​Belgianca Alison Van Uytvanck (50 WTA) și-a apărat titlul câștigat anul trecut la Budapesta, după ce a învins-o în finală pe cehoaica Marketa Vondrousova (81 WTA), scor 6-1, 7-5, 6-2. Meciul a durat două ore.

HotNews.roFoto: Hotnews

După ce în primul set nu a reușit să își facă serviciul (Marketa a făcut patru break-uri și s-a impus cu 6-1), Alison a revenit în setul secund, a condus de două ori cu break, s-a văzut de fiecare dată egalată imediat, însă a rezistat în meci, servind cu succes la 5-4 pentru adversară și făcând break-ul care a ajutat-o să ducă partida în decisiv. Setul al treilea a fost controlat de jucătoarea în vârstă de 24 de ani, care a făcut două break-uri în primele două game-uri pe serviciul jucătoarei din Cehia și a servit excelent până la finalul partidei (a avut nevoie de trei mingi de meci pentru a câștiga titlul).

Ultimul punct al finalei dintre Van Uytvanck și Vondrousova:

Aceasta a fost a doua confruntare directă dintre cele două jucătoare. Marketa Vondrousova o câștigase pe prima, scor 6-4, 6-3, în 2017, la Trnava (turneu ITF).

Pe parcursul turneului, Alison a mai trecut de Vera Zvonareva (7-5, 7-5), Iga Swiatek (6-4, 7-5), Kateryna Kozlova (3-6, 6-1, 6-4) și Ekaterina Alexandrova (3-6, 6-4, 7-6).

Van Uytvanck a câștigat și anul trecut turneul de la Budapesta, învingând-o atunci pe Dominika Cibulkova în finală, scor 6-3, 3-6, 7-5. Pe lângă titlurile din Ungaria, belgianca s-a mai impus la Quebec, în 2017.

"Hungarian Ladies Open" s-a disputat în perioada 18-24 februarie, face parte din categoria "International", s-a jucat pe hard și a avut premii totale în valoare de $250.000. Directorul competiției este Attila Richter, iar câștigătoarele primelor două ediții au fost Timea Babos și Alison Van Uytvanck.