Novak Djokovic (1 ATP), principalul favorit, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo. Sârbul a cedat doar trei game-uri în disputa cu americanul Taylor Fritz (65 ATP), scor 6-3, 6-0.

HotNews.roFoto: Hotnews

Partida a durat o oră și opt minute.

Aflat la a 13-a participare la turneul de la Monte Carlo, Djokovic a obținut a noua sa calificare în sferturile competiției. Sârbul a cucerit trofeul de două ori, în 2013 și 2015.

În sferturile de finală, Djokovic îl va înfrunta pe rusul Daniil Medvedev (23 ani, 14 ATP), favoritul 10, care l-a eliminat, tot joi, pe grecul Stefanos Tsitsipas (20 ani, 8 ATP), cap de serie numărul 6, scor 6-2, 1-6, 6-4.

O altă surpriză a zilei de joi a fost furnizată de argentinianul Guido Pella (35 ATP), care şi-a asigurat prezenţa în sferturi după o victorie cu 6-4, 4-6, 6-4 în faţa italianului Marco Cecchinato (16 ATP), cap de serie numărul 11.

Rolex Monte-Carlo (face parte din categoria Masters) se dispută în perioada 14-21 aprilie, pe zgură, și are premii totale în valoare de €5,207,405. Jucătorul cu cele mai multe titluri din istoria competiției este Rafael Nadal (11 trofee). De altfel, ibericul a câștigat ultimele trei ediții (2016, 2017, 2018). Între 2005 și 2012, Rafa s-a impus de opt ori la rând la turneul din Principat.