Roger Federer a reușit să scrie încă o pagină în istoria tenisului. Elvețianul l-a învins în două seturi pe grecul Stefanos Tsitsipas, scor 6-4, 6-4, trecându-și în palmares al optulea titlul la Dubai, un record absolut la competiția din Emiratele Arabe Unite. Federer a devenit astfel a doilea jucător din Era Open care atinge borna celor 100 de trofee câștigate în întreaga carieră.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aflat doar al doilea turneu oficial în acest an, Roger Federer (7 ATP), favoritul numărul doi, a avut nevoie de 69 de minute pentru a-l învinge pe Stefanos Tsitsipas (11 ATP), cap de serie cinci, cel care l-a eliminat în optimi la Australian Open, primul Grand Slam al anului (6-7(11), 7-6(3), 7-5, 7-6(5)).

Federer a venit pregătit să își ia revanșa în fața grecului și a fost extrem de agresiv încă de la primele schimburi de mingi, reuşind break-ul în game-ul de debut al finalei. A fost de altfel și singurul break reușit în primul set, suficient pentru ca elvețianul să își adjudece primul act cu 6-4.

La 5-4, Federer a servit pentru câștigarea primului act, însă Tsitsipas a avut o tresărire de orgoliu și a dat senzația că poate întoarce scorul. A avut două mingi de break, însă Fedex a gestionat cu luciditate momentul și a pus capăt în cele din urmă setului după 37 de minute.

Stefanos a avut un start mult mai bun în actul secund, însă nu a avut nicio șansă pe serviciul lui Federer. De la jumătatea celui de-al doilea game, campionul elvețian a avut o serie de 13 puncte câștigate pe propriul serviciu.

Roger Federer a reușit break-ul decisiv la 4-4, revenind de la 0-30. Mister Perfect a închis partida cu un game alb pe propriul serviciu, obținând a opta victorie din nouă partide disputate în acest an în circuitul ATP (sau 12 din 13 dacă ținem cont și de meciurile jucate în Cupa Hopman).

Pentru Roger Federer a fost a zecea finală disputată la Dubai. Elvețianul a mai triumfat la edițiile din 2003, 2004, 2005, 2007, 2012, 2014 și 2015. A pierdut două finale, în 2011 (învins de Novak Djokovic) și în 2006 (învins de Rafael Nadal).

Federer nu mai jucase la Dubai din 2017, când a fost învins surprinzător de Evgeny Donskoy în optimi, scor 3-6, 7-6(7), 7-6(5).

De știut:

  • În vârstă de 37 de ani, Roger Federer a devenit al doilea jucător din istorie care atinge borna de 100 de turnee câștigate la simplu, după americanul Jimmy Connors, care are în palmares 109 titluri.
  • Roger Federer a câștigat primul titlu ATP în 2001, la Milano, când avea 19 ani. De atunci, elvețianul a cucerit cel puţin un trofeu în fiecare sezon (cu excepția sezonului 2016, când nu a jucat aproape jumătate de an din cauza unei accidentări).
  • De-a lungul carierei, Federer a câștigat trofee în 19 țări diferite, cele mai multe dintre ele fiind obținute în SUA (22).
  • Roger Federer este singurul jucător care are șapte sau mai multe titluri la cinci turnee diferite. Elvețianul are cele mai multe titluri la Halle (9), Basel, (9), Wimbledon (8), Dubai (8) și Cincinnati (7).
  • Începând de luni, Stefanos Tsitsipas (20 de ani) va ocupa locul 10 în clasamentul ATP (cea mai bună clasare a carierei), fiind primul jucător din Grecia care reuşeşte această performanţă.
  • Grație succesului de la Dubai, Federer va urca trei locuri în ierarhia mondială, până pe poziția a patra.

Ce a spus Roger Federer la finalul meciului

"Sunt încântat, foarte mulțumit. E minunat că am câștigat titlul cu numărul opt aici și titlul 100 din carieră. N-am avut chiar un parcurs ușor până la această finală cu Stefanos și îmi dau seama că și pentru el a fost destul de greu să schimbe continentele, să schimbe fusul orar, săptămâna trecută în Europa, săptămâna asta în Orientul Mijlociu.

Nu știu dacă Stefanos era născut când am câștigat eu primul titlu (n.r. în 2001), dar este un privilegiu să joc cu acești tineri. Și pentru mine era ceva aparte să joc cu eroii din copilărie, cu Andre Agassi, Pete Sampras. Probabil că asta simte și el acum. Are viitorul în față și cu siguranță va avea o carieră minunată", a spus Roger Federer la finalul partidei.

Stefanos Tsitsipas: "Mi se pare o nebunie să ajungi la titlul 100"

"Am spus-o de foarte multe ori, este idolul meu de când aveam șase ani, îl priveam din fața televizorului. Am fost ca voi, am avut oportunitatea să îl văd jucând la Monte Carlo. Vreau să îl felicit pentru acest titlu cu numărul 100. Mă gândesc la asta, mi se pare o nebunie să ajungi la titlul 100. Eu m-aș mulțumi cu 100 de victorii. Nu, glumesc. Vreau să ajung acolo într-o zi. Este o mare realizare, nu mulți au reușit asta. Cred că merită felicitări duble pentru că a făcut istorie în tenis", a declarat Stefanos Tsitsipas, la ceremonia de premiere.

Jucătorii cu cele mai multe titluri cucerite la simplu în Era Open:

1. Jimmy Connors (SUA) 109

2. Roger Federer (Elvetia) 100

3. Ivan Lendl (Cehia) 94

4. Rafael Nadal (Spania) 80

5. John McEnroe (SUA) 77

Titlurile cucerite de Roger Federer:

Grand Slam: 20

Turneul Campionilor: 6

ATP World Tour Masters 1000: 27

ATP World Tour 500: 22

ATP World Tour 250: 25

Rezumatul finalei de la Dubai:

Ultimul punct al partidei Federer vs Tsitsipas:

Vezi mai jos un voleu superb executat de Federer:

Bucuria lui Roger Federer de la finalul meciului: