Parcursul Biancăi Andreescu (71 WTA) la turneul de la Acapulco s-a încheiat în semifinale. Jucătoarea canadiană de origine română a fost învinsă în trei seturi de americanca Sofia Kenin (35 WTA), care o va întâlni în ultimul act pe chinezoaica Yafan Wang (65 WTA).

Bianca AndreescuFoto: wtatennis.com

Andreescu a cedat după un meci de două ore și 15 minute cu Sofia Kenin, cap de serie numărul cinci. Jucătoarea în vârstă de 20 de ani s-a impus cu 6-4, 3-6, 7-5, obținând calificarea în finala turneului de la Acapulco, a doua pentru ea în acest sezon.

Kenin a jucat prima sa finală WTA la începutul acetui an, la Hobart, câștigând trofeul după o victorie în fața slovacei Anna Karolina Schmiedlova.

În optimile de la Acapulco, Andreescu a eliminat-o pe Mihaela Buzărnescu (favorită numărul 4), scor 6-2, 7-5.

Bianca Andreescu are un start excelent de sezon, înregistrând până în acest moment 21 de victorii, dintre care două în FedCup. Jucătoarea de origine română a disputat finala la Auckland (a fost învinsă de Julia Goerges, scor 2-6, 7-5, 6-1), a ajuns pe taboul principal de la Australian Open, după trei victorii în calificări, și s-a oprit în turul al doilea (a fost învinsă de Anastasija Sveastova, scor 6-3, 3-6, 6-2).

Înaintea participării la Acapulco, Andreescu a câștigat turneul de la Newport Beach, de categorie "125K Series" (0-6, 6-4, 6-2 cu Jessica Pegula) și a obținut și două victorii pentru Canada în întâlnirea cu Olanda din FedCup. Sofia Kenin a pus astfel capăt unei serii de 10 victorii consecutive pentru Bianca Andreescu.

Grație parcursului de la Acapulco, Bianca Andreescu va urca 11 poziții în clasamentul WTA, urmând să se afle pe locul 60 începând de luni.

În cealaltă semifinală de la Acapulco, Yafan Wang (24 de ani) a produs surpriza și a eliminat-o pe croata Donna Vekic (28 WTA), favorita numărul trei, după un meci de o oră și 52 de minute. A fost 2-6, 6-3, 6-1 pentru Wang, care va disputa prima sa finală WTA din carieră.

Finala de la Acapulco va reprezenta prima întâlnire directă dintre Sofia Kenin și Yafan Wang.