​WTA Miami: Monica Niculescu, eliminată de Caroline Wozniacki după un meci de uzură

de A.I.     HotNews.ro
Duminică, 24 martie 2019, 0:42 Sport | Tenis


Monica Niculescu
Foto: chinaopen.com.
Traseul Monicăi Niculescu (138 WTA) la turneul de la Miami (Premier Mandatory) s-a oprit în turul al treilea, jucătoarea noastră fiind învinsă de Caroline Wozniacki (13 WTA) după un meci de uzură, cu multe schimburi care au implicat o risipă mare din punct de vedere fizic.

Victoria i-a revenit danezei după un meci de două ore și opt minute, scor 6-4, 7-6(4). În urma acestui succes, Caroline conduce cu 10-0 în disputele cu Monica.

Pentru parcursul de la Miami, Monica va primi 48.775 de dolari şi 65 de puncte în clasamentul WTA de simplu.

Ultimul punct al partidei Wozniacki vs Niculescu: În optimi, Wozniacki o va întâlni pe taiwaneza Su-Wei Hsieh, locul 27 WTA, care a trecut în turul trei de liderul mondial Naomi Osaka.

Turneul de la Miami face parte din categoria "Premier Mandatory", are premii totale în valoare de $9.035.428, se dispută pe hard și are la start 128 de jucătoare pe tabloul principal de simplu. Primele patru favorite sunt, în ordine, Naomi Osaka, Simona Halep, Petra Kvitova și Angelique Kerber. Ultimele campioane sunt Sloane Stephens (2018), Johanna Konta (2017), Victoria Azarenka (2016) și Serena Williams (2015, 2014 și 2013).


Citeste mai multe despre   
















5310 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version