simona dă în bandă, Garcia are două break-uri avantaj... Nu este începutul la care ne așteptam. După 15 minute, Garcia are 4-0.

3-0 Simona trimite o minge lungă, Garcia lovește înghesuit și dă afară. Halep blocheză serviciul adversarei, dar mingea este prea lungă. Garcia atacă la fiecare lovitură, Simona trebuie să schimbe tactica și să nu o mai lase pe adversară să controleze punctele. Încă o lovitură ratată de Simona, Garcia a pus în teren primul serviciu de fiecare dată. Și închide cu un as.

2-0 Garcia este agresivă, urcă la fileu și închide cu un voleu. Simona atacă bine cu forehand-ul și o obligă pe Caroline să trimită în fileu. Halep a lovit greșit mingea și are probleme în primul game de serviciu (15-30). Simona s-a apărat excelent, însă a ratat atacul deși avea posibilitatea unui lung de linie. Serviciu puternic, Garcia dă afară, dar mai are o minge de break. Românca salvează din nou cu serviciul. Game-ul se prelungește. Caroline este mult mai hotărâtă, atacă prima, iar Simona nu face față. Simona ratează forehand-ul și franțuzoaica face break...

1-0 Garcia servește prima. Franțuzoaica începe bine, serviciu urmat de forehand câștigător. Un schimb prelungit câștigat de Simona, după ce Garcia a scăpat o lovitură în afara terenului. Serviciu bun la teu din partea Carolinei. Încă un punct jucat bine de favorita publicului, care închide cu un rever în colțul terenului. Simona se ține bine, Garcia greșește prima. Garcia plasează bine serviciul și conduce.

Fanii îi scandează numele Simonei. Halep și Garcia se încălzesc.

Jucătoarele intră în sala din Rouen. Fanii români sunt la fel de energici. "Deșteaptă-te, române!" se aude din nou în Kindarena.

Adrian Cruciat a declarat la Digi Sport că Irina Begu îi va lua locul Mihaelei Buzărnescu în al doilea meci al zilei: "Pot să îţi confirm asta, Irina va juca în al doilea meci de simplu. Există un plan şi pentru meciul de dublu, dar nu pot să vă spun mai multe. Îl las pe căpitanul nejucător să se gândească şi să ia cea mai bună decizie".

Citește și:

Schimbările de ultim moment prind contur: Irina Begu, antrenament intens cu Simona Halep / Ar putea să o înlocuiască pe Mihaela Buzărnescu



Citeste mai multe despre   
















134211 vizualizari

  • -4 (20 voturi)    
    Dacă joacâ Begu la simplu (Duminică, 21 aprilie 2019, 13:48)

    nick24 [utilizator]

    înseamnă că mizează pe 3 victorii înainte de dublu, consideră că dublul e pierdut dinainte.
    Succes !!!
    • +7 (15 voturi)    
      Fetele de aur...nu sunt de aur (Duminică, 21 aprilie 2019, 23:22)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      Haideti sa fim realisti si sa nu mai aruncam cu metafore de clasa a 3-a. "Generatia de aur" la fotbal de fapt a luat maxim locul 5 la un mondial, asa si "fetele de aur" au ajuns doar in semifinale. De aur au fost gimnastele care au castigat candva aur dupa aur (intre timp psd-ul a distrus gimnastica). Cine imi da minus este doar un pesedist care nu vede realitatea!
      • 0 (14 voturi)    
        Maxim locul 5 ? (Luni, 22 aprilie 2019, 1:02)

        Lu48 [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        O SINGURĂ DATĂ ! Dar a fost de fapt locul 5 -8.
        Vorbeşte cineva de echipa de handbal din anii ’70 care a câştigat două titluri mondiale. De ce ne uităm aşa repede trecutul ? Aproape toţi o ridică în slăvi pe analfabeta funcţională Halep, dar uită sau nici nu ştiu că le-am avut pe Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Mihaela Peneş, echipa de handbal feminin campioană mondială la handbal în 11, ca să nu mai vorbim de nenumăratele gimnaste şi sportive din alte sporturi cu rezultate remarcabile (titluri olimpice , campioane mondiale – scrimă, popice, înot,…..). Sportive adevărate, cu rezultate remarcabile, mult peste cele ale Simonei, amatoare, cu câştiguri nu mult peste ale unui om de rând, nu cu milioane de dolari.
        • +5 (11 voturi)    
          @Lu48 (Luni, 22 aprilie 2019, 8:17)

          Anton122 [utilizator] i-a raspuns lui Lu48

          Cum ai ajuns tu la concluzia că Halep este analfabetă funcțională? Știi ce înseamnă termenul ? Doar pentru că Halep nu împarte banii cu tine nu înseamnă că trebuie să o insulți. Cu privire la rezultatele altor sportive tu compari mere cu pere: alte sporturi, alte timpuri, amatorism vs profesionism, vorbește invidia din tine.
        • 0 (6 voturi)    
          Rusine (Luni, 22 aprilie 2019, 9:52)

          sim18 [utilizator] i-a raspuns lui Lu48

          Nu iti este rusine, bai nesimtitule!!! Simona Halep este un sportiv profesionist si un simbol pentru noi...Esti chiar nesimtit! Nimicule...
  • +4 (26 voturi)    
    Daca joaca cu Begu din pacate am pierdut (Duminică, 21 aprilie 2019, 14:48)

    Susufler0 [utilizator]

    calificarea in doua seturi scurte ! Miki e bine ca de acum incolo sa-si vada de cariera ei decat sa mai aiba de a face cu un aiurit ca Segarceanu ce pleaca urechea la unul sau la altul ! Sorana este prima care a realizat ca si in tenisul coordonat de Federatie, deci de stat, deci de PSD (a se vedea G. Cosac un linge blide arhicunoscut) lucrurile sunt alandala ! PS. Imi pare rau doar de Irina Begu care dupa ce va pierde va fi si ea facuta harcea-parcea !
    • +4 (10 voturi)    
      "miki"!!!!!!!!!!!! (Duminică, 21 aprilie 2019, 23:20)

      exilatul [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      ta-anca asta care injura ca birjarii ( are 3 meciuri cistigate anul asta ..a fost ciuca batailor la toate turneele la care a participat ) nici nu trebuia sa fie in lot...cit despre sorana care are dreptate despre sportul politizat din ro ( la toate disciplinele ) cred ca are aceeasi "valoare" ca si .."miki" la tenis...poate chiar mai mica daca judecam dupa locul actual din wta....ea are 99 si "miki" 29....asa ca doar cu o "floare" nu poti face ..primavara...
  • +6 (22 voturi)    
    Apropo : Mladenovici a pierdut mai tare la Halep (Duminică, 21 aprilie 2019, 14:54)

    Susufler0 [utilizator]

    decat Buzarnescu la Garcia (no 1 la francezi si clasata superior romancei) si nimeni nu a criticat-o, nimeni nu a demobilizat-o spunand una sau alta despre calitatile ei de competitoare, NIMENI NU A CERUT SA FIE INLOCUITA PT AZI !
    PS. Un bun exemplu pt noi, de care insa, bineinteles, nu o sa tinem seama ! :)))
    • -5 (7 voturi)    
      dar a fost (Duminică, 21 aprilie 2019, 23:13)

      sorinnc [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      dar a fost inlocuita si ea.
  • +12 (12 voturi)    
    Segarcea_nu (Duminică, 21 aprilie 2019, 16:27)

    emmah [utilizator]

    parca isi scutura mainile de praf ... e din alt film
  • +1 (1 vot)    
    Live Franta - Romania (Duminică, 21 aprilie 2019, 18:14)

    Huby [utilizator]

    Are cinea vreun link unde pot vedea si eu in Elvetia meciul Irinei. Nici un site nu il transmite si nici vreo televiziune din Romania. Multumesc anticipat.
    • +1 (3 voturi)    
      eu... (Duminică, 21 aprilie 2019, 23:33)

      Fapte [utilizator] i-a raspuns lui Huby

      Eu ma uit pe tvron cind sint evenimente din astea. E plin de reclame si pop-up-uri de genul "actualizeaza-ti Java sau Flash Player", dar daca nu dai click pe ok-urile lor pina la urma merge. Oricum, eu am o tableta veche, special pentru chestiile astea.
  • +3 (15 voturi)    
    Deci o mare greșeală (Duminică, 21 aprilie 2019, 20:12)

    nick24 [utilizator]

    Buzărnescu ar fi bătut-o pe Permentier
    • +5 (11 voturi)    
      Ar fi batut-o anul trecut, anul asta este zero (Duminică, 21 aprilie 2019, 23:24)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      Tu te-am mai uitat la tenis anul acesta? Buzarnescu este total iesita din forma, nu mai bbate nici macar o jucatoare care se apuca astazi de tenis. Asta este crunta realitate.
      • +1 (1 vot)    
        Ii dau dreptate lui (Luni, 22 aprilie 2019, 9:41)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        Cristian Tudor Popescu. Meciul Franta-Simona Halep s-a terminat cu 3-2. Celelalte jucatoare din echipa noastra nu au contat. In afara de Halep, nu mai misca nimeni de la noi.
    • +2 (10 voturi)    
      "ar fi batut o".. (Duminică, 21 aprilie 2019, 23:25)

      exilatul [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      pe parmentier!!!!!!!!....la ce ?...poate la ..injuraturi !...pe cine a batut anul asta , "miki" ?...
  • 0 (10 voturi)    
    Oricum Halep (Duminică, 21 aprilie 2019, 20:15)

    nick24 [utilizator]

    Va fi eroimă națională, dacă bate și la dublu!!!
  • +8 (14 voturi)    
    antrenor de 2 bani (Duminică, 21 aprilie 2019, 20:40)

    next [utilizator]

    Un pacalici fara pic de personalitate! Cand au fost adversare grele a bagat-o pe Buzarnescu. Acum a "uitat-o" pe banca. Le-a facut praf si pe Begu si pe Buzarnescu si echipa de dublu.
    Nu o sa mai avem asa ocazie nici intr-o suta de ani! La fel ca la fotbal, cand au pierdut cu Suedia in '94....
  • +9 (13 voturi)    
    Artemis dixit:nu merita Romania sa fie in finala (Duminică, 21 aprilie 2019, 23:06)

    Lucian Ilea [utilizator]

    daca o jucatoare face 3 puncte
    si restul de 4-5 stau
    atuncea echipa nu exista
    asta e adevaru
    • +3 (3 voturi)    
      . (Luni, 22 aprilie 2019, 8:55)

      sep [utilizator] i-a raspuns lui Lucian Ilea

      Te contrazic.

      Barty a făcut 3 puncte și a dus Australia în finală, pe care sper să o câștige.
      • +2 (2 voturi)    
        au avut mai mult noroc... (Luni, 22 aprilie 2019, 9:42)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui sep

        dar daca tot jocul se bazeza pe un singur jucator, nu sunt echipa.
  • +6 (12 voturi)    
    Segarceanu trebuie sa plece. URGENT! (Luni, 22 aprilie 2019, 0:02)

    Zamolxis108 [utilizator]

    Cum poti sa faci astfel de greseli tactice imense???

    1. Garcia bate mai usor fetele agresive (gen Buzarnescu) decat aparatoarele inteligente (gen Niculescu, care a batut-o pe Garcia si in trecut).

    2. Garcia s-a antrenat bine cu Buzarnescu pt meciul de azi cu Halep, dare nici macar nu loveste la fel de tare ca Mihaela. Daca ar fii jucat cu Monica ieri, care loveste mult mai fin, n-ar fii fost asa de pregatita pt Halep si ar fii pierdut in 2 seturi (si Halep ar fii fost mai odihnita pt doubles)

    3. Buzernescu insa ar fii distrus-o pe Permentier cu jocul ei agresiv astazi. In timp ce Begu n-ar fii batut pe nimeni (pentru cei care au urmarit-o anul asta), pentru ca Irina - din pacate - pare sa aiba niste probleme personale anul asta, si capul nu mai e acolo pe teren, pierzand aproape toate meciurile anul asta.

    3 greseli inacceptabile pentru un capitan care ar trebui sa-si stie fetele si opponentele. Dar omul nu s-a deranjat lunile astea doua sa se pregateasca. A venit in Franta ca Voda prin loboda, crezand ca poate gestiona lucrurile fara pregatire, doar la fata locului.
    • +4 (6 voturi)    
      Ordine de sus, de la Imparatie (Luni, 22 aprilie 2019, 2:59)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Zamolxis108

      Adica de la Federatie. Romanika
    • +1 (5 voturi)    
      Exact (Luni, 22 aprilie 2019, 5:09)

      Mihai2303 [utilizator] i-a raspuns lui Zamolxis108

      Exact.
      În plus Miki avea șanse mari cu p. Fiind și stângace și p. Având un rever f Slab.

      Garcia este f. Buna miki chiar a jucat bine cu ea însă probabil nu avea nimeni mari șanse cu ea deci mai bine întra Monica sau Irina cu ea și miki în meciul 2 cu p. Unde avea șanse Fff. Mari sa bata. Alize probabil nu s a simțit bine altfel într adevăr era un adversar periculos pentru miki și Irina era un. Soluție mai Buna.

      Pe zgura probabil Monica nu avea șanse cu garcia. Dar măcar o scotea din ritm.

      Nici nu m am uitat la meci pentru ca din cauza acestor greșeli era clar ca exact asta o sa fie rezultatul.
    • +3 (3 voturi)    
      asta e adevarat (Luni, 22 aprilie 2019, 9:34)

      Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui Zamolxis108

      dar in plus exista si altceva de observat
      franta cu o echipa in care cea mai tare e pe locul 21 si restul pe la 60-90 a reusit sa bata, cum batandu-se pentru orice minge. Permentier e de toata jena ca si jucatoare am vazut-o cu totii ca nu stie mai nimic si totusi si-a jucat sansele alea mici pe care le avea. La fel si mladenovici ieri, stia ca pierde, stia toata lumea dar a murit acolo cu simona de gat doar doar daca o mai tine 10 minute pe teren
      La noi doar simona mai face asta si uneori niculescu. Restul vin doar ca sa aiba de unde pleca - sau cel putin asta e impresia pe care mi-o lasa mie
  • +3 (3 voturi)    
    Segarceanu (Luni, 22 aprilie 2019, 9:50)

    PowerIon [utilizator]

    a pierdut meciul. Sa o bagi pe Begu accidentata?
    Buzarnescu era in revenire dupa începutul slab de an datorit accidentarii. Dovada meciul foarte bun pe zgura la Charleston impotriva lui Wozniacki, unde in decisiv a revenit de la 0-3, pierzând doar din cauza rezistentei fizice a adversarei, care a alergat maratonul de la New York.
    Parmantier nu era Garcia ca sa-i faca probleme. O batea cu ochii inchisi.
  • 0 (4 voturi)    
    Pacat (Luni, 22 aprilie 2019, 9:57)

    sim18 [utilizator]

    Daca toate ar fi avut determinarea Simonei... altfel ar fi fost rezultatul! Nici una cu exceptia Simonei nu a fost in forma....
  • 0 (2 voturi)    
    titluri (Luni, 22 aprilie 2019, 11:51)

    noi2013 [utilizator]

    Pierderea e dramatica, meciul Simonei fabulos.... Titlurile astea sunt de cosmar!

    Fratilor hai sa analizam mai la rece. In grupa mondiala cam toate eliminarile/ castigurile au fost 3-2, nu e nimic dramatic, e normal sa fie asa cand valorile sunt apropiate.

    Halep nu a avut nicio victorie fabuloasa cand te chinui sa bati pe cineva sub locul 20 daca te consideri sau esti vazuta campioana suprema. Daca Garcia nu avea cele 2 duble greseli de la final castiga si meciul ala. Si s-a vazut determinarea la dublu cand garcia a servit f bine.

    E o performanta buna si in crestere sa ajungi in semifinale, dar nu suntem chiar asa fabulosi pe cat ne credem.... si pana la urma, nici nu e nevoie...
  • +2 (2 voturi)    
    Partida asta (Luni, 22 aprilie 2019, 12:23)

    mosgerula [utilizator]

    a fost pierduta de Segarceanu.Un antrenor fara personalitate,privind pierdut de pe marginea terenului.A gresit total strategia de meci.In momentul in care francezii au anuntat ca joaca Parmentier trebuia sa raspunda imediat cu Buzarnescu,pastrandu-si toate optiunile pentru meciul de dublu.Am o banuiala ca decizia de a juca Begu a fost luata de Halep Rolul lui Segarceanu a fost doar cel de "aplaudac",dar nu si l-a indeplinit prea bine nici macar pe acela si a primit mustrarile de rigoare din partea lui Halep.Simona,desi a fost admirabila ar trebui sa se limiteze la rolul ei de jucatoare.
  • 0 (0 voturi)    
    Erata (Luni, 22 aprilie 2019, 13:42)

    Victor Micea [utilizator]

    Titlul articolului este eronat - Simona Halep a luptat incredibil iar Monica Niculescu a fost si ea acolo.
  • +1 (1 vot)    
    Monica (Luni, 22 aprilie 2019, 14:55)

    mimo [utilizator]

    Mi s-a parut ca antrenorul si Monica au roit in jurul Simonei tot timpul. In jurul ifoselor ei! Aici a fost pierduta semifinala! Da, e buna la simplu, dar asta a fost dublu! La dublu, echipa franceza a fost mai buna! Romania nu putea ajunge in final cu un singur jucator - Simona!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version