​John Isner este primul finalist al turneului de la Miami. Americanul a trecut de canadianul în vârstă de doar 18 ani, Felix Auger-Aliassime, după ce a revenit în fiecare set și a câștigat la tiebreak. În nouă din cele zece seturi disputate de Isner la acest turneu a fost nevoie de tiebreak pentru deciderea câștigătorului, "Big John" impunându-se de fiecare dată (celălalt set s-a terminat cu scorul de 7-5, tot în favoarea jucătorului de pe locul 9 ATP).

HotNews.roFoto: Hotnews

Felix a făcut primul break al partidei, a condus cu 5-3, a servit pentru câștigarea primului set la 5-4, însă Isner a revenit și s-a impus cu 7-3 în tiebreak. Setul secund a avut o desfășurare asemănătoare: canadianul a avut 5-2, John a întors și a câștigat cu 7-4 în tiebreak.

21 de ași a servit Isner în fața lui Felix, care a reușit 6. Auger-Aliassime a făcut 7 duble greșeli, în timp ce americanul a avut doar 2.

Traseul lui John Isner până în finala de la Miami:

7-6(2), 7-6(6) vs Lorenzo Sonego (106 ATP)

7-5, 7-6(6) vs Albert Ramos-Vinolas (86 ATP)

7-6(5), 7-6(3) vs Kyle Edmund (22 ATP)

7-6(1), 7-6(5) vs Roberto Bautista-Agut (25 ATP)

7-6(3), 7-6(4) vs Felix Auger-Aliassime (57 ATP)

Chiar dacă a ajuns în finală, Isner se află în acest moment pe locul al zecelea în ierarhia ATP. Victoria în finală l-ar ajuta să urce până pe locul 8. Prezența în semifinale i-a adus lui Felix Auger-Aliassime un salt de 24 de poziții, până pe locul 33.

În marea finală, John Isner (campion în 2018) se va confrunta cu învingătorul duelului dintre Roger Federer și Denis Shapovalov.