Perechea alcătuită din jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea şi Andreea Mitu s-a calificat în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Lugano (Elveţia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, vineri, după 6-4, 6-3 cu elveţiencele Timea Bacsinszky/Ylena In-Albon în penultimul act, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Favoritele numărul trei s-au impus după o oră şi 19 minute.

Primul set a fost echilibrat în prima sa parte, dar de la 3-3 româncele s-au desprins la 5-3, adversarele au recuperat break-ul, dar Cîrstea şi Mitu au încheiat cu 6-4, pe serviciul elveţiencelor.

În setul al doilea, Cîrstea şi Mitu s-au detaşat mai repede, de la 2-2 la 5-2, Bacinszky şi In-Albon şi-au mai făcut o dată serviciul, iar româncele au încheiat cu un ghem ''alb'' (6-3).

Cîrstea şi Mitu şi-au asigurat un cec de 6.400 dolari şi 180 de puncte WTA, ambele urmând să fie în top 100 de luni. Cele două îşi vor afla sâmbătă adversarele din finală, după meciul Veronika Kudermetova/Galina Voskoboeva (Rusia/Kazakhstan - N.1) - Belinda Bencic/Victoria Kuzmova (Elveţia/Slovacia - N.4).

Pentru ambele jucătoare va fi prima finală din 2019. Cîrstea mai are patru titluri WTA la dublu şi cinci finale jucate, iar Mitu, trei titluri şi o finală.

Turneul de la Lugano (Elveția) este dotat cu premii totale în valoare de 250,000 de dolari și face parte din categoria ”International”. Se dispută în perioada 8-14 aprilie 2019. Directorul turneului este Geraldine Dondit, iar disputele au loc pe zgură.