​A câștigat turneul de la Miami, trecându-și în CV titlul cu numărul 101. Roger Federer are un început bun de sezon, iar în acest an va reveni și pe zgură. Prima competiție pe suprafața roșie la care va participa va fi Masters-ul de la Madrid. Prefațând sezonul de zgură, campionul elvețian s-a rezumat să precizeze: "Nu am nicio așteptare".

Roger FedererFoto: miamiopen.com

Despre prezent, dar și despre sezonul de zgură

"Este un început foarte bun de an pentru mine, care include şi Cupa Hopman. Şi în Australia am jucat bine, dar totuşi am fost eliminat (în optimi). Sunt surprins, cumva, că am câştigat aici (la Miami), pentru că anul trecut după ce am pierdut în finala de la Indian Wells, ca şi anul acesta, am pierdut în primul tur.

Acum, planul este să joc la Madrid şi Paris (Roland Garros). Trebuie mai întâi să mă recuperez pentru că simt că am nevoie de odihnă. Dar voi reveni rapid în competiţie pe zgură, chiar dacă nu voi fi în cea mai bună formă. Mă bucur de această provocare, pentru că am ales-o cu echipa mea. Sincer, însă, nu am nicio aşteptare. Dar trebuie să-mi redau încrederea în mine pe zgură. Vom vedea" - Roger Federer, citat de Agerpres.

Mulțumit de finala de la Miami

"Sunt foarte mulţumit. Debutul meu (în finală) a fost magnific, am început atât de bine primul set, a fost perfect. Aproape nu am făcut greşeli, am anticipat bine, m-am apărat bine, am citit bine serviciul lui John şi am pus presiune pe el. A fost debutul meciului visat pentru o finală, iar acest lucru mi-a conferit un mare avantaj, pentru că ulterior poţi să faci un set mai slab şi totuşi să ai posibilitatea să ajustezi.

Cam aşa am procedat în setul doi, pentru că ştiam la un moment dat ocaziile pe serviciul său urmau să fie mai rare, ceea ce s-a şi întâmplat. Iar la final, am profitat de faptul că unul din picioarele sale nu era la sută la sută.

El nu se mai mişca la fel şi mi-am dat seama că se teme să nu se accidenteze mai rău. Dar el nu a abandonat şi a trebuit să fac diferenţa. Pentru a rezuma, este un super turneu pentru mine, este magnific", a spus Federer.

Roger Federer, aflat de luni pe locul 4 mondial, a câştigat, duminică, turneul ATP Masters 1.000 de la Miami (SUA), dotat cu premii totale în valoare de 8.359.455 dolari, învingându-l în finală pe americanul John Isner, în două seturi, cu 6-1, 6-4.

Federer (37 ani) a avut nevoie de o oră şi trei minute pentru a-şi adjudeca victoria în faţa deţinătorului titlului, Isner acuzând pe final de meci probleme la piciorul stâng.

Elveţianul a intrat astfel în posesia celui de-al 101-lea trofeu al carierei, al 28-lea la un turneu Masters 1.000. El a mai câştigat la Miami în 2005, 2006 şi 2017.

S-ar putea să te mai intereseze și: