​​Radu Albot (82 ATP) a devenit primul tenismen din Republica Moldova care se califică într-o finală ATP, după ce l-a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-0, 6-0, pe americanul Mackenzie McDonald (84 ATP) în semifinala turneului de 250 de puncte de la Delray Beach, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 29 de ani, Albot s-a impus după un meci de 90 de minute şi va da piept în finală cu britanicul Daniel Evans, locul 148 ATP, venit din calificări, care a produs surpriza turneului, învingându-l, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-3, pe americanul John Isner, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 2, beneficiar al unui wild card.

Rezumatul partidei dintre Albot și McDonald:

În vârstă de 28 de ani, Evans este la a doua finală din carieră, după ce în 2017 a pierdut în ultimul act la Sydney.

Anterior, Albot a jucat două semifinale în carieră, la Metz, în septembrie trecut, şi la Montpellier, luna aceasta.

Cea mai bună clasare a jucătorului din Republica Moldova a fost locul 79 ATP, la 11 februarie. Prin calificarea în finala de la Delray Beach, el va urca până pe locul 62, iar dacă va câştiga trofeul, va ajunge aproape de top 50 ATP.

Albot a câştigat 2,1 milioane de dolari în carieră. Dacă va câştiga treofeul va încasa un premiu de 97.490 de dolari, dacă nu, va rămâne cu un premiu de 52.495 de dolari.

La Delray Beach, turneu cu premii totale de 650.000 de dolari, moldoveanul a reuşit câteva rezultate foarte bune, între care eliminarea australianului Nick Kyrgios, locul 64 ATP (6-2, 3-6, 6-3), în optimi, şi a americanului Steve Johnson, locul 34 ATP şi cap de serie numărul 4 (1-6, 6-3, 7-6/5), în sferturi.